Ceilalți cred că sunt credincios, dar eu mă simt deznădăjduit. Cum să-mi revin, să fiu așa cum Îi place lui Dumnezeu?

Foto: Oana Nechifor

Sărut mâna, părinte! Vreau sa scap de câteva patimi care m-au amorțit cu totul, mi-au paralizat toate puterile. Mă simt ca un copac sufocat de iederă. La început am avut mai multă încredere în mine, că am să pot fi mai bun, cu ajutorul lui Dumnezeu. M-am înșelat... Mi-am dat seama că nu am nimic bun care să placă lui Dumnezeu. Nu iubesc, sunt mândru, rău, curvar, trândav, un om caricaturizat de patimi. Dumnezeu nu cred că primește rugăciune de la un om ca mine. Sunt o fire cu un caracter slab, șovăielnic, pesimist, naiv.

Cei care mă cunosc cred despre mine că sunt un om credincios, pentru câteva lucruri (nu fumez, nu consum alcool, îmi fac cruce, merg la biserică, nu mănânc de dulce în perioadele de post), dar eu mă asemăn cu un măr frumos, care se strică din interior. Mormânt văruit, fariseu. Mă simt neputincios, obosit de atâta așteptare sub jugul păcatului. Nu văd nicio evoluție în viața mea. Sufletește, cred că sunt mort. Tristețea și deznădejdea au devenit „fundalul tabloului vieții mele”. Toate activitățile pe care le mai fac, le fac cu silă, nu am „tragere de inimă”, nu am poftă de viață. Am senzația că nu fac nimic bun, nu sunt capabil de nimic.

Mă gândesc că toate aceste stări negative mă vor conduce inevitabil la nebunie, demență și multe alte boli incurabile. De multe ori încerc să ies din păcura asta la suprafață, măcar pentru o secundă să trag o gură de aer și să văd puțină lumină, pentru a mai supraviețui la limită o vreme. Vreau să mă schimb, să fiu așa cum vrea Dumnezeu să fiu, cum Îi place Lui. Dar nu pot, simt un blocaj. Nu știu care să fie. Poate sunt prea limitat la minte, poate prea mândru, egoist, incapabil să iubesc. Dacă în această lume am nevoie de anumite calități și aptitudini pe care să le pun în slujba oamenilor ca să fiu acceptat de societate și să supraviețuiesc, poate că la fel sunt și înaintea lui Dumnezeu – care m-a cercetat și nu a văzut în mine decât un smochin neroditor, un rebut irecuperabil… Oricât m-aș ruga și aș plânge, totul e in zadar. Măcar dacă ceilalți membri ai familiei mele erau pe drumul cel bun, ne mai sprijineam unul pe altul, dar dacă e dezbinare și nu unitate în credință, nu e putere. Cu ce să încep oare? Cum să procedez? Singur nu am nicio șansă...

Doamne, iartă-mă!

6 Februarie 2017

Frățioare, din ampla ta întrebare, întrevăd un om sensibil, preocupat de starea sa sufletească. Este un lucru esențial în urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi. Însă mai e ceva: ca un veritabil teolog, faci o analiză cuprinzătoare a modului în care păcatul se cuibărește în ființa omului, desfigurând-o, și redai dramatica stare cu măiestrită exprimare literară, care m-a impresionat. De aceea, voi încerca să-ți răspund pe măsură.

Aș vrea să te gândești mai des la pilda Fiului risipitor (Luca 15, 11-32). Analizându-ne cu sinceritate starea sufletească, adesea ne asemănăm cu această progenitură a Tatălui, cheltuindu-ne și noi, asemenea lui, toată avuția, adică darurile primite de la Dumnezeu. Fiul risipitor, privind întâi în interiorul ființei sale, şi-a conştientizat starea decăzută. Apoi, constatând cu amărăciune efectele dezastruoase ale plecării din ograda Tatălui, și-a propus întoarcerea cu smerenie acasă. De aici trebuie să începi și tu. Analiza e bună, trebuie hotărârea să te întorci acasă, în „Sionul bucuriei”. 

Ca să te bucuri și tu de primirea iertătoare a Tatălui, trebuie să urmezi pașii întoarcerii zănaticului fiu cheltuitor: regret pentru păcatele săvârșite, hotărâre de a pune început bun, spovedanie sinceră, completă. Numai așa Domnul te va îmbrăca în haina curăției (îți va ierta păcatele); îți va pune inel pe deget (semnul reînfierii); te va încălța cu sandale (te va întări în virtute, ca să nu te mai înțepi în ghimpii păcatului); iar la urmă, te va ospăta din masa îmbelșugată, împărtășindu-te cu Trupul și Sângele Domnului.  

Practic, de unde să începi?! Spovedanie sinceră, curată; ține-te de canonul rânduit de duhovnic; înmulțește rugăciunea smerită, fii nelipsit de la dumnezeiasca Liturghie, dar înainte de toate să nu te îndoiești nicicând de iubirea lui Dumnezeu nemărginită. Da, Domnul iubește și iartă cu o dragoste nepământeană. Nu contează cât de mult am căzut. Contează întoarcerea și pocăința. Citește viața unor sfinți care înainte de pocăință, de întoarcere, au dus o existență promiscuă (vezi sinaxarul Sfintei Maria Egipteanca sau al Sfântului Moise Etiopeanul) și te vei convinge că Cerescul Tată iubește și iartă cum noi nici nu ne putem imagina că ar fi posibil.

Flavius, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Nu-L interesează decât a noastră întoarcere. Citește cu atenție pilda fiului risipitor. După ce odorul Său a ajuns acasă ispășit, după neașteptata bucurie și bunătate cu care l-a primit, Tatăl nu a început a-l chestiona și a-i cere socoteală ori a-i reproșa ceva: dar unde ai fost, dar pe ce ai cheltuit averea, dar ți-am spus eu că așa o să pățești! Nu i-a spus nimic. Tăcerea aceasta dumnezeiască arată puterea infinită a Părintelui Ceresc de a înțelege scăderile noastre, așteptând să ne venim în fire, să ne regăsim Calea către El. Arată că Dumnezeu ne iartă și ne iubește, că ne așteptă să ne reîntoarcem din păcat la virtute, din întuneric la lumină, din moarte la viață.

Și încă ceva: surprinzător, chiar departe aflându-se copilul, tatăl i-a ieșit înainte, a alergat spre a-l întâmpina și îmbrățișa. Cum de l-a observat? Cu siguranță, iubitorul Părinte stătea permanent în fața casei, cu mâna streașină la ochi, scrutând depărtările, zicându-și: „Oare nici azi nu se întoarce fiul meu? Poate, totuși, va veni!”. Nemărginită iubire, neirosită așteptare... Ceea ce a urmat depășește puterea omului de înțelegere, iertare și iubire.

Îți doresc, Flavius-Emanuel, și-mi doresc din tot sufletul să trăim și noi asemenea clipe: să-L bucurăm pe Tatăl cu întoarcerea noastră, a fiecăruia în parte și a întregului nostru neam românesc!

Cu bune doriri,

pr. Mihail

Carmen a răspuns:
6 Februarie 2017

Flavius zici ca m-a descris pe mine, aceleasi stari sufletesti le am si eu, dar in situatia mea rabdarea s-a epuizat, deja apropiatii cred ca sunt nebuna pentru ca am vrut sa mi se sfarseasca viata asta odata. S totusi n-am murit...si totusi mai exista un graunte de speranta...

AdrianD a răspuns:
12 Februarie 2017

Te inteleg perfect Flavius.Exact la fel simt si eu.Parca m-ai descris pe mine.Iti doresc multa putere sa revii la viata si sa te bucuri.

Dimitrie a răspuns:
28 Martie 2017

Flavius... ai descris starea mea, cu gura ta. Fiecare cuvînt al tău descrie perfect viața și căderea mea... Am rămas profund impresionat de asta, dar și de răspunsul părintelui.
Din toată starea de nimicinicie care m-a cuprins, un lucru mă ține în picioare... e speranța. Cea care arde ca flacăra unei lumînări, și care nu se stinge niciodată, căci vine de la Tatăl. Speranța și credința în mila lui Dumnezeu și iubirea Lui nemărginită. Și oricit de mici am fi, El nu ne uită și nu ne lasă, niciodată.
Decînd sînt în starea asta, mereu îmi vine în gînd pilda fiului risipitor. De asta și m-a mirat răspunsul părintelui, care a rezonat atit de bine cu vocea mea interioară. Am ințeles că trebuie să avem încredere în ea, s-o ascultăm cu grijă și atenție, căci abia de se aude, dar ne spune răspunsul și ne arată adevărul. M-a făcut să înțeleg că Dumnezeu mereu ne caută și ne vorbește, noi fiind cei ce alegem să ne îndepărtăm de El.
Totuși cît de mare e mila și iubirea lui Dumnezeu...

Slavă Ție Doamne, Slavă Ție...

Ale a răspuns:
7 Aprilie 2017

Doamne ajută! Flavius, te înţeleg perfect pentru că şi eu am trecut prin acestă stare...din mila Domnului am făcut exact aceleaşi lucruri pe care te-a sfătuit pe tine părintele Mihail să le faci, cu o singură menţiune şi să-mi fie cu iertare, este foarte important să îţi găseşti duhovnicul potrivit. Părerea mea este să te rogi mult la Maica Domnului să-ţi scoată în cale un duhovnic potrivit pentru tine, să te poţi mărturisi curat şi să-ţi dea putere să-ţi poţi face canonul. După aceea lucrurile se vor aşeza...Mai este şi Psaltirea care ajută foarte mult, dar NUMAI cu binecuvântarea duhovnicului! Şi trimite pomelnice la cât mai multe mănăstiri pentru că ai nevoie de rugăciune multă. Oricum, este foarte important că eşti pe drumul cel bun, de aici se pleaca pe drumul spre mântuire! Doamne ajută şi să ne vedem cu toţii în rai!
P.S. O mică rectificare, noi nu vom şti niciodată cine se mântuieşte şi cine nu, deorece nu cunoaştem judecăţile lui Dumnezeu! Tâlharul s-a mântuit pe cruce! Dacă ne gândim la păcate, numai Iisus este fără de păcat şi asta ar însemna să nu se mai mântuiască nimeni, aşa că nu ştim noi... Nu putem decât să avem nădejde că prin milă Lui ne vom mântui! Doamne ajută!

Adaugă comentariul tău

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons