De ce se zice despre cei care părăsesc credința ortodoxă că s-au pocăit?

Întreabă preotul

De ce se zice despre cei care părăsesc credința ortodoxă că s-au pocăit?

    • De ce se zice despre cei care părăsesc credința ortodoxă că s-au pocăit?
      Foto: pixabay.com

      Foto: pixabay.com

Binevoitorul
întreabă:

Întrucât o parte a oamenilor se pocăiesc, trecând de la ortodoxism la un alt cult religios (baptist, penticostal, adventist, etc), doresc să aflu ce înseamnă pocăința, prin viziunea Bibliei. De ce tolerează biserica ortodoxă plecarea enoriașilor către alte culte? Am citit în Biblie că nu trebuie să te rogi la icoane, sfinți și nici să juri pe aceștia sau pe Biblie, dar o mare parte a omenirii face acest lucru, iar paradoxal, chiar și în fața unei instanțe de judecată, ești pus să juri pe Biblie sau pe Cruce. Judecătorii sunt atei, sau ei doar nu respectă credința ortodoxă, îndemnând oarecum credincioșii să facă un lucru interzis, prin Cartea Sfântă?

pr Andrei Atudori a răspuns:
15 Octombrie 2014

Doamne ajută! „Binevoitorule” am să îți răspund la fiecare întrebare, deși nu mi se par deloc binevoitoare ci, mai degrabă, iscoditoare și tendențioase, chiar și așa:

1. Credincioșii ortodocși se pocăiesc în sânul Bisericii Ortodoxe. Cei care o părăsesc se leapădă de credință. Cultele neoprotestante au „confiscat” termenul de pocăință, de parcă ele l-ar fi inventat. Orice ortodox autentic este un om care se pocăiește permanent pentru păcatele sale. Dacă vrei să afli mai multe despre pocăință din perspectivă ortodoxă, îți recomand să cercetezi articolele din următoarele link-uri: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/ce-este-pocainta http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/ce-inseamna-pocainta http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/mare-lucru-este-pocainta http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cum-primeste-dumnezeu-poca… http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/pocainta-sincera

2. Biserica Ortodoxă (se scrie cu „B” și „O” mari) „tolerează plecarea enoriașilor către alte culte” (corect ar fi „credincioșilor”, „enoriașii” fiind membrii unei enorii sau a unei parohii. Biserica Ortodoxă este formată din credincoși ortodocși. Este adevărat însă, faptul că, la televizor, din neștiință și ignoranță se folosește termenul de „enoriași”.) pentru că le respectă tuturor libertatea de a alege, așa cum și Dumnezeu face acest lucru. Însă, cine nu și-a găsit cu adevărat liniștea, pacea și mântuirea în Biserica Ortodoxă, nu le va găsi niciunde.

3. Nu știu unde ai citit în Biblie faptul că nu trebuie să te rogi la icone sau la sfinți, însă orice ai citit în acest sens, fie ai înțeles greșit, fie ți-a fost explicat greșit și incomplet, probabil de anumiți „frați”, fie ai citit prin vreo broșură viu colorată. Nu intru acum în detalii cu privire la acest lucru pentru că ar fi foarte multe de spus. Dacă vei avea curiozitatea să studiezi ceea ce se găsește în orice catehism sau carte de învățătură ortodoxă cu privire la cinstirea icoanelor și a sfinților, vei fi mai mult decât lămurit. Asta dacă, desigur, îți dorești cu adevărat să fii lămurit. Pot să îți spun însă, că toate „argumentele” neoprotestante cu privire la „necinstirea” acestora pălesc în fața unei analize profunde a textului biblic, a istoriei Bisericii și, nu în ultimul rând, în fața bunului simț.

4. Nu înțeleg întrebarea despre judecători și nici nu pot să îți dau un răspuns, fie el și parțial, pentru faptul că, nu cunosc toți judecători, în așa fel încât să pot declara dacă sunt atei sau nu. Biserica nu a încurajat niciodată jurământul deși a înțeles nevoia omului, venită din neputința firii umane, de a- L chema pe Dumnezeu ca martor al promisiunilor sale. Hristos a interzis în mod expres jurământul, spunând: „Eu vă spun vouă să nu vă juraţi nicidecum.” Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte frumos: „De crezi că omul este iubitor de adevăr, nu-l sili să se jure; şi iarăşi, de ştii că minte, nu-l sili să jure strâmb”. În rest, Biserica nu este răspunzătoare de ceea ce se petrece în instanțele de judecată.

Mă rog Bunului Dumnezeu să te lumineze și să te ajute să descoperi frumusețea credinței ortodoxe. pr. Andrei

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: