De multe ori, ascultându-i pe tineri, în hârjoana lor simpatic-arogantă cu lumea, îmi reamintesc de tânărul din Evanghelia de astăzi. Priviți-l pe cel de demult care întreabă: „Bunule Învățător, ce să fac ca să am viața veșnică?” (Matei 19, 16). Dar o face exact în linia pe care astăzi o regăsești în întrebarea serios-sigură a tinerilor. Ei, de fapt, știu ce să facă mult mai bine decât tine și răspunsul tău ar trebui, și deseori este așa, să corespundă unui anumit clișeu, în care ei încadrează așteptările lor. Și cresc cu aceste clișee-răspuns oarecum fericiți că le dau dreptate: bătrânii nu gândesc, sunt depășiți și nu știu toate câte cred ei că le știu. Cu atât mai mult, tinerii de azi, a căror viteză de deplasare în gândire pare desprinsă din filmele SF. Rapizi și eficace tehnic - ne-a dovedit-o perioada COVID -, interesați să știe înainte de a afla și a adânci ceea ce știu, ai crede că pentru ei întrebarea tânărului de demult nu are conotație care să-i intereseze. Și totuși... Întreaga zdroabă a tinerilor de astăzi e legată, oarecum, de aceeași teamă de a nu rata ținta cea mai de preț, propria lor viață. Desigur, pe dinafară, ca noi toți la vârsta lor, frizează o libertate vecină libertinajului, construiesc iluzii și răspund cu supra-măsură aluziilor-ispite în care sunt chemați să își ardă tinerețea. Mântuitorul Hristos se prinde, de exemplu, în textul ce-l avem spre meditație în Duminica aceasta, că tânărul întreabă doar să „iasă în față”. Îl corectează, dar nu-l izgonește. Îl mustră inteligent, cu dragoste, cu bucuria Celui care înțelege zbaterea dinlăuntru a unui om.

Poruncile amintite de Domnul Hristos sunt cele mai conforme vremii în care își trăia viața tânărul domnișor. E greu astăzi să ceri același lucru? Să vedem: să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Toate acestea erau în Lege. Ceea ce adaugă Domnul este însă fundamental: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Matei 19, 19). Nu știe Domnul Poruncile? Cum nu?! Dar adaugă exact ceea ce face din El Cunoscătorul inimilor noastre. Știe că putem fi puri dar fără să creștem în iubire, că putem fi împlinitori ai unor norme dar nu și desăvârșit trăitori ai vieții, că suntem dispuși să fim niște oameni ce se usucă în forțarea spre perfecțiune. Secătuite de iubire virtuțile sunt false clișee de răspuns unei nevoi fundamentale. E ca și cum ți-ar fi sete și ai spune că-ți sunt de ajuns stropii de apă ce alcătuiesc norii. Domnul spune, ca un realist desăvârșit, că toate poruncile acelea se împlinesc numai în lucrare, activate de iubirea pentru aproapele. Care este viața noastră, după cum minunat ne învață Sfântul Sofronie de la Essex.

Un tânăr care păzește din tinerețe poruncile elementare firii umane se laudă de pomană cu împlinirea lor. O vedem la tânărul acesta. Dar azi, când firii tinereții i se smintește creșterea, aproape că te înspăimânți. Îndemnarea aruncată zilnic spre desfrâu și ucidere, spre hoție cu iz de sindrofie și mărturisire strâmbă ca mod de exprimare a făcut ca tânărul din Evanghelie să nu mai fie încadrabil tinereții de acum. Azi, când te întâlnești cu tinerii, te întreabă despre carieră și bani, despre fete ori băieți, te mustră că nu înțelegi evoluțiile din interiorul eticii trunchiate din morală ce le este fluturată ca unică modalitate de a trăi orientarea sexuală. Ritmul în care te bombardează cu întrebări e provocator și obositor deopotrivă. Dar nu mai vizează categoriile din viață fundamentale: mântuire ori nemurire. Abundă întrebări despre cum vindeca relația cu părinții sau dintre părinți, cum pot crește fără efort sau cum pot să-și protejeze viețile, împlinindu-le totuși. Sunt întrebări ce izvorăsc din firescul discret al vieților lor. Deseori aud că nu mai sunt impresionați de eroii națiunii ori Bisericii. E posibil. Dar li s-a dat să fie sufocați în eroisme ieftine, de la Superman la nu știu care dintre Răzbunători, de la super-eroii închipuirii, la modelele ieftinite ale vedetelor de tot soiul. Li s-au acrit sufletele cu cerințele absurdului cotidian și nu mai au de unde rodi simplitate și curtoazie cu adevărul, prietenie cu Lumina.

Și Domnul descoperă în copilul-întrebător o fisură de caracter. Îi arată că nu e nici pe departe perfect cum se crede împlinind Scripturile. Și că, de fapt, împlinirea nu înseamnă rostire pe de rost a unor texte, ci împlinirea lor prin cernerea propriei emoții în bucuria vieții imediate. Îi cere să renunțe la ceva pentru care nici nu muncise - era prea tânăr să facă avere în societatea vremii și nici nu-i aparținea, decât dacă părinții muriseră. Ori ceea ce îi cere tânărului era exact adaosul iubirii față de aproapele. Mereu când ai și nu dai, aproapele lipsește din ecuația bogăției tale. Grea încercare, greu examen. Prost pregătit tânărul. Dar nici noi nu stăm mai bine. Și nici nu avem scuza pe care tânărul o are. Îl vede pe Hristos dar nu identifică în Învățător pe Izvorul Învățăturii, Însuși Dumnezeu. Este o ecuație cu două necunoscute: omul și Dumnezeu-Omul. Prima nu se vrea aflată în goliciunea ei spirituală, crezând că regula ține viu sufletul. Ori Hristos, Dumnezeu-Omul, ne spune că viața noastră este un lung șir de examene în care căutăm răspunsuri care să ne îndumnezeiască. Tainic, textul Evangheliei străbate lumea. Ne aduce aminte că tinereți i-e dragă întrebarea dar greu de purtat răspunsul.

Nici ucenicii nu sunt departe de copilul dezamăgit de răspunsul Domnului. Se întreabă, și simțim un pic de disperare în ton, cine se mai poate mântui dacă un astfel de tânăr are probleme. Domnul le răspunde cam ca tânărului: „La oameni aceasta este cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință” (Matei 19, 26). Arătând prin acesta că mântuirea este o împreună lucrare dintre om și Dumnezeu în care mila Lui acoperă neputința noastră în lucrare. Tainic și curajos Hristos spune omenirii să se bazeze pe Dumnezeu. Să înceapă să creadă, să înceapă să iubească, să înceapă să nădăjduiască...

Finalul, răspunzând temerii Apostolilor asupra propriei așezări în Taina Celei de a Doua veniri, ne privește direct și fundamental: „Și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi.” (Matei 19, 30). Să fii dintâi la Hristos e cu totul altceva decât să fii cel dintâi în societatea din urmă...

Sursa: tribuna.ro