Întru Adormire lumea nu ai părăsit

Fecioria Maicii Domnului ne-a rămas singurul sprijin la vremea minciunilor ce se dau drept drepturi fundamentale. Priviți la viața ei și spuneți-mi dacă puteți accepta tot ce auziți propovăduit cu atât de insalubră aroganță despre dreptul de a deveni obiect al femeii. Priviți-i hainele, gesturile, cununa de lumină, limpezimea ochilor și Pruncul din brațele Sale. Spuneți-mi că o vedeți făcând marșurile ce ne-au sufocat în altruisme mincinoase. Maica Iubirii nu ne învață să ne pierdem virtuțile pentru a fi fericiți. Ci că singura Fericire este aceea de a trăi în Hristos adevărul Împărăției lui Dumnezeu.

Nu sunt cuvinte să cuprindă Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Atunci când au încercat Sfinții Părinți – Sfântul papă Leon al Romei ori Sfântul Ioan Damaschin – au construit poduri de metafore. Mai apoi imnografii, începând cu Sfântul Roman Melodul și până recent, la alcătuitorului prea edulcuratului – pentru unii – Prohod al Maicii Domnului au căutat și găsit imne, poeme, versuri care par că urcă la cer cu Ea, Maica lui Hristos Dumnezeu și a Bisericii. Poate că suntem empatici pentru că ne este dor de bunici ori mame, poate că ne dorim să fim mai sensibili în exprimare și de aceea, privind-o, ne umplem de bucuria Învierii care a trecut prin ochii ei. Ochii care au zâmbit Pruncului, au încurajat adolescentul și mângâiat Răstignitul. Rana de Maica Domnului – pe care o simți în toate exagerările curentelor ce ideologizează femeia – pare să spună tot. Mereu prin prezența ei ne arată minciunile, grozăvia păcatelor în care ne zbatem sufletele. Distinsă și discretă ca nimeni alta din lume, Maica Domnului se așază întotdeauna la îndemâna noastră. Cuminte ca o zână bună din poveștile copilăriei, le depășește prin aceea că viața ei este reală și rodul pântecelui său este Mântuitorul.

Cumințenia ei nu este dată că se ascunde, tace sau fuge ci din aceea că însoțește mereu zbaterile noastre, dramele noastre. Cine a rodit o dată în bucuria cunoașterii ei nici nu are nevoie de cuvintele vreunei predici ca să iubească ori să i se roage. Am descoperit, în ultimii ani, că și încăpățânații mei prieteni ce refuzau să-i adreseze un cuvânt de rugăciune – cine are ochi de citit, înțelege – au făcut din ea podul de mediere, de apropiere de Hristos, Dumnezeu-Omul Întrupat. Au înțeles că nu se poate fără ea. Că nu este un dușman al Evangheliei acela care o recunoaște drept Maica Evangheliei.

Adormirea Maicii Domnului e un praznic pornit din taina Buneivestiri. O taină a smereniei absolute, curajoase. Fie mie după cuvântul tău – răspuns de Împărăteasă a Cerului ce  se recreează prin aceste cuvinte (Sfântul Ioan Damaschin) – devine parola de așteptare a celuilalt ecou la Smereniei Întrupate: Hristos a Înviat! De aceea Ea nu poate fi privită ruptă de lumina veșniciei, lumina necreată care își ia dintâi viață pământească din pântecele ei care devine izvor de Lumină (Sfântul Nicodim Aghioritul). Viața ei devine prilej vieții noastre. Cum trupul ei – prescură în Liturghia cosmică a mântuirii – ne dăruiește Pruncul prin care toți suntem mântuiți. Discretă, tandră, iubitoare și gata de jertfire Maica Domnului a cuprins în smerenia sa toată așteptarea unei lumi sufocate de păcat. Ne plângem acum de cum suntem cu toată dragostea ei care ne-a repornit omenitatea. Căci Domnul Iisus Hristos este Restauratorul lumii dar Chipul Său Evanghelic (Părintele Dumitru Stăniloae) are o primă trăsătură în scriitura hematiilor adânci ale umanității Sale porfira de preț a sângiuirii Maicii Sale. Fără cuvintele sale de asumare a misiunii de a fi Maică Dumnezeului Celui viu eram mereu călători spre iad. Spre moarte. Prin ea ni s-a redescoperit nemurirea, candidatura la Înviere.

Fecioria Maicii Domnului ne-a rămas singurul sprijin la vremea minciunilor ce se dau drept drepturi fundamentale. Priviți la viața ei și spuneți-mi dacă puteți accepta tot ce auziți propovăduit cu atât de insalubră aroganță despre dreptul de a deveni obiect al femeii. Priviți-i hainele, gesturile, cununa de lumină, limpezimea ochilor și Pruncul din brațele Sale. Spuneți-mi că o vedeți făcând marșurile ce ne-au sufocat în altruisme mincinoase. Maica Iubirii nu ne învață să ne pierdem virtuțile pentru a fi fericiți. Ci că singura Fericire este aceea de a trăi în Hristos adevărul Împărăției lui Dumnezeu. Despre aceasta vorbim când vorbim despre adormirea ei întru care nu ne părăsește. Despre taina rămânerii în viețile noastre.

Cu ani în urmă, la invitația colegilor de la o publicație centrală și susținuți de o agenție de turism, am împlinit cel mai de preț în amintiri pelerinaj. Am cercetat Bisericile Apocalipsei, pe teren, pas cu pas pe cât ne-a fost posibil. Într-una din zile am ajuns la Efes – locul celui de-al III-lea Sinod Ecumenic care i-a și recunoscut numele de Theotokos – Născătoare de Dumnezeu. Am urcat, apoi, din cetate, spre Dealul Privighetorii, acolo unde se socotește, după o tradiție, că este una dintre Casele Maicii Domnului. Armata turcă păzea locul. Pe când credeam că ne va fii greu să ne închinăm acolo, în Casa Maicii, am fost poftiți să împlinim un Acatist de către păzitorii locului. Frații franciscani de la Onești și Roman erau gardienii Efesului marianic. Am cântat – eram spre 30 de preoți – ne-am rugat și am înțeles un lucru fundamental: e Maică pentru toți. Când am plecat de acolo, emoționați și bucuroși, ne-a întâmpinat comandantul postului militar ce asigura paza locului. Ne-a strâns mâna și ne-a spus: ați făcut-o vie pe Miriam și pentru noi, musulmanii. Ei, ale căror mame, soții și fiice aleargă acolo ca să nască cu bine, ca să aibă copii sănătoși. Cum nu i-am fi putut mulțumi Maicii Domnului că ne-a vădit oamenii ei, păcătoși și mereu alergând prin tainele vieții, dar oamenii plini de cuvintele iubirii către ea.

Nimic din frumusețea lumii nu poate stinge frumusețea ei. Nici valul cel mai albastru și nici vârful cel mai albit de transparența luminii în zăpadă. De ce se ridică norul de vorbe împotriva ei? Simplu. Priviți în jur. O lume terorizată de minciună și ură nu poate să o accepte de Maică. Să nu-i uităm privirea, curăția, liniștea și măsura în toate. Adormirea ei, pe care i-o prăznuim e prilej să o revedem mereu în mijlocul durerilor și temerilor noastre. Cu Maica Domnului lângă noi urcăm Golgotele vieții și vedem strălucind zorii Învierii. Cei care se încurcă în Lumina ei se tem de Înviere pentru că aduce Judecata. Nu știu că, dese ori, ea, Maica Domnului este exigența judecării noastre...

Întru Adormire, lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare! Dă-ne nouă cuvinte și fapte și lumini de răsărituri să te putem lăuda cum se cuvine...

De la același autor

Ultimele din categorie