Întru Dumnezeu, fericirile pământești devin și fericiri cerești

O zicere înțeleaptă e aceea că, daca ai momente de bucurie extremă, să stai liniștit, că ele or să treacă. Dar tot la fel, dacă ai momente de tulburare, necazuri grozave, întocmai să stai liniștit, că ele or să treacă. În toate însă se află Împărăția lui Dumnezeu, numai să avem ochi și urechi ca să simțim.

În vremea aceea au stat în loc şes, Iisus şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în ceruri.

Evanghelistul Luca e un autor care încearcă să relateze întâmplările cât mai istoric cu putință, accentuând impresiile cele mai palpabile, vizuale, fizice. El descrie marea cuvântare a lui Iisus ca având loc nu pe un munte, ci la baza lui, la un loc șes, unde venise multă lume nu numai din Galileea și împrejurimi, ci din Iudeea, Ierusalim ori Fenicia ca să-L asculte și să se vindece de boli. Probabil era la malul Mării Galileii.

Se înțelege de ce oameni din depărtări veniseră să Îl asculte pe Domnul, fiindcă mulți voiau să se vindece. Ba chiar credeau că dacă se vor atinge de El or să se vindece imediat. Ce faimă trebuie să fi căpătat acest „nou prooroc”, despre care nu demult nu se știa nimic! El era cunoscut că „vestește cuvânt cu putere multă” (Lc. 3, 32), pentru inimile oamenilor și nu făcând propaganda politicii veacului. Dar mai ales avea faima de vindecător. Vindecase demonizați numai cu vorba, bolnavi de friguri, un paralitic, iar la îndemnul Lui, Simon prinsese mulți pești la o oră cu totul neobișnuită. Pe deasupra, avea curajul să îi înfrunte pe fariseii, care se supăraseră că iartă păcatele și că nu respectă sabatul.

În partea a doua a pericopei, Evanghelistul amintește că Iisus atunci Și-a ridicat ochii spre ucenici și a început să predice. Luca expune numai 4 fericiri, și nu 9 ca Matei. În stilul caracteristic al accentuării concretului, trece peste orice posibilă spiritualizare a discursului. Domnul fericește pe cei săraci, nu cu duhul, pe cei ce plâng pur și simplu, pe cei ce flămânzesc și nu face nici o aluzie la spirituala foame de dreptate. În sfârșit, îi fericește pe cei ce vor fi prigoniți și lepădați pentru numele Lui. Pe aceștia îi îmbărbătează părintește - nu ar fi primii care pățesc astfel, căci așa s-a întâmplat și cu proorocii din vechime.

Ce pot să însemne aceste patru fericiri? Să fie vorba despre un alt mesaj decât cel pe care îl auzim la fiecare Sfântă Liturghie, în timpul antifonului al treilea? Citind cu atenție textul, remarcăm că cei vizați sunt fericiți acum, în prezent, nu pe viitor. Cei săraci posedă deja Împărăția cerurilor. Pe pământ nu au nimic. Toată grija, toată nădejdea, se îndreaptă spre cer. Speranța pe pământ și în planuri atent elaborate nu prea fac parte din realitatea săracilor. Iisus accentuează și mai tare: vorbește de cei ce flămânzesc acum și plâng acum, în momentul discursului. Unii dintre cei de față aveau de ce să se plângă – poate de lipsa sănătății – și de aceea veniseră. Dar cu siguranță între timp pe toți îi lovise mult mai concreta foame care nu așteaptă prea mult pe nimeni. Cei flămânzi se vor sătura, iar cei ce plâng vor râde. Dar acum, sau cel mult în viitorul imediat, deci nu cândva în perspectivă îndepărtată. Iisus promite atenuarea carenței aici și acum. E greu de înțeles pentru noi care ne rugăm și nu ni se îndeplinește pe loc rugăciunea. Cei în prezența Sa, pe malul mării, însă intră în atemporalul dumnezeiesc și primesc fericirea, pregustă ceea ce îi așteaptă în eternitate. În prezența lui Iisus e prezentă și Împărăția. Totodată foamea și plânsul încetează.

Problema este: ce se va întâmpla după? Când El nu o să mai fie în mijlocul lor, atunci fărâma de „etern” se destramă. Vor veni iar plângerea și foamea. Ba pe deasupra unii vor fi și prigoniți pentru numele Lui și urâți și batjocoriți și considerați cu nume rău. Astfel, în cea de-a patra fericire intervine planul viitor. Sentințele nu mai sunt scurte. Punctualul „Acum” nu necesita explicații. Viitorul însă naște nesiguranțe și temeri, iar oamenii au nevoie de încurajare. Iar Hristos le vestește și cele rele care or să li se întâmple, dar totodată îi îndeamnă la bucurie și veselie, două sentimente care alungă teama. Așa s-a întâmplat și în vechime cu alți profeți care au fost la rândul lor prigoniți. Nimic nou, cu alte cuvinte. Plângerea e urmată de zâmbet, ba chiar de râs; foamea e urmată de săturare, și prigoana, încă neprezentă, dar susceptibilă să se întâmple, va fi urmată de bucurie. În eterna schimbare de stare, de la carență la fericire, apoi iar la carență, aceasta fiind condiția umană în general, omul trebuie să aibă un singur gând, anume Împărăția cerurilor, acum-ul dincolo de timpul pământesc, în care fluctuația mundană încetează. O zicere înțeleaptă e aceea că, daca ai momente de bucurie extremă, să stai liniștit, că ele or să treacă. Dar tot la fel, dacă ai momente de tulburare, necazuri grozave, întocmai să stai liniștit, că ele or să treacă. În toate însă se află Împărăția lui Dumnezeu, numai să avem ochi și urechi ca să simțim.

De la același autor

Ultimele din categorie