-   Vă rog, Părinte, spuse Irina, aţi putea continua analizarea stării omului după cădere ? Este foarte important să ştim exact cum se confundă mintea cu raţiunea, cum ajunge să fie robită faţă de toate cele dimprejur şi faţă de patimi.

-   Sunt de acord că trebuie să cercetăm acest su­biect în amănunt, sub toate aspectele. Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile sale, vorbeşte despre întunecarea minţii, care este urmarea îndepărtării ei de Dumnezeu. El pomeneşte un pasaj clasic pe care, desigur, îl găsim şi la alţi Părinţi, precum Sfântul Ma­xim: „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”. Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură. Sfântul Grigorie spune în continuare că, întrucât şi-a pierdut mişcarea firească şi s-a abătut de la calea firească, mintea pofteşte la lucrurile aparţinând altora şi nu se mai satură de iubirea de avuţie. Ea se lasă în voia plăcerilor trupeşti şi desfătarea sa nu cunoaşte mar­gini sau măsură. Prin lucrarea ei îşi necinsteşte nu­mele, totuşi doreşte să fie cinstită de toţi. Vrea ca toţi să o linguşească, vrea ca toţi să fie de acord cu ea, să fie împreună-lucrători cu ea, iar când acestea nu se întâmplă, se umple de mânie. Mânia şi sălbăticia sa faţă de aproapele o fac asemeni Şarpelui. Şi astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni", asemănându-se uci­gaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii. Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară.

Astfel, din pricina relei funcţionări a minţii, atât pa­timile trupului, cât şi cele ale sufletului se dezlănţuie. Diavolii ştiu bine aceasta, astfel că se străduiesc „să întunece puterea noastră mintală". Ei ştiu că, dacă întu­necă mintea, pot cu uşurinţă să-l împingă pe om să facă orice voiesc ei. Omul poate ajunge la nebunie; în această stare, putem spune cu certitudine că omul nu se poartă normal. Este antisocial. Pe deasupra, tot o urmare a căderii este şi stârnirea închipuirii şi a gân­durilor diavoleşti care ne stăpânesc memoria.

(Î.P.S. HIEROTHEOS VLACHOS Mitropolit de Nafpaktos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, 2001, pp. 73-74)