Ziua Învățătorului este sărbătorită în România pe 5 iunie, începând cu anul 2007. Data a fost aleasă în onoarea lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern în limba română, născut la 5 iunie 1779. Alegerea acestei zile subliniază legătura profundă dintre educație, identitate națională și limba română. Renumitul dascăl bucureștean a avut un rol esențial în învățământul românesc, fiind fondatorul primei școli superioare cu predare în limba română, la „Sfântul Sava” din București, și un pionier al educației naționale moderne. De aceea, el rămâne un reper în istoria învățământului românesc, căci a promovat ideea de educație națională în limba poporului, ceea ce a avut un impact major asupra formării conștiinței naționale românești.

Datoria de a cinsti breasla învățătorilor români nu este o preocupare recentă. De pildă, în anul 1927, la București, a fost înființată AGIRO – Asociația Generală a Învățătorilor din România – care și-a stabilit sediul, poate nu întâmplător, pe strada Sfinții Apostoli nr. 14. Atunci, asociația nou constituită a consfințit tradiția ca în data de 30 iunie să fie serbată Ziua Învățătorului. Inspirată și înțeleaptă alegere, căci ce poate fi mai sugestiv decât a omagia breasla dascălilor Școlii românești în ziua în care Biserica îi cinstește pe Sfinții Apostoli – cei care au răspândit lumina Evangheliei lui Hristos?

După 1990, s-a tot încercat stabilirea unei alte date pentru omagierea slujitorilor Școlii românești ajungându-se, în cele din urmă, la ziua de naștere a renumitului dascăl Gheorghe Lazăr. Legea nr. 289/2007 a instituit oficial data de 5 iunie ca „Ziua Învățătorului”. În treacăt fie spus, deși avem o zi de omagiere a învățătorului, în zilele noastre el este numit tot mai des „profesor pentru învățământul primar”, ca și cum titlul de „învățător” ar fi demodat.

Revenind la semnificația zilei de 5 iunie, se cade să amintim că, în țesătura profundă a spiritualității și culturii românești, învățătorul ocupă un loc aparte. Nu este doar un transmițător de informații, ci un formator de caractere, un luminător de suflete, un ziditor tăcut al viitorului. Rolul său în școala românească depășește cu mult granițele catedrei – el pătrunde în inimile copiilor și rămâne acolo toată viața. Sfânta Scriptură, izvor de înțelepciune veșnică, ne spune: „Cei ce vor învăța pe mulți să umble în dreptate vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci” (Daniel 12, 3).

Această imagine a dascălului ca stea călăuzitoare a fost păstrată și în ethosul românesc. De la învățătorii de țară cu catedre de lemn și suflete de aur până la profesorii universitari care luminează mințile tinerilor, toți sunt parte a unei tradiții sacre de slujire prin educație. Poate cea mai emoționantă evocare a unui învățător român o găsim în povestirea „Domnul Trandafir”, de Mihail Sadoveanu. Acesta este imaginea învățătorului care nu impune prin frică, ci prin demnitate, blândețe și dragoste pentru elevi. Sadoveanu scrie: „Domnul nostru ne-a învățat rugăciuni, ne-a învățat cântece așa de frumoase pentru copilăria și sufletele noastre; ne-a învățat să credem în trecutul și vrednicia noastră; ne-a învățat multe lucruri de care aminte nu ne mai aducem, dar care au rămas în adâncul sufletului nostru ca semințe ce au înflorit bogat mai târziu”. Într-o școală săracă de provincie, Domnul Trandafir a reușit să aprindă în sufletele copiilor dragostea de carte și respectul față de semeni. Este, fără îndoială, un simbol al învățătorului ideal.

Dar literatura română ne oferă și alte icoane luminoase ale celor ce desțelenesc suflete și seamănă rod bogat: învățătură, lumină și omenie. Figura învățătorului străbate literatura noastră ca o prezență vie și definitorie. În nuvela „Popa Tanda”, de Ioan Slavici, deși personajul central este un preot, învățătura este temelia transformării satului. Din același filon vine și ideea dascălului-muncitor, dascălului care pune umărul la ridicarea comunității. Un alt exemplu puternic vine din romanul „Ciuleandra”, de Liviu Rebreanu, unde personajul Puiu Faranga își amintește cu respect și nostalgie de învățătorul său, cel care i-a sădit în suflet prima sămânță de gândire critică.

Cine-l poate uita pe Aron Pumnul, pe care Mihai Eminescu l-a numit „luceafăr și dalbă stea”? Mai amintim, din lirica românească, poezia „Dascălul”, scrisă de Octavian Goga, care aduce învățătorului un sublim omagiu, căci „prin potopul veacurilor negre/ ne-a luminat cărările pribege”. La fel, Ion Creangă, în memorabilele „Amintiri din copilărie”, face pomenire cu emoție de primul său învățător, bădița Vasile, „un holtei zdravăn, frumos și voinic”. Poate că de aceea, mai târziu, ilustrul povestitor, la răscruce de drumuri, va alege să slujească nu doar la altarul Bisericii, ci și la cel al școlii, devenind el însuși un iscusit învățător.

După periplul succint prin literatura română, am concluzionat că a fi învățător nu este doar o profesie, ci o vocație. Este chemarea de a pune mereu pe alții mai presus de tine, de a repeta aceeași lecție pentru al o sutălea copil cu aceeași răbdare, de a corecta, de a încuraja, de a ierta. Într-o lume grăbită, învățătorul rămâne ancora valorilor, cel care încă mai știe să rostească cuvinte ca „demnitate”, „respect”, „omenie”.

Sfântul Apostol Pavel, cel care se pregătea să fie dascăl la Școala lui Gamaliel, spunea în Epistola către Romani: „Cine învață, să se țină de învățătură” (Romani 12, 7). Este o poruncă simplă, dar profundă: să fii statornic, credincios muncii tale, să nu te abați de la calea slujirii prin educație.

Așadar, de Ziua Învățătorului, să ne amintim de cei care ne-au sădit sămânța cunoașterii în suflete. Să le batem la ușa sufletului cu o floare a recunoștinței, iar dacă s-au mutat în Locașurile Cerești, să le aprindem o lumânare care, cred, imită cel mai bine viața și misiunea unui dascăl: arde ca să facă lumină în jur.

Celor care astăzi slujesc „altarele” culturii și educației românești le așez lângă inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul sau sculptorul fac figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, Se bucură și Dumnezeu” – și le doresc să aducă cât mai multe bucurii lui Dumnezeu și oamenilor prin chipurile pline de viață și scânteietoare pe care le modelează în sufletele școlarilor.