În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci. Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor ca să pună mulțimii înainte. Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și când Se ruga Iisus îndeosebi, ucenicii Săi erau împreună cu El. (Luca 9, 12-18) (Vineri în săptămâna a 21-a după Rusalii)

Aflat în Betsaida, un mic sat pescăresc situat în partea de nord a Mării Galileii, unde s-au născut Petru și Andrei, Mântuitorul Iisus Hristos era din nou asaltat de numeroși oameni ai locului. Ca și altădată, ducându-Se la rugăciune într-un loc pustiu, localnicii au aflat că venise acolo și imediat s-au adunat, potrivit Evanghelistului, ca la cinci mii de bărbați. Despre femei și copii nu amintește nimic, așadar mulțimea era poate chiar mai numeroasă. Acolo Domnul le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și a vindecat mai mulți bolnavi, iar totul a durat atât de mult, încât se înserase. Cei de față se pare că pierduseră noțiunea timpului și nu aveau de gând să plece prea curând, motiv pentru care ucenicii i-au șoptit discret Domnului că e târziu și ar trebui să le dea drumul oamenilor. Nu îndrăzneau să Îi spună să înceteze cu totul cuvântarea, ci politicos Îl rugau să lase lumea să se ducă în satele dimprejur și să își găsească de mâncare, ca și cum apoi ar trebui să se întoarcă pentru a asculta continuarea învățăturii. Dacă nu ar fi o invitație politicoasă, ca și cum ar fi menită să nu Îl deranjeze pe Domnul, atunci am putea deduce că de față la cuvântare nu erau doar localnici. Aceștia s-ar fi întors ușor acasă. Probabil că erau acolo și oameni veniți de departe, care oricum ar fi trebuit să înnopteze în locul pustiu. 

La cuvintele ucenicilor Domnul Hristos nu se tulbură, ba că aproape nici nu îi bagă în seamă prin răspunsul Său, cu siguranță surprinzător: „Dați-le voi să mănânce”. Oricine s-ar fi aflat acolo și-ar fi dat seama din start că a pregăti masa pentru mai bine de cinci mii de persoane, implică nu doar o cheltuială uriașă, ci mai ales o logistică bună. Un simplu praznic de hramul unei parohii, unde se strâng câteva sute de persoane, înseamnă pregătiri minuțioase și ajutorul multor voluntari. În cazul de față nu aveau mai nimic: erau doisprezece ucenici în fața unei mulțimi cât vezi cu ochii, ba încă totul se petrecea într-un loc pustiu. Ucenicii constată că nu au mâncare destulă nici pentru ei înșiși, mai precis doar cinci pâini și doi pești. Ca să facă mai mult, ar trebui să se ducă ei să cumpere merinde. Deci Îi puteau răspunde în multe feluri Domnului, de pildă: „avem nevoie de bani, dar și de oameni ca să ne ajute cu transportul, asta dacă nu cumva mai e nevoie și de gătit”. Evanghelistul este însă sumar în detalii. Doar amintește că Hristos le-a zis ucenicilor să îi așeze pe oameni jos, în cete de câte 50 de persoane. Am putea calcula că s-au format cam o sută de mari cercuri, astfel putând fi rânduită mai ușor împărțirea mâncării. Stând jos, oamenii nu se mai puteau îmbulzi, ba mai mult, împărțiți în cete și putându-se vedea unii pe alții, efectul de gloată se estompa cât de cât. 

După acest moment de organizare, Domnul Iisus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și ne-a dat exemplu și nouă, creștinilor de azi, cum se începe o masă. Este de fapt modul în care se lua masa la evrei în acea vreme: tatăl familiei făcea o scurtă rugăciune uitându-se către cer, binecuvânta bucatele și apoi frângea pâinea, o lipie care necesita întotdeauna fragmentare și putea sătura mai multe persoane. Așa face și Domnul împărțind celor din jur. Se roagă, binecuvintează, dă ucenicilor, iar aceștia mai departe celor așezați pe pământ. Schematic, în cele descrise se întâmplă cam aceleași lucruri care se desfășoară în rânduiala Sfintei Liturghii, când preotul invocă harul Duhului Sfânt, cu mâinile și ochii îndreptați către cer, binecuvintează ofrandele de pâine și vin, care sunt prefăcute în Trupul și Sângele Domnului. Apoi frânge Sfânta Pâine și o dă celor care împreună slujesc, iar apoi credincioșilor. Euharistia ajunge tuturor celor de față, care trebuie să se împărtășească, după cum spune Apostolul, „dintr-o pâine” (1 Corinteni 10, 17), simbolul comuniunii tuturor în unicul Hristos. Desigur, înmulțirea pâinilor nu este o Liturghie cu împărtășanie, așa cum a fost Cina cea de Taină. Dar poate fi văzută ca un moment profetic.

Revenind la textul Evangheliei, acesta se încheie cu o concluzie care anulează bănuiala că s-ar fi exagerat numărul celor de față sau am avea de-a face cu o povestire cu înțeles strict simbolic. Pe cât se poate de vizibil, ucenicii au luat fiecare câte un coș și au strâns firimiturile, așadar douăsprezece coșuri de rămășițe. Nu știm dacă acest lucru s-a întâmplat la porunca Domnului sau din altă inițiativă, nu ni se spune concret nici care a fost rostul acestei acțiuni de strângere a resturilor. În orice caz, existența rămășițelor e un semn că de la masa Domnului nimeni nu pleacă doar cu o mică gustare. Firimiturile sunt dovada vie că toți cei de față s-au săturat, nu au plecat flămânzi. Încheierea textului acestei Evanghelii este, la rândul său, tot un exemplu pentru creștini, cum să încheie masa. Binecuvântarea mănăstirească pe care preotul o rostește după masă este: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvintează prisosințele de la masa robilor Tăi și le înmulțește pe ele în casa aceasta și în toată lumea Ta, că Tu ești Cel ce binecuvintezi și sfințești toate...". 

Minunea înmulțirii pâinilor, una dintre cele mai cunoscute întâmplări din viața Mântuitorului, este și printre pericopele cele mai comentate în Biserică de-a lungul vremii și totodată un pas înainte în descoperirea că Iisus este Hristos, Mesia Care are putere asupra întregii creații.