Odată ce trupul, aprins de focul nevoinței și spălat de apa lacrimilor, nu se mai tocește prin osteneli, ci se odihnește în multele sudori, este limpede că devine mai presus de sârguința practică. Dar primind înlăuntru seninătatea și tăcerea păcii, se umple mai degrabă de o altă putere, de altă vigoare și tărie, de cea a Duhului. Iar sufletul îmbogățind un asemenea trup care conlucrează cu el și aflând starea lui mai presus de nevoința trupească, preface mișcările cele naturale în nevoințe ale minții și, săvârșind cu agerime lucrarea minții, își păzește sieși roadele pomilor nemuritori din Rai.

(Nichita Stithatul, A treia sută a capetelor gnostice).

Harul, când acționează în sufletul omului, preface particularitățile ființei. Harul care lucrează asupra minții și sufletului acționează și asupra trupului, ale cărui funcții naturale se întăresc și ale cărui puteri se înmulțesc, cel puțin, în stadiile introductive ale vieții duhovnicești.

Dar acest text este un text contemplativ și are în vedere desăvârșirea. Când harul vine treptat în sufletul omului, atunci se schimbă și natura trupului. Înlăuntrul întunericului odihnei, puterea Duhului vine în om care, fără a se mai osteni și fără a se mai sârgui, se află în continuă contemplare, și trupul care participă la această stare nu se mai află în locul cel dintâi al nevoilor naturale. Trăiește în afara legilor firii și este hrănit de har. Avva Pamvo, când ucenicul lui l-a chemat să mănânce, a răspuns: „Nu am mâncat, fiule? Dacă nu am mâncat, vino să mâncăm”. Harul lucra înlăuntrul lui și ca hrană naturală. Ne aflăm aici în stările desăvârșirii, unde ceea ce este muritor a fost înghițit de Viață.

Apostolul Pavel și Sfinții Părinți vorbesc de un trup duhovnicesc. Acesta este trupul care participă la mișcările duhovnicești ale sufletului. Astfel trebuie să înțelegem experiența Sfântului Apostol Pavel: „Știu un om în Hristos care mai înainte cu paisprezece ani – fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer” (2 Corinteni 12, 2) Aceasta ne dă de înțeles că trupul, acest trup materialnic, mișcat fiind de Duhul care se sălășluiește în el, se face duhovnicesc. Fără să-și desființeze alcătuirea lui materialnică, depășește condițiile de care este legată materia.  În acest mod se prefac mișcările naturale ale trupului și în măsura în care locuiește înlăuntrul lui Duhul Sfânt, trupul se află cu adevărat și în realitate în Raiul cel gândit. În puține cuvinte, acesta este înțelesul locului citat din Filocalie.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, în curs de publicare la Editura Doxologia)