Învierea și lingurița

Sărbătoarea Sfintelor Paşti este cea mai mare şi importantă sărbătoare creştină, timp în care tot creştinul autentic spune: „Hristos a înviat!”, nu pentru că este un ritual, ci pentru că aceasta este crezul care îi dă sens vieţii. De ce este cea mai mare sărbătoare? Şi dacă a înviat cu trupul, ce face Dumnezeu cu acest trup înviat?

Biserica Ortodoxă învaţă că tocmai împărtăşirea cu Trupul lui Iisus Hristos este dovada Învierii. Dacă n-ar fi murit şi n-ar fi înviat cu trupul, nu ne-ar fi putut dărui, în mod nevăzut, spre împărtăşire trupul Său în Euharistie. Prin urmare Învierea are două rezultate: Iisus Hristos a desfiinţat puterea morţii şi acum ne poate dărui trupul Său în Liturghie ca să intrăm în cea mai intimă comuniune cu El, Cel veşnic viu şi dătător de viaţă.

Întâia dată când a oferit Trupul Său spre împărtăşire a fost la Cina cea de Taină atunci când Mântuitorul a instituit Euharistia, în mod formal, prin cuvintele: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28). Atunci, Iisus Hristos, prin puterea Lui dumnezeiască, a instaurat un Paşti deosebit, cu anticipaţie, ştiind că a doua zi, vineri, va fi răstignit pe Cruce.

Pentru ce motiv a întemeiat Domnul Hristos această Taină a Împărtăşaniei? Ca omul să-L „mănânce” pe Dumnezeu, pentru a spori şi alimenta iubirea Lui faţă de noi. Iisus Hristos coboară la noi mereu prin unirea trupului nostru cu trupul şi sângele Său în Taina Sfintei Împărtăşanii, în care noi primim materie îndumnezeită.

În ce mod s-a administrat sfânta împărtăşanie de la început? Sfinţii Apostoli se adunau duminica şi celebrau Sfânta Liturghie care avea ca moment culminant împărtăşirea tuturor participanţilor.

În secolele II-IV întreg creştinismul se împărtăşea la fel: mărturia Sfântului Policarp al Smirnei care se împărtăşeşte la Roma împreună cu papa Anicet în anul 155, Apologia Sf. Iustin Martirul scrisă între anii 150-155, Constituţiile Apostolice învaţă că duminica se oficia Sfânta Liturghie, iar în cadrul slujbei se aduceau materiile rânduite spre sfinţire/prefacere, iar după ce pâinea era sfinţită, episcopul sau preotul o împărţea cu mâna (exact ca Iisus Hristos la Cină), dând tuturor credincioşilor care veneau să se împărtăşească. După ce se împărtăşeau cu Sfântul Trup, credincioşii se apropiau să primească Sfântul Sânge, având grijă să nu cadă ceva pe jos sau să se verse din Sfântul Potir. Regula împărtăşirii era: preotul punea Sfântul Trup direct în palma credinciosului, care îi săruta mâna, apoi credincioşii sorbeau de câte trei ori, direct din Sfântul Potir, fără intermediul altui recipient, având grijă să nu cadă ceva pe jos.

Aşa s-a administrat sfânta împărtăşanie până în secolele VII-VIII. Linguriţa, ca obiect de cult, apare, deci, târziu. În anul 692 la Sinodul Trulan se menţionează împărtăşirea credincioşilor direct din mâna episcopului şi din sfântul potir oferit de diacon. În anul 861 la un sinod local din Constantinopol, în canonul 10, se enumeră linguriţa între vasele liturgice. Aşadar linguriţa a apărut între anii 692 şi 861.

De ce a apărut? Biserica a fost preocupată de a înlătura ocaziile de profanare. Unii creştini proveniţi din păgânism şi necatehizaţi, credincioşi „de formă”, aduceau cu ei din vechea religie practici magice. Adică după ce preotul îi dădea în mână Sfântul Trup, acesta se prefăcea că îl înghite, bea Sfântul Sânge din Potir, iar apoi mergea acasă şi făcea farmece cu Sfânta Împărtăşanie. Şi astăzi unii oameni utilizează cruce, aghiasmă şi tămâie în actele lor magice, diavoleşti!

Deci, linguriţa s-a introdus pentru două motive:

1. pentru a fi siguri că Sfântul Trup este consumat şi nu folosit în practici păgâne şi superstiţioase, care blasfemiau pe Dumnezeu.

2. pentru ca atunci când primeau sfântul Trup să nu se întâmple să cadă, din neglijenţă, pe jos fărâmituri sau picături din Sfântul Sânge.

Slaba catehizare şi necunoaşterea importanţei şi rolului Sfintei Împărtăşanii au făcut pe unii oameni, depărtaţi de Biserică dar numindu-se credincioşi, să inventeze modalităţi diferite de practica apostolică şi general acceptată în Biserica Ortodoxă.

Linguriţa de plastic este de neacceptat. Nu numai cea de plastic ci şi alte linguriţe personale de argint sau alte metale preţioase. Acestea presupun o necinstire a Sfintei Împărtăşanii şi lipsa de credinţă în puterea ei dumnezeiască. Nu argintul elimină microbii ci Hristos cel înviat cu Trupul Său îndumnezeit!

În istoria Bisericii Ortodoxe nu există un singur caz de îmbolnăvire sau contaminare de la Sfânta Împărtăşanie. „Cel ce se teme de asemenea boli sau contaminări, ar fi mai bine să nu se prezinte la Sfânta Împărtăşanie, decât să pretindă împărtăşirea cu linguriţa separată”.

Problema împărtăşirii cu mai multe linguriţe atinge şi loveşte chiar fondul dogmatic, esenţa Creştinismului, iar unii nici măcar nu sunt conştienţi de aceasta: adică vin la biserică, dar nu mă apropii de Tine, Doamne, pentru că unii îmi spun că mă voi îmbolnăvi când mă voi atinge de Tine! Şi eu îi cred pe ei, nu pe Tine!

„Dacă un credincios se abţine de la Împărtăşanie pentru falsul motiv că se îmbolnăveşte înseamnă că el ignoră sau nu cunoaşte deloc conţinutul acestei Taine şi că nu este pregătit pentru ea. Dacă cineva uită că Împărtăşania conţine remediul tuturor păcatelor, a oricărui rău, că este Însuşi Trupul slăvit al Lui Iisus Cei înviat (pe care Îl mărturiseşte în zilele pascale), atunci ce motiv îl mai poate determina să se împărtăşească? Ce mai aştepţi să obţii prin Sfânta Împărtăşanie dacă tu nu crezi că Trupul lui Hristos cel înviat este dătător de viaţă, că este prezenţa reală, nu simbolică, a Mântuitorului Care vrea să Se unească şi acum cu cei care Îl iubesc? Dacă trupul meu se poate îmbolnăvi din Sfântul Potir, sau dacă Trupul sfinţit al lui Hristos nu poate invalida virulenţa microbilor, atunci cum poate El însănătoşi sufletul şi omorî păcatul?” (Anca Manolache)

Paradoxal este faptul că atât credincioşii care se împărtăşesc foarte des, cât şi preoţii care se împărtăşesc la fiecare Sfântă Liturghie nu pun asemenea probleme, ci doar cei care se împărtăşesc foarte rar sau poate deloc.Preotul consumă, cu aceeaşi linguriţă, toată Împărtăşania din Potir, după ce s-au împărtăşit toate persoanele. După gândirea celor care se împotrivesc dintotdeauna, ar fi trebuit ca toţi preoţii să se fi îmbolnăvit de nenumărate ori, însă niciun preot nu s-a îmbolnăvit din această cauză.

Soluţii posibile:

1. Măsuri de precauţie:

a) se vor lua măsuri drastice de precauţie pentru a se împărtăşi numai acele persoane care Îl vor pe Iisus Hristos cel înviat, în modul în care El Însuşi a zis că Se va uni cu oamenii până la sfârşitul istoriei.

b) se vor lua măsuri precise pentru a feri pe oamenii care nu cred în Iisus Hristos şi nu vor să-L aibă înăuntrul lor. Aceştia nu se vor apropia de Sfântul Potir ca să nu le fie lor „spre osândă”.

c) se vor intensifica activităţile de învăţare a Catehismului, în special a Tainei Sfintei Euharistii, folosindu-se bibliografia vastă publicată mai ales după căderea regimului ateu comunist care a sugrumat viaţa religioasă prin cenzura odioasă.

2. Condiţiile care se cer credinciosului în vederea împărtăşirii:

a) trebuie să se curăţească interior – sufletul prin Spovedanie şi trupul prin postire – pentru că este mare nevoie de o pregătire duhovnicească pentru intrarea în contact direct cu Trupul Domnului răstignit şi înviat.

b) este absolut necesară condiţia dreptei credinţe, ca omul să se angajeze personal în actul credinţei şi iubirii lui Iisus Hristos cel înviat, fiind vorba despre o credinţă comunitară la care omul participă şi aderă fără rezerve. Numai cei ce cred deplin în adevărul mărturisit se pot aduna la Sfânta Împărtăşanie! Tocmai de aceea au fost introduse în Liturghie atât Simbolul Credinţei (prin care toţi cei prezenţi îşi verifică intim credinţa), cât şi rugăciunile de dinainte de împărtăşire – „Cred, Doamne…” – (care mărturisesc prezenţa reală a Fiului lui Dumnezeu, cu Trupul şi Sângele Lui) cerând vrednicia de a se împărtăşi din Ele. Din acestea se vede că prezenţa reală, nu simbolică, a Trupului Domnului în Împărtăşanie este garanţia mântuirii – salvării noastre, salvare care începe aici şi acum.

3. Preocuparea lui Iisus Hristos pentru sănătate:

a) Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu-Duhul Sfânt, va hotărî ce este mai bine pentru credincioşii ortodocşi. Biserica întreagă, credincioşi, preoţi şi episcopi, trebuie să ne păstrăm unitatea în credinţă şi în rugăciune, şi să rămânem unitari în practicile liturgice. De aceea aşa cum hotărăşte Sfântul Sinod, aşa vom face! Biserica lucrează astfel de 2000 de ani deoarece cu ascultarea nu greşeşti niciodată.

b) Hristos cel înviat doreşte sănătatea omului. Biserica Ortodoxă învaţă că suferinţa, boala şi moartea au intrat în om după cădere, prin îndepărtarea omului de Dumnezeu. Deci apropierea de El te face sănătos. Toţi cei care suntem credinciosi vrem sănătate: luptăm împotriva patimilor care distrug sănătatea: respingem crima, avortul, drogurile, beţia, desfrânarea, adulterul şi alte patimi care te fac dependent de ele şi îţi răpesc libertatea, ca, mai apoi, să îţi distrugă sănătatea.

Unii oameni nu cred în lucrarea lui Dumnezeu în lume. Este opţiunea lor, respectată de Însuşi Dumnezeu Care i-a creat şi înzestrat cu libertate. Aceştia nu au de ce să se teamă deoarece ei poartă mască şi mănuşi, aşa cum poartă toată lumea, şi niciun virus nu se va atinge de ei. Să nu uităm că secularizarea înseamnă că „omul L-a îndepărtat de Dumnezeu din conştiinţa lui, nu din lume; e un proces în spaţiul conştiinţei omului, nu în „spaţiul” existenţei” (Arnold Loen). Dumnezeu nu poate părăsi creaţia şi pe om. Prin această acţiune secularistă se încearcă o lovire în însăşi fiinţa Bisericii: Mântuitorul Iisus Hristos cel înviat Care coboară neîncetat la noi şi în noi pentru a ne oferi viaţa Lui dumnezeiască.

Din moment ce Hristos a înviat şi vrea să Se unească cu tine, toată discuţia despre linguriţă este de prisos pentru un om care se vrea creştin. „Vino şi vezi” ce înseamnă Sfânta Împărtăşanie! Adu-ţi aminte că ai trăit poate 30 de ani cum ai vrut, fără Dumnezeu, şi încă două luni în casă descoperindu-L pe Dumnezeu. Multora le-a lipsit Trupul lui Hristos în acest răstimp. Să trăim măcar două luni în comuniune cu Iisus Hristos cel înviat şi numai cum ne cere El şi cu siguranţă vom dobândi foamea şi setea permanentă de Dumnezeu.

Hristos a înviat!

(Pr. Marcel Stavără)

Ultimele din categorie