Sfânta și marea Vineri ne așază în fața Crucii Mântuitorului Iisus Hristos. E drept că înaintea Împăratului Răstignit tăcerea e mult mai cuviincioasă decât vorbirea, însă însăși Crucea pe care se jertfește „Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), are să rostească înaintea „mulțimilor venite la această priveliște” (Luca 23, 48) cele patru cuvinte puse de Pilat în partea de sus a Crucii, ca vină a lui Iisus – singura posibilă, în lipsa oricărei alte vinovății reale: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor!” (Ioan 19, 19). Iar pentru a se asigura că oricine înțelege vina, după obicei, a scris această inscripție, sau, mai corect, titlu (gr. τίτλον cf. Ioan 19, 19), „evreiește, latinește și grecește” (Ioan 19, 20).

Deși vedem această inscripție pe Crucea Mântuitorului, de timpuriu ea a început a fi concurată de o altă inscripție așezată pe Crucea Mântuitorului în scena iconografica a Răstignirii. Mai ales în mediul grecesc, nu mai suntem întâmpinați de titlul pe care l-a pus Pilat deasupra lui Iisus Cel răstignit, ci de unul substitut: „Împăratul slavei”. Apare astfel întrebarea, de ce? În încercarea de a găsi un răspuns, este necesar să vedem cum iau naștere cele două titluri.

„Regele iudeilor” este titlul pe care pe care Pilat i-L dă Mântuitorului, arătând vina Sa, și, deși arhiereilor iudeilor le convine răstignirea pe seama acestei acuzații, aceștia nu sunt deloc de acord cu asocierea directă a Vinovatului cu realitatea învinuirii, ci doresc să se precizeze că vina răstignirii este doar perspectiva Învinuitului, nu o realitate în sine („arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor”, Ioan 19 21). Se naște o nouă întrebare: Așa să fie? E cert că pe Pilat, o dată tranșat cazul, nu-l mai interesează nemulțumirea arhiereilor, însă răspunsul la întrebare se află tocmai în discuția acestuia cu Iisus. Deși sfântul evanghelist Ioan este cel care prezintă cel mai detaliat discuția lui Iisus cu Pilat, totuși este singurul care diferă de ceilalți evangheliști în prezentarea răspunsului Mântuitorului la Întrebarea: Tu ești regele iudeilor? (σὺ εἶ ὁ βασιλεὺς τῶν Ἰουδαίων;). Sfinții Matei, Marcu și Luca prezintă întrebarea în exact aceeași formă și vor oferi toți răspunsul scurt al Mântuitorului: „Tu zici”. Se desprinde de aici, în mod clar, un răspuns afirmativ al Mântuitorului, întrucât aceleași cuvinte le rostește și când Iuda îl întreabă: „Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?”, și când arhiereul Îi cere răspuns, spunându-I: „Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Așadar, Iisus dă un răspuns ce are conotații afirmative întrebării lui Pilat, iar acesta generează inscripția pe care de atunci până astăzi o regăsim, cel mai adesea, pe Crucea Mântuitorului.

De unde însă „Împăratul slavei”? Se pare că nu numai arhierii iudeilor au considerat că titlul este unul ofensator pentru ei, ci același simțământ i-a încercat și pe creștini, care încă de timpuriu au simțit nevoia să repudieze orice influență iudaizantă. Iată ce scrie Fotie Kontoglu, cunoscut pictor și scriitor, în legătură cu scena Răstignirii, și cu modul în care aceasta trebuie reprezentată în icoanele bizantine: „Iar picioarele unite, cu genunchii unul peste altul, se sprijină pe o scândură. Din preacuratele Sale picioare curge sânge, iar din coasta Sa, sânge şi apă. Deasupra capului Său se află inscripţia fixată pe crucea Sa, cuvintele «Împăratul slavei» şi nu I.N.R.I. (prescurtarea pentru Iisus Nazarineanul Regele iudeilor, n.n.), aşa cum au scris cei care L-au răstignit pe Domnul, batjocorindu-L. Unii pictori contemporani, pictează preacuratele picioare ale Domnului unul peste altul, prinse într-un singur cui, iar aceasta o fac greşit, după o anume influenţă a picturilor apusene”. Se desprinde așadar de aici că Numirea de „Regele iudeilor” trebuie considerată a fi una batjocoritoare pentru Mântuitorul. 

Revenind la sfântul evanghelist Ioan, poate, acum se înțelege mai bine de ce el face notă discordantă cu ceilalți evangheliști în prezentarea dialogului Mântuitorului cu Pilat despre Sine ca Împărat. Se remarcă faptul că, așa cum relatează sfântul Ioan, la întrebarea lui Pilat  „Tu ești regele iudeilor”, Iisus nu va mai răspunde afirmativ, ci, după un schimb de replici referitor la sinceritatea întrebării, va zice: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici” (Ioan 18, 36). Pilat însă va reveni cu întrebarea ușor modificată, eliminând elementul etnic: „Aşadar eşti Tu împărat?” (alternanța rege-împărat trebuie pusă pe seama inconsecvenței ediției românești de a reda grecescul βασιλεύς), iar acum Iisus va răspunde: „Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”. 

Se observă că cel dintâi care face tranziția de la titlul de „regele iudeilor” (pe care pe baza evangheliilor sinoptice Iisus îl aprobă, iar după spusele arhiereilor Iisus chiar Și-l arogă) spre acela de „împărat” a altceva, dar nu al iudeilor, este sfântul evanghelist Ioan. La acesta, probabil, tradiția creștină timpurie va asocia titlul mesianic din psalmul 23, 7-10 („împăratul slavei”) și astfel se va naște, având origini scripturistice, mărturie a tradiției și atestare în arta iconografică, o numire care va depăși barierele etnice și va străbate veacurile, în așteptarea numirii celei din urmă: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apocalipsa 19, 16).