Cele mai importante persoane din viața noastră sunt părinții și bunicii. De multe ori, bunicii ocupă chiar primul loc, pentru bunătatea și totala lor înțelegere. Însuși Mântuitorul Hristos a avut bunici, chiar dacă nu I-a prins în viață. Sfinții Ioachim și Ana au fost dumnezeștii străbuni, model pentru ai noștri. Ce îi deosebește oare pe părinți de părinții lor? Ce îi face pe aceștia din urmă să fie atât de speciali?

Un posibil răspuns este faptul că, dacă mama sau tata s-ar putea să nu înțeleagă o situație din viața noastră, din cauza nenumăratelor griji de care sunt înconjurați, cu siguranță vom găsi alinare în brațele blajine și odihnitoare ale bunicilor. Pentru mulți dintre noi, aceștia au ceva din lumina sfințeniei, pentru că ne-au împreunat pentru prima dată cele trei degete de la mâna dreaptă, că să fim următori ai lui Hristos.

Bunicii rămân bunici și dincolo de moarte. Mergem la mormintele lor, ca la cele ale sfinților, cu gânduri de mulțumire, dar și atunci când suntem împovărați. Și, mulți dintre noi putem mărturisi că nu plecăm de acolo nemângâiați.

Un astfel de loc se află și în umbra Sfintei Catedrale Mitropolitane de la Iași. Într-un loc ferit de agitație, locuiește un astfel de bunicuț. Așa l-a descris societatea vremii pe smeritul Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei. Bunicul elevilor și al studenților săraci, al numeroaselor familii evreiești din Iași ajutate de sfinția sa, al mulțimii calicilor și nevoiașilor epocii. A fost, prin excelență, un bunic al Iașului, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Un destin încercat

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost un om încercat. Poate că, de aici izvora și marea sa bunătate. A rămas orfan de tată la o vârstă fragedă. Mama sa l-a încredințat unei rude, ieromonahului Teofilact, care era călugăr într-una din mănăstirile Basarabiei. Aici a deprins cititul și scrisul, dar și primele noțiuni de muzică bisericească.

În anul 1831, unchiul său, ieromonahul Teofilact, a venit la Iaşi. Ajuns în capitala Moldovei, copilul Ioan Naniescu a îngrijit bolnavii de la Spitalul Sfântul Spiridon, unde ruda sa a fost rânduită să slujească.

Anii tinereții l-au purtat în multe locuri. La Focșani, apoi la Buzău, unde a fost îndrăgit de episcopul Chesarie Păunescu. A fost printre primii elevi ai unui seminar din Țările Române. A avut cinstea de a-și desăvârși cunoștințele muzicale alături de Macarie Ieromonahul. Din anul 1840 până în anul 1847 a urmat cursurile școlii Sfântul Sava din Bucureşti.

A făcut de toate. De la îngrijitor de bolnavi, la ascultarea de stareț al mai multor mănăstiri, de la funcția de profesor de religie la câteva licee bucureștene, până la demitatea de Episcop al Argeșului și apoi la cea de Mitropolit al Moldovei – din anul 1875, până în 1902.

Bunicul săracilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea

A fost omul providențial pentru multe domenii. Ar fi de ajuns să enumerăm doar o mică parte dintre realizările mitropolitului Iosif, ca să ne dăm sema de importanța sa în istoria Bisericii, dar și în istoria națională. Construirea măreței catedralei din capitala Moldovei, după 40 de ani de ruină, este principalul său succes. Sursă a bolilor și a mizeriei din central Iașului, ruina catedralei era pregătită de demolare. Mihail Kogălniceanu semnase și o decizie în acest sens. Dar a sosit la Iași un bunic care, la o vârstă la care mulți se pregătesc de pensie, și-a suflecat mânecile și a terminat catedrala. Iosif Naniescu este și părintele istoricului seminar teologic Veniamin, pe care l-a mutat „de prin ușile oamenilor”, în Palatul Sturza.

Prima revistă de teologie din țară apare tot din inițiativa și cu sprijinul ierarhului sfânt. Revista Teologică de la Iași apărea săptămânal și era împărțită gratuit de către mitropolitul Iosif, după dumnezeiasca Liturghie, așa cum însuși mărturisește într-una dintre scrisorile sale: „eu o tipăresc, eu mă ostenesc și tot eu o împarț cu mâinile mele”.

Se poate spune că tot el este bunicul Academiei Române, cel mai înalt for de cultură din țara noastră. A fost primul care și-a donat biblioteca – peste 10.000 de volume, tipărituri vechi, manuscrise şi documente – noii înființate academii.

Mitropolitul Iosif s-a remarcat și prin dragostea pentru muzica bisericească, rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. Era un bun cântăreț, dar și un bun compozitor. Până astăzi ne rugăm în dumnezeiasca Liturghie cu răspunsurile în glasul al VIII-lea, compuse de smeritul mitropolit.

În ciuda tuturor celor descrise mai sus, principala sa calitate a fost aceea de bunic plin de milostivire. Ca la un bunic veneau anual zeci și poate sute de elevi și studenți, ca să primească ajutor financiar pentru studii. Și, primeau cu mult mai mult. Pentru cei meritoși, trimitea pe moșul Alexandru, unul dintre apropiații săi, ca să le cumpere cărți și haine. Mulți dintre tineri erau hrăniți la bucătăria mitropoliei. Astfel, o parte dintre personalitățile cu care astăzi ne mândrim sunt produsul lui Iosif Naniescu. Medicii Rubenșaft și Selman Abraham Waksman, inventatorii streptomicinei, patriarhul Nicodim Munteanu, sunt doar câțiva dintre „nepoții” bunicuțului de la Iași.

Mila față de săraci a mitropolitului Iosif a ajuns proverbială în Moldova și în toată țara. Zilnic, aici veneau zeci de nevoiași, pentru a primi mila din mâinile lui. Niciodată nu dădea săracului mai puțin de o pâine. „Bani pentru o pâine” era principiul lui.

Ucenicii au consemnat cum, uneori, mitropolitul Iosif termina banii din salariul său și nu mai avea ce dărui săracilor. Atunci, bătea la ușa ucenicului și zicea cu grăbire: „Împrumută-mi, te rog, 10 lei, căci a venit Hristos la mine și nu am ce să-I dăruiesc”. La sfârșitul lunii, când primea salariul, mai întâi își achita datoriile, apoi miluia pe cei care veneau.

Văzând unii dintre miniștri că poartă o rasă veche și peticită, i-au trimis un rând de haine noi. Însă, mitropolitul Iosif, iubind săracia lui Hristos, a vândut hainele și a împărțit banii la cei aflați în nevoie.

Bunicul ce locuiește astăzi în umbra Catedralei

De 111 ani nu s-a schimbat mare lucru. Mitropolitul Iosif s-a mutat din reședința sa, într-un loc mai liniștit. Pe latura sudică a ctitoriei sale, în dreptul locului unde odihnește Sfânta Cuvioasă Parascheva, este un mormânt smerit. Pe placa de marmură citim următoarele: „Aici, sub această piatră, lângă zidul bisericei mari, Catedrala Mitropoliei Moldovei din Iaşi, în partea dreaptă din afară, spre miadădzi, odihnesc în sfânt etern repaos pămenteştele remăşiţe ale mitropolitului Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu, încetat din viaţă în anul 1902, luna ianuarie, dziua 26, sâmbătă”.

Calitatea lui de bunic a devenit astăzi din ce în ce mai accentuată. Mormântul său este al doilea loc de pelerinaj din Iași. Mărturie stau candelele permanent aprinse și sutele de lumânări care aduc cu ele o mulțime de rugăciuni, de doruri, de necazuri și întrebări. Oricând ai merge la mormântul cel minunat, găsești acolo tineri rugându-se. Merg acolo ca la un bunic și cer sfat. Rugăciunea se preface în dialog. „Întrebi și primești răspuns, întotdeauna. Contează mai întâi să fie liniște în sufletul tău, ca să auzi apoi pe bunicul”, povestește un tânăr care merge aproape zilnic la mormânt.

Și norul de mărturii continuă. O doamnă povestește cum a trecut prin cumplite necazuri și „un bătrânel a venit la mine în noaptea de după acel eveniment înfricoșător și mi-a zis: nu te voi lăsa, să ai credință”. Deși era sigură că seara închisese ușa, după misterioasa vizită a găsit și ușa și fereastra deschise. Când a mai venit o încercare, bunicul iarăși i s-a aratat, dându-i bastonul său și zicând: „Mergi și îl vinde și acoperă nevoia. Dimineața, băiatul a primit niște bani și vestea să plece în Danemarca. De unde? Nici noi nu știm!”

Toate acestea sunt doar o firmitură de ceea ce se întâmplă zilnic, la locul de veci al bunicului Iosif. Chiar dacă, deocamdată, el nu are o proclamare oficială și o zi de cinstire specială, pentru noi, nepoții săi, este totul. Este sfătuitorul, este mângâietorul și cel care ne ascultă necondiționat. El este bunicul nostru minunat.