Aspecte introductive

Pericopa evanghelică de astăzi e parte a unei suite de relatări în care Mântuitorul vorbește auditoriului despre rugăciune și aspectele intrinseci care atr trebui să o acompanieze. Evidențiază acolo rolul unor elemente precum stăruința și nevoia corelării lor cu virtuți precum nădejdea. Spre a fi mai explicit, El înveșmântează totul într-o parabolă. A văduvei stăruitoare. Chipul ei va fi cel care va vorbi peste veacuri tuturor cititorilor acestui pasaj despre modul în care chiar și un suflet corupt poate fi schimbat de stăruința sinceră a unui om aflat în nevoie. Și va da speranță celor ce se vor opri asupra pasajului. Căci dacă un astfel de reprezentant al decăderii spirituale nu poate rămâne indiferent la durerile nedreptățiților, cu-atât mai mult Dumnezeu, exponentul superlativului dreptății iubitoare de oameni.

Apoi, Învățătorul merge mai mult în profunzimea subiectului. Despică firul în patru. Lasă să se înțeleagă că Domnul nu se cramponează în aspectele formale, ci apreciază lucrurile cu adevărat prețioase. Precum sinceritatea, ori smerenia. Aidoma unui om care are grijă de un cinematograf, proiectează o scenetă cu multiple înțelesuri, spre a-și convinge auditoriul de veridicitatea celor afirmate.

Vameșul și fariseul

Istorisirea are astfel, precum ține să remarce și Sfântul Luca, o țintă specifică. E destinată celor care credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți. În aceasta constă și perenitatea mesajului ei. Căci de la începutul lumii și până la finele ei va exista mereu acea categorie a „misticilor autosuficienți”, iertată-mi fie stâlceala. A celor care, cocoțați pe meterezele unei vieți morale aparent bune se vor baricada în spatele unor principii prost-înțelese și își vor folosi anvergura spre a arunca cu pietre în cei mai slabi ca dânșii. Domnul vine să inverseze paradigma. Arată că adevăratul om aflat la înălțime întinde mâna celui mai jos ca el. Că scopul lui este să-l ajute și pe celălalt să urce. Să-l vadă alături de el. În siguranță. Ocrotit. Căci de nu, o ținută morală, fie ea și înaltă, nu-i altceva decât un teren arid din solul căruia nu rodesc decât spinii și pălămidele unor păcate precum mândria, ce pustiesc și așa greu încercatul suflet!

De aceea, fariseul, practicant aparent al Legii nu-i bineplăcut lui Dumnezeu. Căci nu-și îngăduie răgazul de a privi în jos spre a se minuna de frumusețile create de El. Nu vede, așa cum vede însuși Creatorul, din înaltul azuriu ce-I străjuiește nețărmurirea, lumea cu ochi de copil bucuros. Ori cu durere pentru cei suferinzi. Dimpotrivă, folosește o logică proprie, pe care ar fi în stare să i-o impună chiar și lui Dumnezeu. Toate eforturile lui ascetice devin astfel nule. Cuvintele: „Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu. Au un zgomot sec, ce nu aduce nimănui împlinire ori bucurie. De ce? Pentru că ele se rezumă doar la formă. Sunt gesturi exterioare ce nu-și ating menirea, aceea de a-L apropia de Dumnezeu. De a-i deschide ochii inimii spre a-și iubi aproapele.

De cealaltă parte, dipticul e completat de vameș. Știm cu toții cât de disprețuită era tagma lor. Cum erau văzuți drept exponenții decrepitului propriei nații. Și totuși, omul nu-și pierduse acea scânteie care-l putea aduce pe linia de plutire: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, șoptește el printre suspinuri. Cuvintele lui cântăresc mult mai greu decât zilele de post ale întregii tagme a fariseilor. De ce? Hristos însuși o arată, în chip explicit: „fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.

În loc de concluzii

Parabola vameșului și fariseului e una dintre puținele texte ale Sfântului Luca ce-și trag parcă, singure concluziile. Totul e clar, explicit. Conținutul moral e atât de bine pus în pagină încăt nu lasă rost la interpretări. Căci rostul vieții creștine nu-i hermeneutica, ci implementarea. Așadar, odată citită, ea se cere pusă în practică. De partea cui vrem să fim? Ce ne definește mai mult? Și ce i-ar plăcea lui Dumnezeu să ne definească? Sunt întrebări ce invită la reflecție și acțiune deopotrivă. Îndrăzniți!