† NICOLAE

Din mila lui Dumnezeu, 

Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi 

Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini din sfânta noastră Arhiepiscopie, pace şi nădejde neclintită de la Hristos Domnul cel Înviat, iar de la noi arhierească binecuvântare.

„Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.” 

(1 Corinteni 15, 20-22) 

Preacucernici Părinţi, 

Iubiţi Credincioşi, 

Hristos a înviat! 

Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să rostim din nou aceste cuvinte ce ne vestesc fiecăruia Învierea lui Hristos, minunea ce a schimbat soarta omului şi a lumii, minune ce a descoperit biruinţa vieţii asupra păcatului, suferinței, morţii  şi șansa omului de a trece din viaţa aceasta la cea veşnică, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa” (I Corinteni 6, 14). Am petrecut cu toții zilele întristării din Săptămâna Sfintelor Patimi pentru a ajunge să ne vestim, în dimineața Învierii, minunea ridicării Domnului din mormânt. De aceea, se cuvine să reflectăm acum la semnificațiile Răstignirii, Morții şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. 

Sfintele Evanghelii prezintă aceste evenimente ca împlinind cuvintele Mântuitorului, neînțelese de Sf. Apostoli: „De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis şi a treia zi să învieze” (Matei 16, 21; Marcu 8, 31; Luca 9, 22). Sf. Chiril al Alexandriei descoperă sensurile Patimilor Celui fără de patimi: duc la moarte pe Dătătorul vieţii. Şi s-a făcut aceasta pentru noi, prin puterea şi iconomia dumnezeiască mai presus de minte... Căci pătimirea lui Hristos s-a prefăcut într-un mijloc de biruire a morţii şi moartea Domnului s-a făcut începutul înnoirii omenirii spre nestricăciune şi viață nouă. Purtând pe umeri lemnul pe care avea să fie răstignit, înaintează, fiind osândit de mai înainte la moarte şi purtând această hotărâre asupra Lui numai pentru noi. Căci a luat asupra Sa osânda ce atârna cu dreptate asupra celor păcătoşi, în baza Legii. Pentru că S-a făcut pentru noi blestem, căci „blestemat este tot cel spânzurat pe lemn,” după cum s-a scris (Galateni 3, 13). [1] 

Cel ce s-a coborât din cer, Fiul lui Dumnezeu după al cărui chip a fost omul creat, Cel ce s-a smerit pe sine chip de rob luând (Filipeni 2, 7), a acceptat până la sfârșit asumarea condiției umane. Păcatul lui Adam a însemnat înstrăinare de Dumnezeu, îndepărtare de Creator și de izvorul vieții, ceea ce a dus la moarte. În loc de viață deplină, omul s-a aflat sub osânda morții. Pentru ca moartea să nu mai aibă stăpânire, pentru vindecare de osândă, Hristos, Dumnezeu-omul, a primit răstignirea pe lemn: „Cel ce n-a știut de păcat S-a făcut blestemat pentru noi, ca să ne elibereze pe noi de vechiul blestem” [2]. Prin jertfa şi moartea Sa pe cruce ne arată cât de mult ne iubește. Prin această suferință, care aduce mântuire tuturor oamenilor, Hristos ne adeverește că a surpat peretele cel despărțitor dintre noi şi Tatăl, după cuvintele Sf. Chiril al Alexandriei: „După ce s-au săvârșit toate împotriva Mântuitorului Hristos şi El Şi-a dat duhul pentru noi, de acum închinătorii lui Hristos vor avea să se îmbogățească în toată înţelepciunea, întru toată cunoştinţa şi în tot cuvântul, primind cunoștința tainei Lui netulburată şi liberă de orice umbră” [3].

Hristos s-a aflat cu trupul în mormânt, dar cu sufletul S-a coborât la iad pentru a elibera pe cei ținuți de puterea morții. Coborârea lui la iad este un eveniment de o importanță cosmică, după cum învață Sfinții Părinți: „trupul cel preacurat al Domnului a fost așezat în pământ ca un far luminos și strălucirea lui de neoprit și splendoarea puternică a îndepărtat întunericul care domnea în iad și a luminat marginile pământului... Strălucind până la marginile pământului strălucirea divinității a omorât moartea și iadul... Şi acum toate: cer și pământ și cele de sub pământ au primit lumina Sfintei Treimi. Prin căldura acestei lumini dumnezeiești omul, lumea și creația întreagă sunt însuflețite, sărbătorind cu bucurie de nedescris” [4]. 

Cel răstignit, mort și așezat în mormânt nou nu a fost ținut de moarte. Dătătorul Vieții, Viața prin fire, nu putea suporta stricăciunea. Cel ce S-a supus legilor firii noastre și a luat asupra Sa ultima consecință a păcatului, moartea, a dat viață firii noastre umane care avea nevoie de viață, firii noastre umane [5]. Acest lucru îl mărturisim împreună cu Sf. Vasile cel Mare: „Înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morți - că nu era cu putință a fi ținut sub stricăciune Începătorul vieții - făcutu-S-a începătură celor adormiți, Întâi născut din morți, ca să fie El Însuși începătorul tuturor în toate” [6]. Iar împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur: „Unde-ţi este, moarte boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit... Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte” [7].

 Preacucernici Părinţi,

 Iubiţi Credincioşi,

 Împărtășindu-ne de aceste tâlcuiri ale Sfinților Părinți, se cuvine să înțelegem că Moartea Mântuitorului este izvorul morții noastre pentru păcat, iar Învierea Lui, izvorul învierii noastre cu Hristos spre veșnicie. De acest lucru ne încredințează Sf. Apostol Pavel: „Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni 3, 1-3). Vestirea Învierii Domnului se cuvine să fie pentru fiecare creștin izvorul unei alte vieți, trăită împreună cu Hristos cel Înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire. Cel ce crede în Înviere devine imitator al Celui Înviat, nu mai este ținut de păcat și moarte și dorește cele cerești: „Faceți ceea ce a făcut și El, iubiți ceea ce El a iubit și, aflând într-un voi harul lui Dumnezeu, să iubiți în schimb firea voastră în El, căci precum El sărăcind nu a pierdut bogățiile Sale, smerindu-Se nu și-a micșorat slava și murind nu și-a pierdut veșnicia, așa și voi să călcați pe urmele pașilor Lui; să disprețuiți cele pământești ca să dobândiți cele cerești” [8]. 

Vă îndemn pe toți, preoți și credincioși, să împărtășim cu frații noștri, în aceste zile ale Învierii, această nădejde a învierii noastre cu Hristos. Vestindu-ne unii altora că „Hristos a înviat!”, să o facem cu sufletul plin de speranță că Domnul cel Înviat va aduce pace și bună înțelegere şi lumii noastre! 

Vă îmbrățișez în Hristos Domnul Cel Înviat şi vă doresc sănătate și Sărbători fericite! 

Adevărat a înviat! 

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu, 

† Mitropolitul NICOLAE

Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

Note bibliografice:

1. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, PSB 41, p. 774.

2. Ibidem.

3. Ibidem, p. 784.

4. N. Vasiliades, Tainstvo smerti, p. 182, la Metropolitan Hilarion Alfeyev, Christ the Conqueror of Hell. The Descent into Hades from an Orthodox Perspective, St. Vladimir’s Seminary Press, 2009, p. 213.

5. Cf. Ibidem, p. 787-788.

6. Liturghia Sf. Vasile cel Mare.

7. Cuvânt de învățătură la praznicul Învierii Domnului.

8. Sfântul Leon cel Mare, Predici la Nașterea și Arătarea Domnului și la perioada Penticostarului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2016, p. 182-183.