IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Învierea lui Hristos – salvarea omenirii” (Scrisoare pastorală, 2022)

În noaptea de har și binecuvântare a Sfintelor Paști, ne îndreptăm mintea și inima către Dumnezeu, rugându-L să aibă milă de noi, să ne ierte de prea grelele noastre păcate și să ne dăruiască puterea întoarcerii către El. Rugăciunea noastră către Dumnezeu să cuprindă pe toți cei întristați și deznădăjduiți, pe văduve și orfani, pe cei plecați din casele lor. Inima noastră să se lărgească pentru a-i cuprinde pe toți, prieteni sau dușmani, pe cei din neamul nostru, precum și pe cei străini. Să alergăm, așadar, la Dumnezeu. El să ne fie alinare în suferință, izvor de răbdare și putere în lupta vieții. Cu Dumnezeu, prin Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu devenim și noi biruitori asupra morții, păcatului și răului din noi și din lume.

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI

MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

 

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri

şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor:

har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

 

Pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre,

ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare

şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă,

pe Iisus Hristos. (Faptele Apostolilor 3, 19-20)

 

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos,

HRISTOS A ÎNVIAT!

La puţină vreme după Învierea Domnului Hristos, Sfântul Apostol Petru îi chema pe oameni la pocăinţă, îndemnându-i să se întoarcă spre Dumnezeu ca să vină vremuri de uşurare peste lume.

Sărbătoarea Învierii Domnului, pe care o prăznuim astăzi, aduce în faţa noastră bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii. Această bucurie este însoţită anul acesta de îngrijorarea legată de războiul din vecinătatea ţării noastre, dar şi de nădejdea venirii unor vremuri mai bune. Atenţia ne este îndreptată spre cei aflaţi în luptă fratricidă, spre cei care suferă, spre mai marii lumii, nutrind în sufletele noastre speranţa ajungerii la o înţelegere şi la reaşezarea păcii. În acelaşi timp, mulţi dintre noi ne întrebăm: Eu ce fac în această situaţie? Cum mă implic? Am eu vreun rol în toată această dezlănţuire a răului?

Primul gând ne duce, cu siguranţă, spre refugiaţii pe care îi putem ajuta. Şi se cuvine să le mulţumim celor ce şi-au deschis inima şi casa pentru cei care au călcat pragul ţării sau pentru cei aflaţi în zone de război. S-a înmulţit, deopotrivă, rugăciunea şi, prin aceasta, starea noastră de creştini s-a dovedit a fi mărturisitoare.

La acestea şi la cele asemănătoare acestora se cuvine a adăuga un lucru fundamental, şi anume: asumarea, prin pocăinţă, a responsabilităţii noastre pentru tot ceea ce se întâmplă în acest război şi în toate tragediile prin care trece lumea. Pocăinţa, ca întoarcere a noastră către Dumnezeu, este cel mai adânc mod de cinstire a Învierii Domnului şi cea mai reală contribuţie pentru pacea lumii.

Drept-măritori creştini,

Realitatea Învierii lui Hristos constituie fundamentul credinţei noastre: „Dacă Hristos n-a înviat, spune Sfântul Apostol Pavel, zadarnică este [...] credinţa voastră”[1]. Fiind aşezată în centrul vieţii, Învierea Domnului luminează, adânceşte şi influenţează tot ceea ce există: „Acum toate s-au umplut de lumină, rosteşte cântarea liturgică, şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt”[2]. La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă în această noapte sfântă: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului [...] Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte”[3]. Întunericul din lume, conflictele dintre oameni şi popoare şi toată descătuşarea întunericului sunt cauzate de respingerea Învierii, de neraportarea la Înviere sau de credinţa formală în Înviere.

De mai multe ori, ne raportăm la Învierea lui Hristos ca la un eveniment pur istoric, ce a avut loc la Ierusalim cu două mii de ani în urmă, fără o legătură directă cu noi înşine, cu viaţa noastră. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paşti este văzută doar ca o cinstire a acestui eveniment. Dincolo de această atitudine, bună în sine, dar nedeplină, adăugăm bucuria meselor, a întâlnirilor în familie, între prieteni, a drumeţiilor în aer liber şi, poate, un ajutor pentru cei aflaţi în nevoi.

Într-o atare concepţie despre Înviere, înţelegem de ce există atâta dezbinare, atâta război între fraţi. Desigur, conducătorii popoarelor au rolul lor foarte important pentru tot ceea ce se întâmplă în lume, dar şi noi, creştinii, avem responsabilitatea noastră şi încă una deosebit de mare.

De aceea, se cuvine ca în această zi sfântă de Paşti să ne oprim o clipă din iureşul vieţii şi să ascultăm glasul lui Dumnezeu din Scriptură, din Sfinţii Părinţi şi din rugăciunea Bisericii, mărturisindu-ne despre puterea Învierii.

Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!”[4] Dumnezeu ne cheamă să-L cunoaştem pe El şi „puterea învierii Lui”[5]. Hristos n-a înviat pentru Sine, ci pentru noi, pentru ca şi noi să ajungem la propria înviere. Învierea Lui este putere, este energie, este realitate care pătrunde osatura sufletească şi trupească a celor care ard în inima lor[6] de credinţă, nădejde şi dragoste pentru Domnul.

Starea de pocăinţă şi Tainele Bisericii sunt poarta şi calea[7] prin care viaţa lui Dumnezeu, puterea Învierii lui Hristos devin viaţa noastră şi energia învierii noastre.

Iubiţi credincioşi,

Omenirea de astăzi, mai mult ca oricând, are nevoie de oameni cuprinşi de duhul pocăinţei, de oameni care se împărtăşesc de viaţa lui Dumnezeu prin Tainele Bisericii, de „fii ai Învierii”[8]. „Pocăinţa este uşa care scoate din întuneric şi duce la lumină”, mărturiseşte Sfântul Simeon Noul Teolog[9]. Pocăinţa este mult mai mult decât regretul pentru păcatele săvârşite, deşi mare este şi lucrul acesta. Pocăinţa este întoarcerea minţii şi a întregii noastre fiinţe către Dumnezeul cel Viu pe Care-L descoperim în trăirea conform Evangheliei, în Euharistie, în starea de jertfă. Pocăinţa este lăsarea deoparte a busolei minţii noastre, ghidată de înţelepciunea lumii acesteia[10], şi însuşirea „gândului”[11] lui Hristos pentru a ne fi singura călăuză, „Cale, Adevăr şi Viaţă”[12].  

Este vremea întoarcerii acasă, la casa Tatălui. Reaşezarea Evangheliei în centrul vieţii noastre este o urgenţă absolută. Aprinderea în noi a focului mistuitor de dor, şi durere, şi aşteptare pentru Dumnezeul cel Viu constituie o smerită, dar decisivă contribuţie pentru echilibrul situaţiei din lume.

Puterea acestei întoarceri către Dumnezeu n-o avem în noi, în efortul voinței noastre. O primim din taina Întrupării, Răstignirii, Învierii, Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, din dragostea lui Dumnezeu Tatăl și din împărtășirea Sfântului Duh. De la Dumnezeu, prin Tainele Bisericii, primim puterea întoarcerii spre Dumnezeu. De la Cel ce „S-a culcat în peștera și în ieslea necuvântătoarelor”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, primim puterea de a-L primi pe Hristos în „ieslea necuvântătorului (nostru) suflet şi în întinatul (nostru) trup”[13]. Prin „Crucea, piroanele, sulița și moartea” Domnului Hristos sunt „omorâte patimile (noastre) cele trupești care (ne) strică sufletul”. „Îngroparea” lui Hristos este puterea pe care o primim pentru a „îngropa sfaturile noastre cele viclene prin gânduri bune” și „a risipi duhurile cele viclene”. Prin „Învierea cea de a treia zi” a Domnului Hristos suntem și noi, „cei alunecați în păcat”, ridicați la starea de suflete înviate. Taina „Înălțării la cer” a Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, poartă în sine, prin „împărtășirea cu Sfintele Taine”, realitatea așezării noastre „în partea cea de-a dreapta a celor mântuiți”. „Pogorârea Mângâietorului Duh” aduce puterea transformării noastre în „vase cinstite”, în „locaș al venirii” Sfântului Duh[14]

Iubiți frați și surori întru Hristos-Domnul,

Întoarcerea noastră prin pocăință la Dumnezeu, altoirea noastră pe realitatea Învierii lui Hristos, care devine puterea învierii sufletelor noastre, constituie participarea noastră la pacea și echilibrul lumii. Un om cu suflet înviat dăruieşte lumină şi putere lumii întregi. „Râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”[15], spune Hristos. Apa cea vie, adică Duhul Sfânt, se răspândeşte dintr-un astfel de suflet ca un râu şi adapă părţile cele mai uscate ale lumii. Şi cu cât se înmulţeşte numărul celor cu suflete înviate, cu cât creşte intensitatea trăirii lor lăuntrice, în aceeaşi măsură lumea îşi regăseşte balanţa şi armonia. Cu cât mai multe suflete cuprinse de Înviere, cu atât mai puțină moarte în lume. Cu cât mai mulți oameni ai Învierii, cu atât mai multe părți ale lumii eliberate de întuneric și cuprinse de lumină.

În noaptea de har și binecuvântare a Sfintelor Paști, ne îndreptăm mintea și inima către Dumnezeu, rugându-L să aibă milă de noi, să ne ierte de prea grelele noastre păcate și să ne dăruiască puterea întoarcerii către El. Rugăciunea noastră către Dumnezeu să cuprindă pe toți cei întristați și deznădăjduiți, pe văduve și orfani, pe cei plecați din casele lor. Inima noastră să se lărgească[16] pentru a-i cuprinde pe toți, prieteni sau dușmani, pe cei din neamul nostru, precum și pe cei străini.

Să alergăm, așadar, la Dumnezeu. El să ne fie alinare în suferință, izvor de răbdare și putere în lupta vieții. Cu Dumnezeu, prin Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu devenim și noi biruitori asupra morții, păcatului și răului din noi și din lume.

Lumina Învierii lui Hristos să pătrundă până în ungherele cele mai adânci ale ființei noastre, să alunge de acolo întunericul și să ne scoată la liman.

Bucuria Sfintelor Paști să cuprindă tot mai multe inimi și suflete. Bucuria cea adevărată, izvorâtă din puterea Crucii, să ajungă şi la cei întristați de lângă noi sau din îndepărtări, dăruindu-le un strop de mângâiere, o rază de nădejde şi puterea de a merge mai departe.

Așezându-vă la inimi aceste gânduri, vă îmbrățișez cu dragostea lui Hristos pe fiecare în parte și pe toți laolaltă și rostesc împreună cu toată suflarea creștinească:

Hristos a înviat din morți,

Cu moartea pe moarte călcând,

Și celor din morminte,

Viață dăruindu-le!

 

Al vostru către Dumnezeu rugător,

† Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

[1] 1 Corinteni 15, 14.

[2] Stihira a doua, cântarea a treia a Canonului Învierii, în Penticostar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 16.

[3] „Cuvânt de învăţătură”, Utrenia Învierii, în Penticostar, p. 25.

[4] Psalmi 45, 10.

[5] Filipeni 3, 10.

[6] Cf. Luca 24, 32.

[7] Cf. Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 42009, p. 157.

[8] Luca 20, 36.

[9] Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 22003, p. 293.

[10] 1 Corinteni 1, 20.

[11] 1 Corinteni 2, 16.

[12] Ioan 14, 6.

[13] Rugăciunea a doua din Canonul Sfintei Împărtăşiri (a Sfântului Ioan Gură de Aur).

[14] Cf. Rugăciunea a treia din Canonul Sfintei Împărtăşiri (a Sfântului Simeon Metafrastul).

[15] Ioan 7, 38.

[16] Cf. 2 Corinteni 6, 13.

De la același autor

Ultimele din categorie