Înaltpreasfinţia Voastră, mulţumim că aţi acceptat să reveniţi la microfonul postului nostru de radio cu prilejul acestei sărbători speciale, îndrăznesc să-i spun, cea mai populară şi, de ce nu, cea mai mare sărbătoare a Mitropoliei noastre. Cu ce gânduri întâmpinaţi anul acesta sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi, dacă îmi permiteţi, voi spune că este al V-lea hram pe care îl întâmpinaţi şi îl trăiţi în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei?

Slavă lui Dumnezeu pentru cei cinci ani! Slavă lui Dumnezeu şi pentru ceea ce, cu mila Lui, va urma spre slava numelui Său şi spre slujirea Bisericii Lui din Moldova. Întâmpin această sărbătoare precum orice credincios, cu multă şi aleasă bucurie. Pentru că bucurie este întâlnirea cu Sfinţii lui Dumnezeu, bucurie este întâlnirea cu pelerinii care vor veni, iar unii dintre ei sunt deja la Iaşi. Întâmpin această sărbătoare cu nădejde că vom fi gazde ospitaliere şi cu dragoste multă pentru toţi cei care vor fi aici în aceste zile. Mă gândesc în primul rând la mulţimea de pelerini care înfruntă frigul, probabil şi ploaia, cu mila Domnului şi slavă Lui pentru toate. Întâmpin această sărbătoare cu bucurie multă pentru că îl vom avea ca oaspete înalt şi drag pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care revine şi anul acesta în locul în care a slujit Biserica Mântuitorului Hristos din Moldova pentru aproape două decenii. Îl întâmpinăm cu drag şi pe Preafericitul Hristofor, Mitropolitul ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe de acolo. De asemenea, îl avem printre noi pe Înaltpreasfinţitul Antonie de la Kiev, Rectorul Academiei Teologice „Sfântul Petru Movilă”, din capitala Ucrainei. Vor mai veni ierarhi şi alţi ierarhi, din ţară şi din străinătate. Cu certitudine vor veni şi autorităţi ale Statului de la Bucureşti şi autorităţi locale. Împreună vom forma poporul lui Dumnezeu aşezat în genunchi la moaştele Sfintei Parascheva şi la moaştele Sfântului Teofil, cel nebun pentru Hristos.

Legătura frumoasă dintre Ortodoxia românească şi cea ucraineană

Înaltpreasfinţia Voastră, pentru că aţi amintit de Sfântul Cuvios Teofil, a devenit o tradiţie iubită nu doar pelerinajul credincioşilor la Iaşi, de sărbătoarea Sfântei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ci şi un alt fel de pelerinaj şi anume „pelerinajul Sfinţilor” în inima Moldovei. Iată, anul acesta sunt venite aici moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, de la Kitaev, din Ucraina. Există un anumit motiv pentru care a fost ales să fie invitat Sfântul Teofil?

Am considerat că este bine, împlinindu-se anul acesta 370 de ani de la Sinodul de la Iaşi, organizat împreună cu Biserica Ortodoxă din Ucraina, cu Patriarhia de Constantinopol; că este bine datorită prezenţei Kievului în momentul de la Iaşi de acum 370 de ani, să avem spre închinare, alături de moaştele Sfintei Parascheva, un sfânt din acea parte a Ortodoxiei. Prezenţa Sfântului Teofil, cel nebun pentru Hristos, ne aduce aminte de un alt ucrainean, care a slujit, parcă, precum nimeni altul Biserica Ortodoxă din Moldova în dimensiunea sa monahală şi anume Sfântul Paisie Velicicovschi de la Neamţ şi desigur prezenţa Sfântului Teofil la Iaşi şi a delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, condusă de Înaltpreasfinţitul Antonie; ne aduce aminte de darul pe care Moldova l-a făcut Bisericii din Ucraina, în persoana Sfântului Petru Movilă. Aşadar, încercăm în acest an să trăim pentru câteva clipe acea legătură frumoasă pe care au cunoscut-o Bisericile din Moldova şi din Ucraina de-a lungul veacurilor, să o retrăim acum, pentru câteva zile, în amintirea acelui moment cu totul de excepţie din istoria Bisericii Ortodoxe Universale şi anume Sinodul de la Iaşi, de acum 370 de ani.

Înaltpreasfinţia Voastră, din viaţa Sfântului Teofil se ştie că a trăit destul de aproape de noi, aşa cum spuneaţi, atât geografic, pentru că vorbim despre Ucraina, cât şi temporal. Sfânta Parascheva se află acum aici, însă ea vine de departe, atât geografic, dar şi temporal. Se ştie că sfinţii au multe în comun, dar ce trăsături comune, duhovniceşte vorbind, îi leagă pe cei doi Sfinţi: Sfântul Teofil din Ucraina şi Sfânta Parascheva de la Iaşi?

Sfinţii au în comun dragostea lor faţă de Dumnezeu. În ceea ce priveşte legătura dintre cei doi Sfinţi, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Cuvios Teofil, în primul rând, amândoi au fost cuvioşi călugări; amândoi au fost oameni ai rugăciunii, care au dorit să se detaşeze de lume şi nu din ură faţă de aceasta, ci pentru a o sluji mai bine, pentru a se jertfi pentru ea mai adânc, prin intermediul, în mod special, al rugăciunii. Pe amândoi îi uneşte, aşa cum aminteam, dorul după Dumnezeu, fără de care o fiinţă umană nu poate atinge nimbul sfinţeniei. De asemenea, putem spune că atât Sfânta Parascheva, cât şi Sfântul Teofil au fost binecuvântaţi de Dumnezeu prin darul facerii de minuni. Şi credincioşii, an de an, mărturisesc despre această binecuvântare, care face atât de bine, binecuvântare simţită de credincioşi atunci când îşi pleacă genunchii, atât la moaştele Sfântului Teofil, cât, mai ales, la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi.

Ce înseamnă „nebun pentru Hristos”

Înaltpreasfinţia Voastră, Sfântul Teofil este numit „cel nebun pentru Hristos”. Ce înseamnă această sintagmă? Creştinii, cel puţin cei de astăzi, mai pot fi în vreun fel, duhovniceşte vorbind, „nebuni pentru Hristos”, în lumea în care trăim noi?

Am putea spune că orice creştin adevărat este un nebun pentru Hristos. Sfântul Apostol Pavel, într-una din scrisorile sale mărturiseşte: „Cuvântul Crucii este nebunie pentru unii, este sminteală pentru alţii, dar pentru cei care cred în Cuvântul lui Dumnezeu este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18), binecuvântarea lui Dumnezeu. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a împlini exigenţele Evangheliei până la ultimele consecinţe ale ei; „nebunia pentru Hristos” înseamnă a fugi de slava şi aprecierea venite din partea oamenilor, pentru a primi slavă şi mântuire de la Dumnezeu. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a descoperi bucuria în suferinţă, în necazurile şi ocările pe care le aduc oamenii. Este grea această Cruce de purtat, cel puţin în acest sens. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a avea încredinţarea că „puterea lui Dumnezeu în slăbiciune se arată” (II Corinteni XII, 9), după cuvintele aceluiaşi Dumnezeiesc Apostol Pavel, adică încrederea totală în Dumnezeu şi neîncrederea în forţele proprii, dedicarea în exclusivitate a omului sau altoirea lui pe puterea lui Dumnezeu; „nebunia pentru Hristos” înseamnă a te conduce nu după logica şi înţelepciunea omenească, ci după gândul Mântuitorului Hristos, Care spune: „Fericiţi cei săraci cu duhul..., fericiţi cei ce plâng..., fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate...” (Matei V, 3-12).

Aşadar, în esenţă, orice creştin este sau, mai bine zis, trebuie să fie nebun pentru Hristos, adică puternic ancorat în Evanghelie şi nu în înţelepciunea lumii acesteia. Din păcate, trebuie să recunoaştem, puţini sunt cei care ating această desăvârşire evanghelică: a fi nebun pentru Hristos. Sfânta Parascheva a atins această treaptă; Sfântul Teofil, supranumit „cel nebun pentru Hristos” este definit în conştiinţa credincioşilor ca purtător al acestui mare dar, a fi „nebun pentru Hristos”, adică a fi întru totul detaşat de logica acestei lumi, de înţelepciunea omenească şi a trăi numai în ritmul Împărăţiei lui Dumnezeu chiar din această lume.

Exemplul vieţii Sfântului Teofil pentru creştinii de astăzi

Înaltpreasfinţia Voastră, în viaţa Sfântului Teofil se vorbeşte, printre alte multe fapte minunate, despre ocrotirea minunată pe care a trimis-o Dumnezeu asupra pruncului Toma, viitorul ieroschimonah Teofil, atunci când mama lui a dorit să scape de el, deoarece îl privea ca pe o povară, ca pe o ruşine pentru familia sa. Care este semnificaţia acestui episod pentru noi, cei de astăzi, privitor la darul naşterii de prunci?

Datorită situaţiei demografice dezastruoase în care se află Europa şi, din păcate, şi noi aici, orice exemplu bun din viaţa lumii, din viaţa Bisericii, din viaţa sfinţilor, este absolut necesar să fie mărturisit. Sfântul Teofil a avut o copilărie nefericită în familie, în mod special datorită mamei sale. În cele din urmă, prin mila Domnului, mama şi-a recunoscut greşeala că nu a avut grijă, aşa cum se cuvine, de pruncul cu care a fost binecuvântată de Dumnezeu. Ar fi bine ca mamele şi taţii să înţeleagă că a avea copii este un mare dar de la Dumnezeu, că a-i creşte frumos este absolut o necesitate. Nădăjduiesc în faptul că mulţi pelerini, veniţi la Iaşi în aceste zile, mame tinere, taţi tineri, care au, cu darul Lui Dumnezeu, încă posibilitatea de a zămisli şi naşte copii, să citescă viaţa Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos şi să vadă, prin intermediul vieţii acestui mare sfânt, regretele mărturisite la bătrâneţe de mama lui, pentru că nu a avut în tinereţe o atitudine corespunzătoare. Şi aflând despre aceasta să înţeleagă ce înseamnă a avea un copil şi a-l creşte creştineşte şi, în cazul nostru, româneşte, adică în mod autentic ancorat în învăţătura Sfintei Scripturi şi în dobândirea cunoştinţelor necesare, pentru ca, atunci când pruncul va fi adult să fie bucurie părinţilor, bucurie ţării şi neamului.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea mult folositoare, cum este numită în Acatist, adună an de an, sute de mii de pelerini. În contextul destul de greu în care trăim astăzi, când oamenii sunt preocupaţi şi distraşi mai mult de cele materiale, ce mai caută atâţia oameni la Sfinţi? De ce vin atât de mulţi? Ce le pot oferi sfinţii lor?

Pentru foarte multe pricini, creştinii se îndreaptă spre locurile unde sunt sfinte moaşte. Aş aminti, pe scurt, doar de unul, şi anume: creştinii, adică noi toţi, recunoaştem că suntem păcătoşi şi recunoaştem, în acelaşi timp, că sunt sfinţii sunt oameni care au depăşit păcatul. Recunoscându-ne pe noi păcătoşi, recunoscând sfinţenia sfinţilor, alergăm către ei, pentru că sfinţenia lor ne atrage, căci acolo ar trebui să fim şi noi unde sunt ei, să avem aceeaşi viaţă pe care au avut-o ei. Neputând fi ca ei, dorim să fim cel puţin în preajma lor, să-i atingem, să-i sărutăm, să-i îmbrăţişăm. Apoi, ştim, de asemenea, că sfinţii au „uşa deschisă” la Dumnezeu, unde noi, datorită greutăţii păcatelor, cu dificultate putem ajunge, şi îi rugăm pe ei să se roage pentru noi, ca şi nouă Dumnezeu să ne deschidă uşa milostivirii Sale.

Simţim ajutorul lor şi, atunci când avem ocazia alergăm către ei, nădăjduind în mâna lor ocrotitoare, aşezată asupra creştetului nostru, care se pleacă smerit în faţa sfintelor lor moaşte.

Pelerinajul şi turismul religios

Înaltpreasfinţia Voastră şi la Iaşi şi, presupun că şi în alte locuri unde se organizează evenimente religioase de o asemenea amploare, sunt şi alte părţi ale sărbătorilor, pe care, poate, unii le caută mai mult decât pe cele duhovniceşti. Putem spune despre pelerinajul la Locurile Sfinte, la moaştele sfinţilor, la locuri ce adăpostesc icoane făcătoare de minuni, că este un act de turism cu o tentă religioasă sau pelerinajul este ceva mai profund, un act de mărturisire a credinţei, de exprimare a ei?

Turismul religios şi pelerinajul sunt două lucruri diferite. Turistul vine să vadă monumente istorice, să admire opere de artă, să trăiască pentru câteva clipe într-un peisaj frumos, pentru că, în general Locurile Sfinte sunt aşezate în munţi, în păduri, în locuri unde zarva lumii ajunge mai greu. Turistul vine să-şi întregească cultura generală într-un sit, într-un loc religios. Pe când pelerinul, îndreptându-se spre o mănăstire, spre un loc sfânt, spre sfintele moaşte, vine să se roage, să se apropie de Dumnezeu. Pelerinul vine să trăiască pentru câteva clipe într-un alt ritm, decât în ritmul agitat care, în general, îi defineşte existenţa în zilele obişnuite.

Pelerinul se îndreaptă spre Locurile Sfinte pentru  a-şi tămădui sufletul, pentru că are prea multe greutăţi care-i apasă cugetul său. Pelerinul vine la un loc sfânt pentru că simte nevoia să se curăţească înlăuntrul său de noroiul păcatelor care, puţin câte puţin, se aşează la baza acestui cuget lăuntric.

Dar există şi situaţii, slavă Domnului!, când pelerinul şi turistul se regăsesc în aceeaşi persoană. Turistul vine să vadă o operă de artă şi aceasta fiind de excepţie, de exemplu o icoană ortodoxă autentică, turistul simte, chiar dacă nu doreşte neapărat şi nu caută acest lucru, sinte, aşadar, că ceva îl atinge. Începe să-şi pună întrebări şi, dintr-o dată, este înveşmântat, cel puţin în parte, în haină de pelerin. Pelerinul, de asemenea, poate şi el cunoaşte frumuseţea unei mănăstiri, nu doar în latura sa duhovnicească pură, ci în latura arhitectonică a obiectivului, în partea artistică a acesteia. Acest lucru îi întregeşte şi pelerinului perspectiva asupra ceea ce, în cele din urmă, el caută, venind într-un loc sfânt şi monument istoric, în acelaşi timp.

La final, v-aş ruga să adăugaţi câteva concluzii ori să subliniaţi câteva lucruri care ii se par mai importante, privitor la hramul Sfintei Parascheva, poate comparativ cu anii trecuţi şi nu neapărat din punct de vedere organizatoric, să spunem, ci mai mult concluzii duhovniceşti.

Cred că şi în pelerinajul de anul acesta nu facem altceva decât să ne înscriem în aceeaşi tradiţie, deja trăită adânc şi frumos şi de noi, cei din Iaşi, şi de pelerinii care ne calcă pragul. Aşadar, nimic nou, aceeaşi fervoare, aceleaşi doruri exprimate de credincioşi, acelaşi rând de pelerini, parcă interminabil. Slavă Domnului pentru aceasta! Probabil sunt şi lucruri noi, în sensul că sunt oameni noi, chipuri noi, oameni care au aflat, prin diferite căi, despre binefacerile Sfintei Parascheva şi se îndreaptă. Dar avem aceeaşi ambianţă sacră a tot ceea ce se întâmplă aici, avem aceeaşi intensitate a credinţei şi, bineînţeles, aceeaşi Sfântă Parascheva, mult folositoare, mult ocrotitoare, mult binecuvântătoare, mult sfinţitoare şi credincioşii simt acest lucru. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mulţumim, Înaltpreasfinţia Voastră, vă sărutăm dreapta, vă mai aşteptăm la Radio Trinitas şi vă rugăm să ne binecuvântaţi!

Bucurie sfântă! şi rugăciunile Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos să ne ocrotească în aceste zile, să le avem frumoase pentru sufletele noastre şi pentru slava lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Doamne ajută!

(Transcriere şi adaptare pentru doxologia.ro de diac. Marian Pătraşcu)