Irak – creştinii în groapa cu lei
„În ţara mea, 1.400 de ani am trăit în linişte cu musulmanii. O istorie de 1.400 de ani a fost schimbată în doar câteva zile. În satul în care slujeam, au mai rămas doar cinci familii creştine. Nu a fugit nimeni. Pur şi simplu nu mai sunt. În fiecare noapte dispărea cineva, mai ardea câte o casă… se mai auzeau dimineaţa strigăte de disperare! Am fost daţi la lei, precum Daniel din Biblie. În câteva zile, Ninive, Mosul, Kirkuk şi alte localităţi creştine vor deveni un muzeu al creştinismului! Aici au locuit odinioară creştini!”…
Încă din copilărie am fost marcat de episodul biblic în care Daniel, tânărul proroc evreu a fost aruncat pe nedrept în groapa cu lei. Mult mai târziu am văzut cum arată un leu şi iar mi-am adus aminte de Daniel. Cum poate un om să fie dat spre mâncare fiarelor, pentru că a fost prins că se ruga în camera sa? Ce este rău în a te ruga? Nici măcar nu era în public, ca să limiteze sau să afecteze libertatea de conștiință a cuiva! În liniştea cămării sale, „care avea ferestrele de sus deschise înspre Ierusalim şi, de trei ori pe zi, se punea pe genunchi, se ruga şi Îl lăuda pe Dumnezeul său, aşa cum făcuse şi mai înainte”. Nimic rău, nimic care să dăuneze societăţii în care trăia. Şi, totuşi, „oamenii aceia au dat năvală în casă şi l-au găsit rugându-se şi cerând milă de la Dumnezeul său. Apoi, s-au înfăţişat înaintea împăratului… Atunci, împăratul a poruncit să-l aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul i-a zis lui Daniel: Dumnezeul tău, Căruia Îi slujeşti neîncetat, să te scape! A fost adusă o piatră care a fost pusă pe gura gropii, iar împăratul a pecetluit-o cu inelul său şi cu inelul nobililor săi, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel”.
De câte ori aud aceste cuvinte, gândul mă duce la leul care mi-a marcat copilăria. În ultimii ani, de când studiez mai în amănunt ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu, experienţa lui Daniel mă trimite la soarta creştinilor din ţările arabe.
Recunosc, când am auzit pentru prima dată o melodie bisericească în limba arabă, am spus că este o greşeală. Nu se poate, toţi arabii sunt musulmani! Mulţi din jur mi-au confirmat părerea. Până într-o zi, când am văzut un bărbat arab, cu shayla – cămaşa albă, până în pământ şi turban, închinându-se la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Nu îmi venea să cred! Apoi, am aflat că este ortodox din tată în fiu, de cel puţin 300 de ani.
Încet, încet am fost cuprins de misterul şi tainicul creştinismului ortodox de limbă arabă. Este altceva. Când te gândeşti că aceşti oameni trăiesc de 2.000 de ani în locurile în care s-a născut creştinismul, te cuprind fiorii. Două milenii de istorie, patrimoniu, creație teologică, vetre monahale și spiritualitate subtilă acoperă viața creștinilor orientali. Ei au dat patristicii răsăritene nume de referință, au generat frumuseți liturgice, iconografice și poetice de prim ordin. Ortodoxia ar fi fost săracă fără aceşti creştini. Ioan Damaschin, Efrem şi Issac Sirul, Chiril al Ierusalimului, Roman Melodul sunt personalităţi fără de care credinţa noastră ar fi arătat altfel. Să ne gândim doar la Sfântul Ioan Gură de Aur, antiohian de neam şi cultură, cel a cărui Liturghie o oficiem aproape zilnic. Liturghia s-a născut în Siria!
Aceşti oameni au ceva din sfinţenia sfinţilor. Din neam în neam au fost în cuptorul necazurilor. Au rezistat sub Imperiul Babilonian şi sub cel Persan. Au văzut naşterea Islamului şi Cruciadele. Au reuşit să supravieţuiască chiar şi năvălirii hoardelor lui Ginghis Han sau dictaturii lui Saddam Hussein.
Astăzi, trec prin ceva ce nu a avut precedent. Sunt în groapa cu lei, precum demult, Daniel! Pentru ce? Pentru că se roagă lui Dumnezeu, aşa cum s-au rugat şi strămoşii lor! Dramele creștinilor au început cu Siria şi continuă în Irak. Sunt drame pe care Occidentul nici măcar nu şi le poate închipui. Citeam despre soarta credincioşilor din Mosul – Irak: la câteva zile după ce Califatul Islamic a preluat controlul asupra oraşului Mosul, s-a desenat câte un „N” pe fiecare casă de creştin. „N”, de la „nassarah”, cuvântul arab pentru „creştin”. Urlând în portavoci, reprezentanţii miliţiei islamice le-au dat de ştire creştinilor că au la dispoziţie câteva ore ca să aleagă: să se convertească la islam sau să plece. Casele le-au fost confiscate… iar unii au umplut Sinaxarul, ca martiri!
Mai mulţi creştini din oraşele Alep şi Rakka au fost crucificaţi în ultimele luni de jihadiştii care deţin controlul în zonă. La Alep, nouă oameni au fost răstigniţi în public, acuzaţi fiind de părăsirea credinţei islamice. Unul dintre ei a reuşit să supravieţuiască, după ce a fost crucificat pentru opt ore. Trupurile altor creştini au fost lăsate în piaţa principală a oraşului timp de trei zile, pentru ca locuitorii să afle că Statul Islamic deţine puterea şi că orice creștin care vrea să trăiască trebuie să se convertească la islam…
„Ne aflăm într-o nouă eră de persecuţie a creştinilor”, afrimă Rifa't Bader, un preot ortodox care îşi desfăşura activitatea în Irak. Îşi desfăşura, pentru că biserica în care slujea a devenit depozit pentru armele islamiştilor Al Nusra: „În ţara mea, 1.400 de ani am trăit în linişte cu musulmanii. O istorie de 1.400 de ani a fost schimbată în doar câteva zile. În satul în care slujeam, au mai rămas doar cinci familii creştine. Nu a fugit nimeni. Pur şi simplu nu mai sunt. În fiecare noapte dispărea cineva, mai ardea câte o casă… se mai auzeau dimineaţa strigăte de disperare! Am fost daţi la lei, precum Daniel din Biblie. În câteva zile, Ninive, Mosul, Kirkuk şi alte localităţi creştine vor deveni un muzeu al creştinismului! Aici au locuit odinioară creştini!”…
Sfaturi pentru cei care doresc să Îl vestească și altora pe Hristos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro