Miluiește pe cei săraci, ca printr-înșii să dobândești și tu milă. Ferește-te de cei gâlcevitori, ca să nu fii silit să ieși din liniștea ta. Rabdă fără îngrețoșare mirosul cel greu al bolnavilor și, mai cu seamă al săracilor, că doar și tu cu trup ești îmbrăcat. Să nu înfrunți pe cei cu inima mâhnită, ca nu cumva bătut fiind cu același toiag al mâhnirii, să cauți mângâierea și să n-o afli defel.

Nu batjocori pe cei schilozi, fiindcă toți cu aceeași cinste vom merge în iad. Iubește pe cei păcătoși, dar urăște păcatele lor, ca nu cumva vreodată și tu să cazi în ispită, cum au căzut ei. Adu-ți aminte, că și tu pământean ești, și fă bine tuturor. Nu certa pe cei ce trebuință au de rugăciune și de cuvinte moi (blânde), de mângâiere nu-i lipsi pe ei, ca nu cumva să piară și sufletele lor să fie cerute de la tine. Ci fă ca medicii, care vindecă răcelile cu căldură și fierbințelile cu leacuri reci.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 54)