Strămoşii noştri din vechime nici măcar nu ştiau ce-i banul, nu umblau după aur şi argint. Aşadar cum de a apărut atât de stăruitor iubirea de arginţi la oamenii care au venit după ei? Din pricina slavei deşarte şi a plăcerilor trupeşti, dar şi din cauza trândăvirii şi a necredinţei în pronia lui Dumnezeu.

Iubirea de arginţi nu este o poftă firească, ca cele pe care le-a pus Dumnezeu în om atunci când l-a plăsmuit. Cum sunt, de pildă, poftele mâncării şi somnului, în anumite limite, fireşti şi necesare, pentru că dacă nu sunt satisfăcute omul moare. Pofta trupească este naturală, nu este însă şi necesară, întrucât mulţi au biruit-o şi o biruiesc fără să păţească vreun rău. Pofta banilor, dimpotrivă, nu este nici naturală, nici necesară. Este de prisos. De aceea faptul de a ne lăsa stăpâniţi de ea depinde cu totul de voinţa noastră.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 45)