Dacă vrem să arătăm cât iubim noi pe aproapele ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu, înseamnă că de la biserică, de la Sfânta Liturghie, întotdeauna ne vom întoarce acasă cu cineva străin de casa noastră, pe care o să îl invitam la masă, nu neapărat un sărac, deși ar fi bine un sărac. De ce? Pentru ca să arătăm iubirea noastră, pentru că iubirea se materializează.

„Te iubesc” este cuvânt searbăd. Băieții de clasa întâi, deja în semestrul al doilea, scriu pe o hârtie „te iubesc”, se semnează și în timpul orei zboară asta către o fată, dar ajunge la alta. Aceasta desface, încântată de ce vede, silabisește, învățătoarea sesizează lucrul acesta… în sfârșit. Băiețelul folosește un cuvânt, dar acest cuvânt nu are acoperire, de ce? Pentru că iubirea este cu totul altceva.

(Părintele Nicolae Tănase, Soț ideal, soție ideală, Editura Anastasis, 2001, pp. 63-64)