Trebuie să știm că iubirea nu este ceva voluntar. Este obligatorie. Ești dator să-l iubești pe fratele tău, atât pentru că ești înrudit duhovnicește cu el, cât și pentru că vă sunteți mădulare unul altuia. Iubirea este o datorie care rămâne mereu neachitată. Cu cât lucrăm pentru a o achita, cu atât datoria crește.

Când e vorba de foloase bănești, îi admirăm pe cei care nu au datorii, pe când, atunci când e vorba de foloasele iubirii, îi fericim pe cei care sunt foarte îndatorați. De aceea, apostolul Pavel scrie: „Nimănui cu nimic să nu-i fiți datori, decât cu iubirea unuia față de altul” (Romani 13, 8). Prin aceste cuvinte vrea să ne arate că datoria dragostei trebuie totdeauna s-o achităm și totodată să rămânem îndatorați.

Niciodată să nu încetăm să fim îndatorați cu ea, câtă vreme ne aflăm în această viață. Căci pe cât de grav și supărător este să datoreze cineva bani, tot atât de vrednic de osândire este să nu datoreze iubire. Iubirea este o datorie care rămâne, cum am spus, mereu neachitată. Fiindcă această datorie este cea care mai presus de orice ne alcătuiește viața și ne leagă mai strâns între noi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, Galați, p. 141)