Iubirea îţi arată pe aproapele aşa cum te arată pe tine, şi te învaţă să te bucuri pentru binele aceluia, aşa cum te bucuri pentru cele bune ale tale, şi să-i accepţi defectele, precum le accepţi pe ale tale.

Dacă iubirea este înrădăcinată puternic, ră­sare roadă tuturor bunătăţilor. Fiindcă „să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb” (Ieşirea 20, 13-16) şi oricare altă poruncă fac parte din acest capitol referitor la o singură po­runca: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Leviticul 19, 18; Galateni 5, 14) (din „Cuvântul la «Despre iubirea desăvârşită»”).

Aşa cum iubirea acoperă o mulţime de păcate, aşa şi duşmănia produce păcate acolo unde există (din „Omilia a 20-a la Andrianzi”).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, volumul I, traducere de Preot Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ieromonah Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, p. 44)