Am învățat să joc pe la 6-7 ani și am jucat în școala generală și în liceu. Șahul era introdus în programa școlară, la disciplina „sport”. Am jucat apoi în armată, dar nu foarte mult, deoarece „chestiunea în cauză” nu era încurajată – căci risca să ducă la neglijarea îndatoririlor ostășești.

Despre frumusețea și folosul jocului de șah s-a vorbit mult și se va mai vorbi. Privind acum tabla de șah, am realizat încă o dată câte similitudini există între acest joc și viața omului. N-am putut să nu comentez cu adversarul de masă despre importanța mutărilor făcute în deschiderea jocului și să nu fac analogii cu vremea tinereții. Mutările pe care le face jucătorul/ tânărul în primii ani de școală, în liceu și chiar în anii studenției marchează întregul joc și întreaga viață. O deschiere reușită determină, în majoritatea cazurilor, reușita unei partide de șah, iar în cazul vieții unui om, reușita acesteia.

În deschidere se caută dezvoltarea cât mai multor piese și plasarea lor pe câmpuri bune, care să favorizeze o desfășurare sigură și avantajoasă. La vârsta tinereții, avem visuri și așteptări mari. Dar unii tineri sunt schimbători și imprevizibili. Uneori iau decizii ce contrariază întreaga familie și pe prietenii cei mai apropiați. O mutare greșită sau prostească la început de partidă/ viață are ca urmare pierderi mari sau dificultăți greu de rezolvat în timpul „jocului”. O greșeală poate schimba pentru totdeauna viața și viitorul unui om.

Avem nevoie de înțelepciunea unui început bun pentru a nu ajunge în final la o partidă nedecisă sau eșuată, la concluzia unei vieți neîmplinite – al cărei rezultat reprezintă o sumă de regrete, părerea de rău că am fi putut face mai mult și am fi putut trăi mai frumos.

Strategia de viață este bine să fie pregătită din timp, mutările, apărarea, atacul… neuitând însă niciodată faptul că victoria este o parte importantă a oricărui joc, dar și că durează foarte puțin. Victoriile din viața aceasta încă nu sunt totul. Dacă introducem în gândirea noastră, câștigarea vieții celei fără de moarte alături de Hristos, Cel ce este Izvorul vieții, lucrurile se clarifică mult și totul capătă sens. Este nevoie de reușite și de împlinirea unor proiecte frumoase și necesare și în viața noastră de pământeni. Dacă însă realizările și victoriile din viața aceasta prejudiciază câștigarea Împărăției lui Dumnezeu, avem nevoie de reevaluări, de o „reconfigurare”, așa cum auzim că ne spune GPS-ul de la mașină atunci când ne-am rătăcit, când „am luat-o pe căi greșite”, care ne îndepărtează de destinația noastră.

Revenind la jocul de șah, da, avem multe lucruri frumoase de învățat. Învățăm că în viață nu câștigăm întotdeauna, dar oricând putem începe un nou joc pe care îl putem câștiga datorită lecției învățate anterior. Șahul cere înțelegerea unei strategii logice. Înveți că este important să-ți scoți piesele în joc la început, să-ți ții regele/ sufletul în siguranță tot timpul, să nu-ți risipești piesele. Înveți și ce poți pierde (la ce poți renunța), pentru a câștiga. Greșelile sunt inevitabile, mai ales pentru începători. Șahul, ca și viața, presupune și greșeli, dar și un proces continuu de învățare. Bine este ca de-a lungul vieții să avem aproape de noi un povățuitor, un maestru de joc. Experiența lui ne va ajuta să limităm riscurile, să evităm înfrângerile și descurajarea.

Pentru a putea câștiga, este necesar să cunoaștem bine puterea pieselor, să știm ce poate să facă fiecare. Este recomandat să nu blocăm piesele cu alte piese. Un pion prost plasat poate bloca câmpul de atac al turei sau al reginei, spre exemplu. Le face inutile, nelăsându-le să-și manifeste potențialul. În viață, preocupările mărunte și fără importanță ne împiedică să realizăm proiecte mari și cu impact asupra comunității în care trăim. Ne risipim darurile, timpul și inteligența în activități banale.

Este bine să învățăm din șah și nu din viață că, cu cât valoarea unei piese este mai mare, cu atât mai mult va fi ținta atacurilor pieselor inferioare, care vor dori să-i ia locul.

Șahul necesită și creativitate. Ca și în viață, creativitatea te scoate din banal, din previzibil și, mai mult decât atât, deschide noi oportunități. Sunt momente în care ești obligat să fii inventiv, și mă gândesc la momentele în care ești „încolțit” și nevoit să găsești o ieșire. Pe tablă există posibilitatea unui număr foarte mare de combinații frumoase ce așteaptă să fie construite. Situațiile dificile provoacă la construirea celui mai bun plan și la găsirea celei mai bune mutări. Șahul te învață să te descurci singur, să iei decizii importante pentru partidă doar cu propria ta judecată. Lucrul acesta implică mult calcul, iar pentru asta, ce fericire!, ești nevoit să-ți folosești capul și nu calculatorul. Jocul dezvoltă capacitatea de a prevedea consecințele acțiunilor. Înveți să te pui în pielea celuilalt, încerci să intuiești ce va muta adversarul, căci te întrebi ce-ai muta tu, dacă ai fi în locul lui? Dar…, nu putem să le prevedem pe toate și, astfel, ajungem inevitabil să învățăm din greșeli. „Este nevoie să pierzi sute de meciuri înainte să devii un jucător bun”. Înveți deci și faptul că, pentru a ajunge foarte bun, se cere timp și răbdare. Lucrurile mari nu se obțin nici ușor, nici repede. Să luăm aminte!

Șahul este și un mijloc bun de cunoaștere și autocunoaștere. Ne descoperim pe noi înșine și-l descoperim și pe partenerul nostru, din modul în care joacă: agresiv, prudent, panicos,  curajos și inventiv, dispus la sacrificiu sau foarte atent și scrupulos în a respecta regulile.

Ultima etapă a partidei, finalul, presupune complexitate, calcul adânc, multă atenție și concentrare. Acum valorificăm și cel mai mic avantaj material sau pozițional. Puținele piese ce au mai rămas pe tablă sunt folosite la maximum. Pierderile și necumpătarea în această etapă sunt fatale. Dacă la tinerețe se risipesc cu ușurință piese importante, acum partida poate fi decisă de un singur pion. La finalul jocului regele/ sufletul este folosit activ. Finalul vieții scade în dinamism, dar crește în profunzimea reflecțiilor și în seriozitate. Acum înțelegem bine greșelile din tinerețe și le regretăm. Reevaluând situația, descoperim oportunități pe care le-am ratat.

Întotdeauna trebuie să îi mulțumim oponentului pentru jocul impecabil și pentru pașii deștepți pe care i-a făcut. Este semn de noblețe să îți respecți adversarul și semn de înțelepciune să nu-l subestimezi. Să nu uităm niciodată că este de preferat un inamic puternic unui prieten slab. Să avem curajul de a juca cu cei mai buni!

Cam atât, deocamdată. Jocul continuă!