Căci faptul de a te îndemna să nu cazi în păcat ţine de un remediu prevenitor: Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi, iar de cele ce ziceţi în inimile voastre vă căiţi ţine de un remediu vindecător. Căci şi după păcat, iarăşi aduce leacuri, dând doctoria chiar de la cel ce a păcătuit. Să facem, aşadar, această terapie care nu prezintă nici o dificultate. Dar, dacă nu rabdă sufletul să i se amintească greşelile, ruşinându-se şi roşind, spune către el: niciun câştig nu vei avea dacă nu ţi le aminteşti, ci multă vătămare. Căci dacă nu ţi le aminteşti acum în faţa ta, atunci în faţa ochilor tuturor ţi se vor pune păcatele. Dar, dacă acum te gândeşti la ele şi te vei întoarce îndată de la ele, nici în altele nu vei mai cădea cu uşurinţă. Căci sufletul, temându-se de judecata de seară şi de pedepsirea care vine de aici, fiind chinuit şi biciuit, îşi va micşora dispoziţia de a păcătui. Şi atât de mare este câştigul acestei lucrări, că numai într-o lună, dacă vom face aceasta neîncetat vom dobândi deprinderea virtuţii. Aşadar, să nu trecem cu vederea un aşa de mare bine. Căci cel care vine la judecată aici, nu va suferi amare pedepse dincolo. Căci dacă ne judecăm pe noi înşine, nu vom mai fi judecaţi. 

 

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 45)