Să fugim, să fugim de ucigaşul nostru – păcatul! Să fugim nu numai de păcatul de moarte, ci şi de cel care se iartă lesne, ca nu cumva acesta, din nepăsarea noastră, să se prefacă în patimă, care aruncă în iad la fel ca păcatul de moarte. Sunt unele păcate care se iartă lesne. De pildă, dacă cineva s-a îmbuibat, a privit ori s-a gândit cu poftă de curvie, a rostit un cuvânt putred, a minţit, a furat un lucru de mică însemnătate, s-a slăvit întrucâtva în deşert, s-a mândrit întrucâtva, s-a mâniat, s-a amărât ori a pomenit răul – însă nu vreme îndelungată – împotriva aproapelui: pentru toate aceste abateri săvârşite din omenească neputinţă lesne primim, atunci când le urmează recunoaşterea şi pocăinţa, iertare de la milostivul Dumnezeu. Păcatul lesne de iertat nu îl desparte pe creştin de harul lui Dumnezeu şi nu îi omoară sufletul aşa cum o face păcatul de moarte; dar şi păcatele lesne de iertat sunt pierzătoare când nu ne pocăim de ele, ci numai înmulţim povara lor. După o asemănare făcută de Sfinţii Părinţi, la fel se îneacă omul şi cu o piatră grea legată de gât, şi cu un sac cu nisip mărunt: la fel îl trag pe om în hăul iadului şi păcatul de moarte, şi mulţimea de păcate mărunte, lesne de iertat fiecare în parte.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, Editura Sofia, p. 151-152)