La finalul postului ne pândesc mari ispite ‒ să păstrăm înfrânarea, trezvia și dreapta măsură

Cuvinte duhovnicești

La finalul postului ne pândesc mari ispite ‒ să păstrăm înfrânarea, trezvia și dreapta măsură

    • La finalul postului ne pândesc mari ispite ‒ să păstrăm înfrânarea, trezvia și dreapta măsură
      Foto: Florentina Mardari

      Foto: Florentina Mardari

Să nu spui: „Acum nu mai este post”. Pentru cel trezvitor pururea este post. Să nu spui: „Ani îndelungați am zăbovit în nevoință, am nevoie de odihnă”. Nu este odihnă aici. Să nu spui: „Am îmbătrânit în virtute și nu mă tem”. Frica este alungarea [dușmanului]. Și pe mulți care au îmbătrânit în virtute satana i-a tras în prăpastia păcatului. Astfel încât, cel ce crede că stă, să ia seama să nu cadă. Și cel ce crede că se păzește, să ia seama să nu cumva să nu poată să se păzească. Să fie, așadar, pază, și luare aminte, și măsură și în somn, și în mâncare, și în băutură și în orice altceva, ca să se omoare și să se supună trupul, pentru ca nu cumva, pătimind precum asinul care mușcă frâul, să ne împingă pe noi în prăpastia păcatului.

Că trebuie să murim noi pururea cu o moarte de voie și despre buna rânduială

Frați și părinți, Paștele a trecut și sărbătoarea s-a săvârșit, dar, de vom voi, nu a trecut odată cu Paștele și faptul de a ne bucura și de a prăznui, căci ne este îngăduit nouă pururea să ne bucurăm și să prăznuim duhovnicește potrivit spusei: Bucurați-vă pururea întru Domnul, și iarăși zic: bucurați-vă. Dar cum va fi aceasta? Dacă vom avea proaspătă în minte amintirea Patimilor Mântuitorului nostru Hristos. Căci Domnul slavei a fost răstignit pentru noi și S-a îngropat și S-a sculat a treia zi, sculându-ne și înviindu-ne și pe noi împreună cu El, ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia Care, pentru ei, a murit și a înviat ca să avem îndrăznire să spunem și noi, împreună cu Apostolul, Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Acesta este sfârșitul tainei: să fim morți pentru lume, dar vii pentru Dumnezeu. Și de aceea suntem datori ca și după Paști să ne trezvim și să priveghem, să ne rugăm și să ne străpungem la inimă, să plângem și să ne luminăm, purtând totdeauna în trup omorârea Domnului Iisus, să avem dispoziție a muri în fiecare zi, pururea ieșind din trup, și intrând la Domnul, prin retragerea gândurilor trupului. Să nu spui: „Acum nu mai este post”. Pentru cel trezvitor pururea este post. Să nu spui: „Ani îndelungați am zăbovit în nevoință, am nevoie de odihnă”. Nu este odihnă aici. Să nu spui: „Am îmbătrânit în virtute și nu mă tem”. Frica este alungarea [dușmanului]. Și pe mulți care au îmbătrânit în virtute satana i-a tras în prăpastia păcatului. Astfel încât, cel ce crede că stă, să ia seama să nu cadă. Și cel ce crede că se păzește, să ia seama să nu cumva să nu poată să se păzească. Să fie, așadar, pază, și luare aminte, și măsură și în somn, și în mâncare, și în băutură și în orice altceva, ca să se omoare și să se supună trupul, pentru ca nu cumva, pătimind precum asinul care mușcă frâul, să ne împingă pe noi în prăpastia păcatului. V-am îndemnat pe voi în cateheza trecută să nu vă izolați și să vă însingurați în locuri mai ascunse. Și voi iarăși umblați în voile voastre. Ce voiți?Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste și cu duhul blândeții? V-am vorbit deplin și nu am fost auzit. L-ați văzut deplin pe fratele vostru pedepsit pentru aceasta, și nu v-ați oprit. Luați aminte să nu fie dat cineva pildă de nesupunere. Să nu fie catehezele acestea în zadar și în deșert. Căci Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților[1]pentru aceea toate să se facă cu cuviință și după rânduială[2]pentru ca întru toate să se slăvească Domnul în noi. Iar cei care umblă de ici, colo, fraților, luați aminte la voi înșivă unde și cum stați și cum vă purtați. Nu ca slobozi, ci ca legați în duhul, nu ca niște nesupravegheați, ci ca supravegheați de Domnul Care vede toată mișcarea și fapta voastră. Nu umblând nestatornici ici și colo, ci liniștindu-vă în chiliile voastre, luând aminte la lucrul vostru de mână și la rugăciunile și psalmodiile voastre, neadunându-vă vouă înșivă ceva cu iubire de argint, ci mulțumindu-vă cu cele de față. Căci Însuși a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi, pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: Domnul este ajutorul meu nu mă voi teme. Ce-mi va face mie omul? Aduceți-vă aminte de frații voștri, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința[3].

Așa era fericitul Dometian, pe care l-am lăudat și a cărui pomenire este cu sfinții. Ce negoț a neguțătorit el, ce petrecere a săvârșit cu puține osteneli și lupte, moștenind laudă veșnică, după trup un om de nimic, dar fiindcă a ales virtutea și L-a iubit pe Dumnezeu, l-a înălțat pe el Dumnezeu, potrivit cu ceea ce s-a scris: Că pe cei ce Mă slăvesc îi voi slăvi, și cel ce Mă necinstește va fi necinstit. Trebuie să ne bucurăm și să ne veselim de acești frați. Dar aceasta ne este fără nici un folos dacă nu vom adăuga și propriile noastre nevoințe. Astfel, contribuind și noi după putere, vom avea și noi parte cu sfinții, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mici. Cateheza 2, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)

[1] I Cor. 14, 33.

[2] I Cor. 14, 40

[3] Evr. 13, 5-6.