Iubiți credincioși,

Astăzi este Duminica Înfricoșatei Judecăți sau a Judecății de Apoi. După cum știți, acesta este punctul final al istoriei omenirii, după care intrăm în veșnicie, în eshaton. Judecata de Apoi este o judecată colectivă, obștească, spre deosebire de cea prin care trecem cu toții la adormirea noastră. Ea se va desfășura în fața tuturor și de față cu toate puterile îngerești, de față cu toți sfinții. În tradiția Bisericii, acest gând la o astfel de Judecată Finală în care toate se vor da pe față, în care totul va fi expus la vedere, în lumina dreptății dumnezeiești, a fost o armă puternică de îndreptare a vieții, de înduhovnicire și de înfrânare. Vedem în rugăciunile Sfinților Părinți și în scrierile lor cât de des se gândeau și evocau Judecata de Apoi.

Așadar, primul meu gând și îndemn către voi, fii și fiice duhovnicești, este să recuperăm această tradiție sănătoasă: să ne trezim și să ne culcăm cu gândul la Înfricoșata Judecată. Noi, creștinii de astăzi, am pierdut acest exercițiu. Gândul la Judecata Finală nu ne mai cârmuiește viața. Este un mod subtil, insidios, dar foarte puternic, de secularizare a vieții noastre creștinești. De ce? În vechime, creștinul privea istoria umanității ca un interval între căderea sau alungarea din Rai și Judecată. Aceste repere nu erau, însă, doar niște noțiuni vagi, teoretice, ci ele erau asemenea unui far luminos care aruncă o perspectivă revelatorie asupra întunericului din această lume. Or, pentru noi, astăzi, aceste două repere sunt șterse, palide. Nu sunt văzute și trăite ca realități iminente, mai importante decât realitățile cotidiene. Acest lucru atrage după sine o desensibilizare, o pierdere a trezviei, o delăsare a celor sufletești. Dacă nu înțelegem că istoria noastră este o istorie a pierderii Raiului și a dării de seamă la Judecată, dacă nu trăim efectiv această viață din această lume ca o viață de exil, de înstrăinare de adevărata noastră patrie, Ierusalimul ce Ceresc, dacă nu înțelegem că toată omenirea, în frunte cu noi, va fi judecată după dreptatea lui Dumnezeu, atunci, pe undeva, noi suntem creștini doar cu numele.

Dar, atunci, ce vom face? Ne vom întreba, pe bună dreptate, când vom realiza că ne așteaptă o Judecată la care vom da seama de toate amânările și de toate prilejurile pe care le-am avut în viață de a face bine și a ne feri de rău.

Al doilea gând și îndemn către voi, iubiți credincioși, este acesta: să înțelegem că la Judecata de Apoi vom fi judecați după cum am contribuit la binele și mântuirea semenilor noștri. Nu vom fi judecați doar pentru faptele care ne privesc pe noi. Vom fi judecați în „rețea”! Folosesc acest termen binecunoscut de frățiile voastre, căci aproape toți ne aflăm în aceste rețele virtuale, dar nelucrătoare. Noi însă suntem legați unii de alții într-o rețea nevăzută, dar adevărată și lucrătoare, de legături duhovnicești. Tot ceea ce facem îi influențează pe cei cu care ne aflăm conectați în această rețea. Dacă facem rău, chiar dacă nu facem un rău îndreptat către celălalt, acest rău nu rămâne doar la noi! El se transmite prin aceste legături către cei împreună cu care suntem legați, către celelalte „noduri” din rețea. Păcatele noastre, fie și făcute în ascuns, vor afecta viețile celor de lângă noi sau urmașilor noștri. Darămite când vorbim despre relele îndreptate împotriva aproapelui! Sunt nenumărate situații de viață în care se întâmplă acest lucru. Șeful se poartă urât cu unul din angajați, umplându-i sufletul de amărăciune și furie. Acesta merge acasă și își varsă amarul peste soție și copil. Copilul, la rândul său, crede că așa este normal și va face, când va fi adult, același lucru cu cei ai lui și cu semenii săi. Foarte mulți dintre noi, chiar dacă nu se răzbună direct pe cei care l-au nedreptățit, lucrăm nedreptatea asupra altora, reproducând-o, transmițând-o în rețea, mai departe… Uneori ne purtăm urât sau indiferent, sau răutăcios, cu cel de lângă noi, și nici măcar nu ne explicăm de ce facem așa. De foarte multe ori comportamentul nostru reproduce o situație prin care am trecut și pe care nu am depășit-o, nu am reușit să iertăm, ci am păstrat răul în noi și îl „dăm” mai departe… Așa se explică de ce viața noastră socială este, deseori, după cum mărturisim, insuportabilă. Legăturile noastre au devenit o încrengătură de răutăți și nedreptăți, îmbibată de venin și răutate. Poluăm mediul spiritual într-un mod mai grav decât cel fizic. Ce este cel mai rău este că în acest mediu viciat, pervertit, se vor naște și vor crește copiii noștri. Ce se va alege de inocența lor? Ce exemple și de unde să deprindă copiii bunătatea, sensibilitatea, mila, dacă lumea în care trăiesc este nedreaptă, insensibilă, nemiloasă? Și atunci ei vor duce mai departe acest rău, și vor fi alte suferințe, alte nenorociri, alte drame… Într-o adevărată spirală a vicierii și a înrăutățirii omenirii.

Așadar, iubiți credincioși, răul și nedreptatea pe cale le lucrăm niciodată nu se vor opri doar la noi sau la un singur semen pe care l-am nedreptățit cu ceva. Ceea ce înseamnă că la Judecata de Apoi vom da răspuns pentru relele suferite, în lanț, de cei care au fost afectați de purtarea noastră. Vom da răspuns pentru oameni pe care nici măcar nu-i cunoaștem fizic, dar care, poate, au fost afectați sau chiar au avut viețile nenorocite din cauza deciziilor și comportamentului nostru. De aceea Judecata are față de loc cu toți, oameni și îngeri. Pentru că răspunderea noastră este obștească. Dăm seama pentru modul în care viața noastră a influențat, în bine sau în rău, viața altora. Este o mare răspundere! Și este un lucru pe care noi, astăzi, îl înțelegem greu, pentru că mentalitatea noastră este una individualistă. Noi nu mai gândim în termenii unei responsabilități colective.

Avem impresia că vom da socoteală doar pentru noi. Și vom da, mai ales la judecata particulară. La Judecata de Apoi vom da seama, însă, pentru ce am făcut sau nu am făcut față de ceilalți. Pentru modul în care am făcut oaze de lumină, de pace, de bunătate în jurul nostru, în „rețeaua” noastră, sau, dimpotrivă, am înveninat atmosfera, am poluat-o cu fapte netrebnice, am sporit răutatea și nedreptatea, care s-au întins asupra celor cu care avem legături, și de la ei asupra celor care sunt în legătură cu aceștia și așa mai departe…

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte la Înfricoșata Judecată! Să ne îndreptăm viețile și să fim pentru semenii noștri prilej de mântuire și nu de poticnire, prilej de îmbunătățire, de nădejde, de dragoste. Să fim vestitori și lucrători ai mântuirii aproapelui nostru!