Nu trebuie să ne spovedim cu pălăvrăgeli fără de nici o însemnătate. Mulţi, mai ales dintre cei care se spovedesc pentru prima oară, învaţă de la alţii ce trebuie să spună înaintea duhovnicului când merg la el. Fie din sfială, fie din neştiinţă, ei povestesc, de multe ori, lucruri nesocotite și pleacă de la spovedanie fără nici un folos. O creștină a hotărât să se spovedească, dar nu știa cum să procedeze. A urmat atunci sfatul unei alte femei şi aceasta a învăţat-o: „Spune: «Sunt vinovată întru toate!» şi cu asta, basta." Iar ea, fiind foarte naivă, a luat de bune cele spuse de prima creştină şi, încurajată, a mers la slujitorul lui Dumnezeu.

Când preotul a întrebat-o despre păcatele ei, ea a răspuns liniştită: „Părinte, întru toate sunt vinovată!" şi gândea că şi-a încheiat spovedania sa. „Dar cai ai furat ?", a întrebat surprins părintele. „Cum să fi furat cai?! s-a minunat ea. Nici nu mi-a trecut prin minte să săvârşesc un asemenea păcat!" «A, înseamnă că tu nu eşti în toate vinovată!", a zis înţeleptul duhovnic. „Există oameni care fură şi cai. Iar tu, se vede, nu ai săvârşit acest păcat. Hai să vedem, în parte, cu ce ai greşit!" Astfel el a adus-o la adevărata spovedanie.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Leacul uitat Sfânta Taină a Spovedaniei, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 80)