Izvoarele apelor răcoroase ne fac grădinile atât de înfloritoare, ca şi izvoarele lacrimilor care ne adapă sufletele noastre şi le curăţesc.

Lacrimile sunt „farurile” duhovniceşti ale sufletului. Petru L-a regăsit pe Hristos prin negura ochilor săi înlăcrimaţi, când a plâns cu amar.

Aşa cum apa şterge literele de pe hârtie când cade asupra ei, la fel şi lacrimile pot să şteargă păcatele voastre.

Când se naşte un copil, primul semn al vieţii lui este plânsetul. Şi când un suflet se renaşte prin pocăinţă, primul semn al noii vieţi sunt iarăşi lacrimile. Şi în prima şi în a doua situaţie sunt lacrimile. Primele înseamnă naştere, celelalte renaştere.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 90-91)