Dar oare nu se găseşte leac pentru acest mare rău, al puținătății credinței? Ba da, se găseşte. Numai că acel care se află în această nenorocită stare, trebuie să-l folosească cu multă tragere de inimă şi grijă.

Mai întâi să ceară adesea marele dar al credinţei, rugând pe Dumnezeu ca alături de harul credinţei dăruit la Botez, să adauge şi harul cunoaşterii cu care învăţăm să înţelegem bine tainele credinţei: "Sporește-ne credinţa" (Luca 17,5). Uită-te la proorocul David, care deşi luminat cu mare lumină adeseori - în psalmii săi, cere de la Dumnezeu nouă lumină, zicând: „Luminează ochii mei” (Psalmul 12, 4). „Luminează sfeşnicul meu, Doamne Dumnezeul meu, luminează-mi întunericul”(Psalmul 17, 31) şi „Trimite-mi lumina Ta” (Psalmul 52, 3).

Închipuie-ţi că te asemeni şi tu cu orbul de lângă Ierihon, care fiind foarte sărac, avea nevoie de multe dar n-a cerut altceva de la Iisus decât să vadă: "Ce vrei să-ţi fac? Doamne, să văd" (Luca 18, 41); adică ajută, Doamne al meu, să nu mai fiu orb. Cere şi tu de la Dumnezeu acest har, dar cere-l cu căldură, mai mult decât pe oricare altul, ca să  te lumineze ca să cunoşti adevăruri le pe care ni le-a descoperit credinţa şi acest har va aduce cu sine şi pe toate celelalte. Dacă o astfel de rugăciune o faci cu smerenia cu care mărturiseşti că nu eşti vrednic ca Dumnezeu să te asculte: cu răbdare şi deplină nădejde cu care totdeauna afierosești lui Dumnezeu, să  fii încredinţat că Domnul te va auzi, căci doar pentru aceasta s-a pogorât El din cer, ca să ne izbăvească de întuneric: „Care ne-a smuls pe noi din puterea întunericului” (Coloseni 1, 13).

Slăbirea şi împuţinarea credinţei vin în parte de la o minte care nu cunoaşte adevărurile dumnezeieşti şi în parte din voinţa care le iubeşte puţin, şi că pentru lecuire este nevoie să ne curăţim mintea şi să ne întărim voinţa. De aceea, creştinilor se cade să se îndeletnicească cu tot dinadinsul la cugetarea lucrurilor duhovniceşti, pentru ca aceasta le aduce tot binele „cugetă la poruncile Domnului şi neîncetat te gândeşte la ele şi El va întări inima ta, zice Domnul” (Sirah 6, 37). Iar dacă nu pot ei înşişi face aceasta, să se folosească de obştescul şi cel mai lesnicios mijloc, citirea, citind cu atenție şi cu sârguinţă cărţile folositoare de suflet, care lămuresc tainele sfintei credinţe. Să citească zic, cu atenţie şi râvnă, pentru că în ce chip un grăunte de muştar, dacă-l înghiţi nu simţi mai mult dacă ai înghiţi un fir de nisip, - iar dacă îl mesteci, simţi aşa de tare iuţimea lui încât adesea îţi dau şi  lacrimile, tot aşa se întâmplă şi cu citirea dacă se face cu atenţie şi sârguinţă. În adevăr, e de înspăimântat, cât de puţin ştiu creştinii despre Domnul nostru Iisus Hristos! Cât de puţin ştiu despre măreţia Lui, despre puterea Lui, despre răsplata de care s-a învrednicit ca om! Despre lucrările Lui suprafireşti şi de bogăţia ispăşirii pe care a adus-o pentru toţi oamenii prin patimile şi moartea Sa. Că ispăşirea lui Hristos este izvorul a toată fericirea şi a tot harul nostru, întrucât prin ele noi ne izbăvim de nenumărate rele şi dobândim bunătăţi nespuse.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicești, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1995, pp. 353-354)