Iubirea lor pentru aproapele îi face să mijlocească înaintea lui Dumnezeu atât pentru cei vii cât și pentru cei adormiţi care n-au ajuns la desăvârşire.

Fiindcă Sfinţii sunt în comuniune cu noi, sărmanii păcătoşi, este de datoria noastră să nu rupem această legătură, ci să o întărim. Această legatură şi comunicare cere din partea noastră credința, iubirea, rugăciunea, respectul şi veneraţia pentru ei, după rânduiala Bisericii. Credincioşii pe pământ înalţă rugăciuni către Sfinţii Bisericii Cereşti, care îi au ca prieteni, suflete plăcute lui Dumnezeu, ca împreună moştenitori ai lui Hristos, ca fraţii lor mai mari (Ioan 15, 14; Romani 8, 17; Evrei 12, 23).

Noi, cei vii, vedem în ei pilda desăvârşirii creștine şi, cu recunoştinţă şi dragoste, le cerem mijlocirea, după porunca Apostolului: Aduceți-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 13, 7).

Cinstirea sfinţilor se face prin săvârşirea slujbelor, cinstirea Sfintelor Moaşte şi a icoanelor lor, a sfintelor lor rămăşiţe: veşminte, lanţuri şi altele. Cinstirea Sfinţilor, a Moaştelor şi a icoanelor lor este o dogmă a Bisericii Ortodoxe.

Aceasta este învăţătura Bisericii Ortodoxe cu privire la legătura Sfinţilor ce locuiesc în cer cu noi, cei ce trăim încă pe pământ.

Legătura şi comunicarea celor vii cu Sfinţii se face prin rugăciunile lor către Dumnezeu pentru noi, cei ce locuim încă pe pământ, iar din partea noastră prin cinstirea şi rugăciunea către ei, cerându-le să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Faptul că însuşi Mântuitorul zice că îngerii în ceruri se bucură de pocăinţa unui păcătos: Zic vouă: că aşa va fi bucurie în cer de un păcătos ce se pocăieşte, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi, cărora nu le trebuieşte pocăinţă. Sau care femeie având zece drahme, de pierde o drahmă, au nu aprinde făclia şi mătură casa şi caută cu dinadinsul până o află? Şi aflând-o, cheamă prietenele şi veci­nele, zicând: bucuraţi-vă cu mine, că am găsit drahma care pe care am pierdut-o. Vă zic vouă, aşa bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăieşte (Luca 15, 7-10), arată că Sfinţii au o vie influenţă asupra sorţii celor ce trăiesc pe pământ. Fiindcă îngerii trăiesc împreună cu toţi Sfinţii în cer, aceştia din urmă se bucură de asemenea de viaţa virtuoasă a oamenilor de pe pământ, şi dimpotrivă îngerii şi toţi Sfinţii sunt întristaţi de viaţa noastră nepăsătoare şi plină de păcate.

În Apocalipsă avem mărturie că sfinţii şi îngerii se roagă într-adevăr pentru cei vii: Şi când au luat cartea, cei patru vieţuitori şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăute şi năstrăpi de aur pline de tămâieri, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsă 5, 8). Şi alt înger a venit şi a stat la jertfelnic având cădelniţă de aur, şi s-a dat lui tămâie multă, ca să dea cu rugăciunile tuturor sfinţilor peste jertfelnicul cel de aur care este înaintea Scaunului. Şi s-a suit fumul tămâii, cu rugăciunile sfinţilor, din mâna îngerului înaintea Iui Dumnezeu. (Apocalipsa 8, 3-4).

Primii creştini credeau în puterea rugăciunilor şi a mijlocirii îngerilor şi a tuturor sfinţilor din cer pentru noi. Această credinţă este exprimată în vechile liturghii (Liturghia Sfântului Apostol Iacov), în hotărârea Sinodului al şaptelea Ecumenic şi în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Toţi Sfinţii, părăsind pământul şi despărţindu-se de noi în chip văzut cu trupul, făgăduiau să rămână veşnic în duh cu noi, în chip nevăzut.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința Strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 84-86)