Când oamenii sunt în legătură mincinoasă cu Dumnezeu şi socotesc aceasta ca singura realitate şi valoare, toate legăturile lor cu lumea devin mincinoase. Realitatea şi valoarea trec atunci de la Dumnezeu, asupra visului şi a visătorilor, şi viaţa devine ca o luptă a umbrelor, când soarele se ascunde în spatele norilor.

Teoriile mincinoase despre Dumnezeu atrag după ele, în chip neîndoios, şi teoriile mincinoase despre ştiinţă, politică, societate, căsătorie şi familie. O minciună se naşte din alta; una caută sprijin la alta; una cheamă în ajutor pe cealaltă.

Isteţimea este preţuită atunci mai mult decât caracterul, şi cantitatea mai mult decât calitatea. Toţi oamenii simt atunci că se îneacă în minciună şi toţi strigă: totul este minciună! Însă niciunul nu se întoarce la adevăr. Întocmai ca atunci când înotătorii se îndepărtează de ţărm şi, simţind că se vor îneca, se prind unul de altul. Toţi văd că sunt în aceeaşi primejdie, dar cu toate acestea se strigă unul pe altul în ajutor. Deoarece din zăpăceală şi frică au uitat în care parte se află ţărmul. Într-o astfel de vreme, balanţa lumii o ţin în mână, amânând Judecata, abia zece oameni ai lui Dumnezeu, în lipsa cărora au dispărut cetăţile Sodoma şi Gomora.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, p. 83)