Acest lucru văzându-l mai dinainte cu ochi profetici întâiul zidit a spus: „aceasta se va numi femeie fiindcă din bărbatul ei a fost luată. Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup” (Fac. 2, 23-24). Acelaşi lucru l-ar putea spune cineva şi despre bărbat, fiindcă şi acela, uitând de cei ce l-au născut şi de casa părintească, se uneşte şi se lipeşte pe sine de cea care s-a legat de el. Şi ca să ne arate nouă dumnezeiasca Scriptură tăria şi intimitatea legăturii, nu a zis „se va uni cu femeia”, ci „se va lipi de femeia lui”. Ba nici aceasta nu a fost suficient, ci a adăugat „şi vor fi cei doi un singur trup”. De aceea şi Hristos, aducând această mărturie, a zis: „încât nu mai sunt doi, ci un singur trup” (Matei 19, 6). Atât de mare este unirea şi legătura, zice [Hristos], încât cei doi sunt un singur trup. Spune-mi, ce gând omenesc poate să cerceteze acest lucru, ce minte [dianoia] poate să-l tâlcuiască? Nu bine a zis acest fericit dascăl al lumii că este taină? Şi nu a zis pur şi simplu că este „taină”, ci „taina aceasta mare este”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 6)