Mândria se transmite de la o generație la alta și are la sursă umilirea și nedragostea. Mândria ne face să punem timpul personal și viața proprie înaintea timpului istoric, să vedem căderile și vinele dinaintea noastră, fără să mai pricepem înlănțuirea lor și cum noi înșine suntem prinși și purtați de ele. Nu mai putem să ne rugăm pentru toți, ci judecăm. Nedragostea șarpelui și umilirea din partea lui spunem că țin de ființa oamenilor – și îl respingem prin despărțirea de cei socotiți vinovați. Cădem înșelați sub viclenia luării în proprietate a propriei gândiri, nădăjduind că ne salvăm prin ea.

Tot mândria ne poate face să așezăm comunitatea și istoria lumii deasupra fiecărei persoane în parte. Vorbim atunci în numele lucrurilor mari pe care nu le putem cunoaște cu adevărat, pe care le vede numai cine a coborât în istorie. Noi suntem născuți în istorie și vom pleca în ea.

Dezlegarea de mândrie vine la cerere și este cel mai greu lucru de dorit. Când e dăruită, aduce înțelegerea asupra omului acolo unde este, între Rai și iad, mai mult spre cel din urmă. De aici izvorul lacrimilor. Cine ar vrea să trăiască numai plângând? Cine ar vrea nu să se privească în oglindă, ci să se vadă așa cum îl vede Cel care îl poate judeca? Mângâierea vine din dragostea lui Hristos adusă și asupra sinelui propriu, cu înțelegere. Legăturile mândriei sunt ale urii, ale neiubirii de oameni – prin neiubire de sine.

Dezlegarea de mândrie duce la o privire obiectivă asupra propriului sine. Prin harul care e dăruit fiecăruia nu mai simțim că suntem noi înșine. Locuim împreună. Fereastra interioară a privirii se șterge cu lacrimile pocăinței, casa se primenește și puterea dragostei intră în ea nestingherită. Dar cine poate sta mereu alături de puterea nesfârșită a dragostei? Mândria nu poate pleca vreodată. Revine și iarăși revine.

Mândria pleacă în momentul plecării noastre. Când ne vom așeza în cunoașterea suferinței sau în cea a bucuriei pe care niciodată nu le-am cunoscut deplin înainte. Puțin înainte de plecare vom primi ochii curați ai celor născuți de curând sau ai celor care îi disprețuiesc pe cei mici.