Avea 39 de ani şi doi copii, o căsătorie reuşită, o afacere de succes şi o viaţă împlinită. Era o femeie credincioasă şi puternică şi părea că nimic nu-i poate lua fericirea. Şi totuşi… află că este însărcinată şi decide să facă avort. De aici totul se schimbă, iar finalul poveştii nu este deloc unul fericit.

Lipsa informaţiilor reprezintă unul dintre motivele cele mai răspândite din cauza cărora femeile fac avort. În Statele Unite ale Americii, libertatea este una dintre valorile cele mai importante, apărată până la extreme. Pornim de la o libertate prost înţeleasă şi ajungem la trauma incontestabilă a avorturilor. La cei 60 de ani ai săi, Kay Painter este una dintre cele mai aprige luptătoare împotriva avortului, după ce, în urmă cu douăzeci de ani, nu i s-a oferit libertatea să aleagă dintre bine şi rău, ci i s-a oferit doar libertatea să aleagă răul. Dar asta nu este doar realitatea de atunci, ci este cât se poate de actuală şi valabilă în toate colţurile lumii. Ea ne-a povestit despre experienţa care i-a schimbat complet viaţa.

„Ei mi-au spus tocmai ce voiam eu să aud: e rapid, uşor, fără inconveniente”

Kay a rămas însărcinată când se aştepta mai puţin, la o vârstă neaşteptată, cu un prognostic din partea medicilor care o punea în imposibilitatea de a mai avea copii: „Aveam 39 de ani şi aveam două fete adolescente. Credeam că viaţa mea e împlinită. Îmi deschisesem o afacere cu flori şi aveam success. La un moment dat, mi-am dat seama că nu mă simt bine şi am crezut că sunt răcită. Şi am mers la doctor. Cea mai mică dintre fetele mele fusese adoptată, după ce mi s-a spus că nu mai pot avea copii, motiv pentru care am crezut că este vorba doar de o răceală. Nu m-am gândit nicio clipă că aş putea fi însărcinată. După ce am aflat, din surprindere, m-am întrebat ce voi face eu cu un copil la 39 de ani? Cred că era o reacţie normală în acele condiţii”, ne-a povestit Kay.

Una dintre problemele care cântăresc foarte mult atunci când o femeie ia decizia de a face avort este comportamentul personalului medical, care încurajează într-o anumită direcţie. În cazul lui Kay, a fost asistenta medicului care o consulta: „O doamnă care stătea în spatele camerei, asistându-l pe doctor, a spus ceva ce mi-a schimbat viaţa. A spus: Eşti o norocoasă! Poţi alege! Nu mi-am dat seama ce vrea să spună. Nu trebuie neapărat să-l păstrezi. Nu e un copil încă. Putem să avem noi grijă… două programări şi apoi nu va mai trebui să te gândeşti niciodată la el. O să aducă probleme în viaţa ta, iar noi te putem ajuta. Îmi amintesc că am întrebat-o de mai multe ori: Eşti sigură că nu e un copil încă? Şi am fost asigurată de fiecare dată că nu e decât un mănunchi de carne. Ei mi-au spus tocmai ce voiam eu să aud: e uşor, rapid, fără inconveniente. Am mers acasă şi am vorbit cu soţul meu şi am căzut de comun acord să fac avortul”, ne-a explicat Kay.

În anumite ţări este obligatorie consilierea femeii înainte de un avort, pentru a evita consecinţele ulterioare asupra psihicului. Ce se întâmplă în realitate, însă, este diferit de ceea ce se doreşte prin stabilirea unor reguli. În realitate, nici un medic nu-şi doreşte să-şi alunge pacientul. „Ei vorbeau de o alegere, aşa că, la prima programare, care a fost o consiliere, am crezut că voi avea de ales din mai multe variante. Am fost chemată într-o cameră cu o masă şi două scaune din metal. După câteva minute, a venit o femeie, s-a aşezat pe scaun şi a deschis un dosar. Aceasta a fost alegerea care mi s-a oferit. Acestea au fost informaţiile pe care mi le-au dat: Numele tău este Kay… Soţul tău ştie că eşti aici… Şi semnăm pentru avort. După care a întors dosarul către mine şi mi-a pus în mână un stilou. Din acel moment, copilul nu a mai avut nici o şansă”, a povestit Kay, dezamăgită şi încă revoltată, după atâţia ani.

„Au luat micul trup ars şi, în faţa mea, l-au aruncat la gunoi”

Avortul s-a făcut cu o soluţie salină, o procedură aplicată, de regulă, după a cincisprezecea săptămână de sarcină, care constă în extragerea lichidului amniotic şi injectarea de soluţie salină, care arde stratul exterior al pielii şi, odată ajunsă în plămânii copilului, nu-i mai lasă nici o şansă de supravieţuire. După injectarea soluţiei, Kay a fost trimisă acasă şi i s-a spus să revină după două zile, pentru extragerea „ţesutului”. Momentul traumatizant pentru ea a urmat, însă, ulterior, în sala de operaţii. „M-a sedat cineva, nu-mi amintesc tot procedeul. Dar ce-mi amintesc, şi mi-a cauzat ani şi ani de durere, este faptul că, după extracţie, au luat micul trup ars şi, în faţa mea, l-au aruncat la gunoi. Atunci am ştiut că nu era doar un ţesut. Şi am înţeles că ceea ce făcusem era de neiertat”, a mărturisit Kay.

Contrar a ceea ce spuneau iniţial cadrele medicale, nu era nimic uşor şi trecător şi fără implicaţii. Dimpotrivă, frustrarea şi mustrările de conştiinţă abia începeau să apară, odată cu conştientizarea. De aceea este foarte importantă consilierea pre-avort, pentru că este mai uşor să previi, decât să tratezi. Sunt multe lucruri la care femeile care vor să facă avort nu se gândesc şi, de aceea, responsabilitatea ar trebui să cadă nu doar pe umerii mamei, ci inclusiv ai medicului. „Am mers acasă, unde a trebuit să înfrunt un munte de demoni. Stând în pat, am cerut iertare, dar ştiam că Dumnezeu nu mă va ierta. Iar luni dimineaţă trebuia să mă întorc la lucru şi să am o viaţă normală. Aşa că am construit un zid în jurul meu, să nu-i las pe ceilalţi să pătrundă. Dacă cineva s-ar fi apropiat prea mult, îşi dădea seama de ceea ce făcusem. Şi nu puteam suporta ce-ar fi gândit despre mine. Pe fetele mele, cu care aveam o relaţie foarte apropiată, le-am îndepărtat şi nu mai puteam să comunicăm. Ele nu înţelegeau ce se întâmplă şi nici eu nu înţelegeam. Cum poţi să iubeşti doi copii şi pe altul să îl ucizi?“, ne-a povestit Kay despre zbuciumul ei sufletesc.

După câteva luni, Dumnezeu i-a răspuns rugăciunilor lui Kay, care a aflat că este din nou însărcinată, dând mai târziu naştere unui băieţel minunat. Dar viaţa ei s-a schimbat din momentul în care s-a dat jos de pe masa de operaţie, după avort. Nimic nu a mai fost la fel şi, odată cu trecerea timpului, situaţia se înrăutăţea. „Deşi înainte mergeam la biserică, după avort nu m-am mai dus, credeam că Dumnezeu nu ar accepta un criminal în casa Lui. Am intrat într-o depresie gravă. Mă certam foarte des cu soţul meu, care de fiecare dată îmi amintea că eu am fost cea care a luat decizia finală cu privire la avort. Durerea era foarte mare, adânc înrădăcinată, iar ura de sine nu o pot explica în cuvinte. Chiar dacă îl aveam pe băieţelul meu, am ştiut că ceva nu este în regulă, iar asta eram eu. Aşa că singurul lucru la care m-am gândit a fost să-mi iau viaţa. Am încercat de două ori să mă sinucid, voiam doar ca durerea să dispară. Această parte a vieţii mele a durat 16 ani şi s-a finalizat cu un divorţ foarte urât. Niciodată nu am discutat despre asta, niciodată nu am spus niciun cuvânt”, a explicat Kay, vorbind despre viaţa sa dinainte de a deveni apărătoare a vieţii. Vindecarea rănilor a venit după mărturisire, odată cu încrederea că nu este totul piedut şi cu hotărârea că moartea copilului ei nu trebuie să rămână fără sens. Din acel moment, Kay participă la diverse activităţi ProLife şi merge prin toată lumea ţinând discursuri motivaţionale pentru a-i învăţa pe tineri, prin prisma propriei experienţe, care este adevărata libertate şi care este diferenţa dintre bine şi rău.

Kay Painter, o misionară a vieţii, a fost unul dintre invitaţii de acum doi ani de la Conferinţele pe teme ProVita, organizate de Departamentul ProVita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, al căror subiect a fost Avortul. În acest an, Conferinţele vor fi pe tema copilului cu dizabilităţi şi se vor desfăşura în prima jumătate a lunii noiembrie, promiţând invitaţi cel puţin la fel de valoroşi şi interesanţi precum Kay Painter.