„Luați, mâncați… Beți dintru acesta toți… Cine poate pricepe pe deplin marea binefacere dată nouă de Domnul nostru Iisus Hristos în Taina Euharistiei sau Împărtășaniei? Nimeni, nici chiar mintea îngerească, fiindcă această binefacere este infinită și necuprinsă, ca Însuși Dumnezeu, ca însăși bunătatea, înțelepciunea și atotputernicia Sa. Ce iubire ni se arată nouă, păcătoșilor, în fiecare zi, prin Liturghie! Ce apropiere a lui Dumnezeu de noi! Iată-L aici, pe Sfântul Prestol, în fiecare zi, în chip ființial, în toată Dumnezeirea și omenitatea Sa, dându-Se spre gustare credincioșilor sau pentru a fi dus de preot în casele credincioșilor, pentru împărtășirea bolnavilor. Ce minunată comuniune, ce prefacere a Dumnezeirii în omenitatea noastră căzută, neputincioasă, păcătoasă, dar nu în păcat, acesta fiind ars de focul harului! Ce noroc, ce fericire pentru firea noastră care primește întru sine Dumnezeirea și omenitatea lui Hristos Dumnezeu și se unește cu El! În această primire a lui Hristos în credință înăuntrul nostru e curăția, sfințirea, izbăvirea noastră de păcatele noastre și vrăjmașii noștri, înnoirea, puterea, tăria inimii noastre, pacea, libertatea, slava, viața și nemurirea noastră! O, câte daruri cerești ni se dau de la Dumnezeu prin Liturghie!”

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică și cultul divin ortodox, Editura Deisis, Sibiu, 2002, pp. 177-178)