Ectenia mare în rânduiala Utreniei

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Ectenia mare în rânduiala Utreniei

    • Ectenia mare în rânduiala Utreniei
      Ectenia mare în rânduiala Utreniei

      Ectenia mare în rânduiala Utreniei

Ectenia mare a Utreniei constituie trecerea, tranziția, de la lecturile biblice reprezentate prin cei șase psalmi ai dimineții, la cântările următoare.

Imediat după citirea celor șase psalmi la slujba Utreniei, urmează ectenia mare, aceeași ca la începutul Vecerniei și a Sfintei Liturghii, ce reprezintă rugăciunea comună a tuturor credincioșilor, rostită prin glasul preotului sau al diaconului ce oficiază slujba şi prin răspunsul credincioşilor cu Doamne miluieşte.

Denumirea de ectenie provine din limba greacă (ektenhs) și înseamnă întins, lung, stăruitor, desemnând în limbajul liturgic o rugăciune prelungită sub formă de îndemnuri la rugăciune, adresate de preot credincioșilor din biserică, la care aceștia răspund prin invocarea milei lui Dumnezeu. Din cuprinsul ecteniei desprindem cereri către Dumnezeu pentru pacea lumii, pentru bunăstarea Bisericii, pentru unirea tuturor oamenilor sub credința adevărată și dreaptă, pentru sănătatea și mântuirea arhiereului locului întrucât acesta conduce Biserica, pentru clerici și pentru sănătatea și mântuirea credincioșilor de pretutindeni.

Ectenia mare a Utreniei constituie trecerea, tranziția, de la lecturile biblice reprezentate prin cei șase psalmi ai dimineții, la cântările următoare, care prevestesc mântuirea ce se apropie prin troparele și imnele care se cântă în continuarea serviciului divin. Finalul ecteniei constituie slăvirea numelui lui Dumnezeu de către preot și lauda cuvenită în toată vremea.

Diferența dintre ectenia mare și ectenia mică este anunțată chiar în denumirile lor și ține strict de dimensiunea textului ce le alcătuiește, a doua fiind o prescurtare a celei dintâi. Ectenia mare şi cea mică sunt pecetuite către final cu un îndemn liturgic: Pe Preasfânta, preacurata, preabinecuvântata, slăvita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, arătând că iubirea şi dăruirea de taină a Maicii Domnului către Fiul ei este paradigma şi izvorul dăruirii noastre lui Hristos Dumnezeu, în toată vremea.

Din considerente de pietate, această ectenie s-a separat cu cântarea  Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi  (grecii spun mântuieşte-ne pe noi).

Ectenia mare se încheie cu binecuvântarea sau ecfonisul: Că Ţie se cuvinte toată slava..., ca o concluzie teologică a acestei rugăciuni extinse a întregii Biserici.