În vremea aceea a început Iisus a umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi  binevestind împărăţia lui Dumnezeu, şi cei doisprezece erau cu El. Și unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor. (Luca 8, 1-3) (Marți în săptămâna a 21-a după Rusalii)

Primele trei versete din capitolul 8 al Evangheliei după Luca ne înfățișează un tablou prea puțin cunoscut despre însoțitorii Domnului Hristos. Din primul verset aflăm că Iisus umbla prin cetăți și sate. Așadar, Evanghelia Sa e valabilă pentru toți oamenii pentru că binevestește prin ea Împărăția lui Dumnezeu, care nu e rezervată unei categorii, ci tuturor oamenilor care în egală măsură sunt chemați la moștenirea vieții veșnice. 

Imediat după această propoziție ni se spune că cei doisprezece, adică Apostolii, erau cu El. Însă nu numai atât, ci împreună cu Apostolii Îl însoțeau pe Iisus „unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli”. Până la acel moment al activității misionare a Domnului nu se face amintire, în niciuna dintre Evanghelii, despre vindecarea Mariei Magdalena, a Ioanei și a Suzanei de către Iisus. Însă cu această ocazie Sfântul Luca mai notează un amănunt, anume că acestea slujeau Domnului din avutul lor. Aceasta înseamnă că erau femei cu o avere importantă sau în orice caz depășind propriile lor trebuințe și, mai mult decât atât, aveau putere asupra acestor averi, ceea ce în societatea timpului poate însemna ori că erau independente, ori că soții lor erau de acord ca ele să Îl susțină material pe Mântuitorul. E greu de crezut că erau necăsătorite fiindcă în lumea iudaică de atunci, ba până și la romani și la greci, femeile necăsătorite erau în grija tatălui lor sau a unuia dintre frați sau unchi, deci nu aveau un statut cu totul independent. Astfel, cel mai probabil fie că erau văduve, fie soții lor consimțeau la susținerea economică a Domnului. 

Un lucru foarte important de menționat aici este statutul Mariei Magdalena, despre care Luca scrie că din ea au ieșit șapte demoni. Așadar, nici pomeneală ca ea să fi fost mai înainte o femeie de moravuri ușoare. Tradiția că Maria Magdalena ar fi fost o desfrânată pocăită vine dintr-o predică medievală a papei Grigorie cel Mare, preluată apoi de diferiți comentatori. Mai ales în ultimele decenii s-a accentuat în rândul romanelor pe jumătate polițiste, pe jumătate voit religioase, că sfânta e desfrânata salvată de Iisus de la omorârea cu pietre. Contextul Evangheliei e însă altul. Tocmai episodul rânduit a se citi în ziua precedentă face referire la femeia desfrânată care i-a uns picioarele Domnului cu mir, despre care tot falsa tradiție susține că ar fi Magdalena. Dacă ar fi fost așa, oare Evanghelistul nu ar fi numit-o atunci? Iar de nu, atunci ar fi scris aici, nu că au ieșit șapte demoni din ea, ci că este desfrânata abia amintită. Toată această întâmplare arată cu certitudine că avem de-a face cu o falsă idee: Sfânta Maria Magdalena nu a fost cândva o femeie desfrânată. Cu atât mai puțin, nu reiese că ar fi fost vreo legătură nepotrivită între ea și Iisus, după cum insinuează unele romane polițiste sau pseudo-istorici și bibliști. Ba dimpotrivă, după Înviere Domnul îi spune: „nu te atinge de Mine, pentru că nu m-am suit încă la Tatăl meu” (Ioan 20, 17). 

Dacă despre Maria Magdalena ne-am lămurit că e o femeie vindecată de posesiunea demonică, despre Ioana, Luca notează aici că soțul ei numit Huza era iconom, adică administrator al averii lui Irod, așadar un om influent și cu siguranță foarte bogat. Faptul că ea se afla alături de Domnul, iar mai târziu e amintită tot alături de Maria Magdalena ca una dintre femeile purtătoare de mir, la Înviere (Luca 24, 10), e un semn că ea a fost în preajma lui Hristos în mod constant. Remarcăm în plus, că pe lângă cei 12 Apostoli activau nu numai cei 70 de ucenici, ci tot la fel și femeile, numite mai târziu mironosițe, care au contribuit apostolic la vestirea Evangheliei Învierii. Astfel, deși mai rar amintit, se dezvăluie faptul că femeile au fost și ele foarte active în Biserică, încă de la începuturile ei. Așadar, femeia creștină a primit un loc de cinste în societate pe care nicăieri în lumea antică nu l-a avut. 

A treia femeie numită este Suzana, despre care nu mai știm nimic altceva. În orice caz, Luca mai scrie și de prezența altor femei, fără să le numească în mod particular, ceea ce arată încă o dată că Domnul nu propovăduia doar bărbaților. Învățătura Sa nu era una de tip rabinică, rezervată exclusiv mediului masculin, iar femeia nu era trimisă la treburile casei, așa cum ne-am putea greșit imagina, ci se afla la loc de cinste. Să ne aducem aminte numai de episodul întâlnirii cu Marta și Maria (Luca, cap. 10; Ioan, cap. 11). Poate astăzi ni se pare puțin, însă în Antichitate sau chiar până azi în culturile orientale, femeile aveau parte de un tratament lipsit de demnitate umană. Situația cu totul nouă a tuturor membrilor Bisericii este descrisă în același fel de apostolul Pavel care spune în epistola către Galateni că „în biserică nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3,28).