Mănăstirea Horăicioara, „cuibul” iubitorilor de liniște

Din tradiţia orală, trecută în istoricul din tinda bisericii, așezarea mănăstirească de la Horăiciora s-ar fi constituit în anul 1466, atunci când necreștinii atacau Țara Moldovei, iar călugării erau nevoiți să se mute de la Mănăstirea Horaiţa din vale, unde Sfântul Ştefan cel Mare le ridicase prima biserică din lemn. S-au ascuns în codri, ridicându-și aici un altar de rugăciune. Dacă ai bucuria să ajungi aici, vei simți cum pacea te înconjoară și ți-alină neliniștile. 

La o distanţă de aproape un kilometru de urcuş pe versantul muntos dinspre nord-estul Mănăstirii Horaiţa, se ridică Mănăstirea Horăicioara (Horaiţa din deal sau Horaiţa veche) - un adevărat cuib de vulturi aninat în crăpătura unei stânci aeriene, cum spunea Calistrat Hogaş, rememorând ale sale amintiri dintr-o călătorie făcută pe aici în vara anului 1881.

După mărturia unui călugăr, cu vreun secol înainte de a se înființa schitul de la Horăicioara, în poiana de sus viețuiau șase pustnici. Când aceștia își înălțau noaptea rugile către Preabunul Dumnezeu, oamenii din împrejurimi vedeau șase stâlpi de foc până la cer. De la ei și până la noi s-au scurs aproape șapte secole, timpul încrustând rugăciunile lor pe coaja brazilor și-n inimile pelerinilor.

S-au ascuns în codri, ridicându-și aici un altar de rugăciune

Din tradiţia orală, trecută în istoricul din tinda bisericii, așezarea mănăstirească de la Horăiciora s-ar fi constituit în anul 1466, atunci când necreștinii atacau Țara Moldovei, iar călugării erau nevoiți să se mute de la Mănăstirea Horaiţa din vale, unde Sfântul Ştefan cel Mare le ridicase prima biserică din lemn. S-au ascuns în codri, întemeindu-și aici un altar de rugăciune. După ce liniștea s-a reașternut, ei s-au întors la vechea vatră, sus rămânând doar cei mai legați de viața în singurătate.

Atunci când izolarea căpăta forma unei aspiraţii spre singurătatea deplină, călugării sihăstreau la depărtări, în chilii retrase, în tainice hăţişuri de păduri, numele unora dintre aceştia stăruind și azi în toponimia locală: „Poiana lui Silvestru”, „Poiana lui Calinic”. De aici a pornit și Cuviosul Irinarh Roseti, constituind temeinic, la vale, comunitatea monastică a Horaiţei.

Clădirea bisericii, de configuraţie rustică, este un produs hibrid

Amplasată într-un cadru natural, deosebit de pitoresc, biserica actuală a mănăstirii a fost zidită din piatră, în anul 1868, de arhimandritul Ermoghen Buhuș, devenit stareţ al mănăstirii, şi sfinţită pe 20 octombrie a aceluiași an de arhiereul Isaia, vicar al Episcopiei Romanului. De atunci și până astăzi, lăcașul de rugăciune și chiliile mănăstirii au fost supuse mai multor lucrări de restaurare și renovare, prin grija celor care s-au succedat la conducerea ei.

Clădirea bisericii, joasă, de configuraţie rustică, este un produs hibrid. Partea centrală, contopind naosul cu pronaosul, rememorează spaţiul circular al bisericii rotunde, cu absida altarului marcată în exterior, semicircular. Între această absidă şi principalul spaţiu al bisericii se interpune un altul, al unui dreptunghi, în ale cărui extremităţi, reduse ca dimensiuni, ieşite în afară, s-au amenajat proscomidiarul și diaconiconul.

Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, și izvorul Său tămăduitor

Afară, la câțiva metri de biserică, o placă de piatră, pusă în 1937, acoperă locul vechii mese a altarului bisericii starețului Chiriac, cel care le era îndrumător sufletesc monahilor mutați pe vremea Sfântului Ștefan cel Mare din calea cotropitorilor.

În stânga mănăstirii, la mică distanță, lângă o troiță, în mijlocul unui peisaj de vis, un izvor al tămăduirii țese pelerinajele anuale ale celor aflați în suferință. Existența și renumele lui au determinat la Horăicioara cel de-al doilea hram al mănăstirii: „Izvorul Tămăduirii”, alături de cel dintru început ‒ „Buna Vestire”.

Până în anul 2007, Mănăstirea Horăicioara a aparţinut canonic şi administrativ de Mănăstirea Horaiţa, fiind schit al acesteia. De la acel moment, cu binecuvântarea şi aprobarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ea a fost ridicată la rangul de mănăstire.

***

Dacă ai bucuria să ajungi aici, vei simți cum pacea te înconjoară și ți-alină neliniștile. Îngenunchind înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din pridvorul bisericii și mulțumindu-i pentru toate, lacrimile de recunoștință se vor amesteca cu cele de căință, iar urcușul sufletului tău către Dumnezeul Cel ce este Iubire va continua și mai sus de culmile Horăicioarei.

De la același autor

Ultimele din categorie