Piatra Ungerii – locul unde Iosif a pregătit trupul lui Iisus pentru punerea în mormânt
În Biserica Sfântului Mormânt, la poalele Golgotei, între uşa de la intrare şi corul grecilor, poate fi văzută o lespede dreptunghiulară de piatră de culoare roşiatică, deasupra căreia atârnă opt candele mari. După tradiţie, acesta este locul unde Trupul Mântuitorului a fost uns cu miresme.
Informaţii despre ungerea şi îmbălsămarea trupului Mântuitorului Hristos după coborârea de pe Cruce găsim în Evanghelia după Ioan: „După acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice Trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci, a venit şi a ridicat Trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci Trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei” (Ioan 19, 38-40).
După tradiţie, un fragment din piatra originala a fost trimis la Efes şi apoi la Constantinopol, unde împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) l-a aşezat alături de monumentul său funerar de la Mănăstirea Pantocrator. Apoi Piatra Ungerii apare menţionată în perioada cruciadelor.
Până în secolul XIX, peste Piatra Ungerii se înălţa un paraclis, însă a fost îndepărtat în urma incendiului din anul 1808. Tot atunci a fost aşezată actuala piatră roşiatica, iar în spatele Pietrei a fost adăugat un perete de sprijin pentru arcul de deasupra, slăbit în urma incendiului. În anul 1993, peretele a fost împodobit cu un deosebit mozaic de mari dimensiuni ce înfăţişează coborârea lui Iisus de pe Cruce, aşezarea pe lespedea de piatră, pentru ungerea cu miresme, înfăşurarea în giulgiu şi aşezarea Sa în mormântul din grădină.
Drepturile asupra Pietrei Ungerii aparţin tuturor celor trei confesiuni, ortodocşilor, catolicilor şi armenilor. Acest lucru este confirmat şi de prezenţa celor şase sfeşnice aflate de fiecare parte a ei, dar şi a celor şase candele care aparţin, câte două, comunităţilor respective.
În Vinerea Mare, la slujba Prohodului, soborul preoţilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului porneşte din faţa Sfântului Mormânt, înconjoară baldachinul Sfântului Mormânt, urcă la Golgota, unde se închină, înconjoară Biserica Învierii şi, când se termină de cântat starea întâi a Prohodului, soborul se opreşte la Piatra Ungerii. Aici se aşterne pe piatră Sfântul Epitaf, se cădeşte, se zice ectenia mică şi se începe, în aceeaşi ordine, starea a doua a Prohodului. Apoi, se reia procesiunea amintită. La fiecare sfârşit de stare se pune Sfântul Epitaf pe Piatra Ungerii, cădindu-se şi rostindu-se ectenia. După terminarea Prohodului, slujitorii se aşază în faţa Sfântului Mormânt şi continuă slujba Utreniei, după rânduială.
Deoarece mulţi pelerini varsă pe această piatră untdelemn de măsline, miruri şi arome curate, făcând pomenire de ungerea Trupului lui Iisus, această Piatră răspândeşte întotdeauna o bună mireasmă.
(Foto) Piatra Ungerii – locul unde a fost pregătit Trupul Mântuitorului pentru punerea în mormânt
Paraclisul și peștera celor 14.000 de prunci de la Biserica Nașterii Domnului – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro