- Părinte, unii oameni nu ştiu ce să spună la mărturisire.

- Aceasta arată că nu fac lucrare fină în ei înşişi. Dacă nu facem lucrare fină în noi înşine, atunci şi pe cele mari le scăpăm. Trebuie să ne curăţim ochii sufletului nostru. Un orb nu vede nimic. Unul care are un ochi, el, vede şi el, dar mai bine vede cel care are amândoi ochii sănătoşi. Iar dacă are şi telescop şi microscop, va vedea curat atât pe cele de departe, cât şi pe cele de aproape. De pildă, o iconiţă sculptată o pot săvârşi în trei ceasuri. Dacă o las câteva zile şi mă uit iarăşi la ea, îi aflu destule lipsuri. La fel s-ar întâmpla dacă aş lucra la ea o săptămână, o lună sau doi ani. Dacă vreau, aceeaşi iconiţă o pot lucra şi în cinci ani. Dar după aceea trebuie să lucrez cu lupă.

Vreau să spun că lucrarea duhovnicească nu are sfârşit. Cu cât înaintează cineva duhovniceşte, i se curățesc ochii sufletului său tot mai mult, îşi vede greşelile lui din ce în ce mai mari, şi astfel se smereşte, după care vine Harul lui Dumnezeu. Atunci când Sfinţii spuneau: „Sunt păcătos, sunt vrednic de plâns”, o credeau, pentru că ochii sufletului lor deveniseră microscoape. Cu cât înaintau, dobândeau un microscop mai puternic şi se vedeau că sunt mai păcătoşi. Iată, îmi privesc mâna cu ochiul liber şi mi se pare că este frumoasă. Dacă însă aş privi-o cu lupa, aş vedea aceşti peri, care acum abia îi zăreşti, ca pe nişte chiparoşi mici. „Măi, copilașule, oare ce sunt eu? Om sălbatic?”, îmi voi spune. Dacă şi duhovniceşte veţi lucra astfel, vă veti scârbi de omul vostru cel vechi.

Omul nostru cel vechi este un chiriaş rău înăuntrul nostru şi, ca să plece, trebuie să-i dărâmăm casa şi să începem să zidim clădirea cea nouă, adică pe omul cel nou.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 172-173)