Credeţi că această generaţie tânără va reînvia viaţa creştină de odinioară?

Dacă ar fi numai atât, să te aduni într-o sală, cred că da. Numai că să ştiţi că de la zis până la făcut e cale lungă.

Părintele Arsenie avea o vorbă: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”. Şi mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, venea câteodată pe la mine şi ziceam: „Mamă, numai dumneata singură ai venit?”. „Da, numa’ că o mai zis unele şi altele dintre femeile de la noi că vin, da’ când să plecăm n-o mai venit nici una”.

Zic: „Ştii cât e de departe de la zis până la făcut? Cât e de la noi din sat până la mănăstire”. Aşa e şi cu chestiunea aceasta: ne întâlnim, ne auzim, e frumos, însă e greu de împlinit.

Când se face cineva călugăr, i se spune că bun lucru a ales, numai de-l va şi împlini. Că „lucrurile cele bune cu osteneală se câştigă şi cu greutate se împlinesc”. Domnul nostru Iisus Hristos spune că: „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24), crucea fiind efortul necesar de a te depăşi pe tine însuţi. Dacă ne angajăm în felul acesta, e nădejde de reînviere. Dacă nu ne angajăm în felul acesta, atunci ne-am întâlnit, ne-am bucurat, ne ţinem minte. E frumos şi asta, dar nu-i destul.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 121)