Călătoria celor trei magi spre Hristos constituie un subiect și o reprezentație atrăgătoare de-a lungul veacurilor pentru literatură, pictură, pastorală, teologie, chiar și pentru studiile istorice.

Trei oameni înțelepți ai acelor vremuri (asta erau atunci magii, preoți și profeți care se ocupau cu cercetarea spațiului celest) au plecat bazându-se pe „înștiințarea” unei stele mult-strălucitoare pe care au observat-o pe cer, ca să-L întâlnească, să se închine și să aducă daruri prețioase Pruncului dumnezeiesc (Matei 2, 1-12), pe care Îl considerau ca Noul Împărat născut. Din tradiție aflăm că proveneau din diferite țări ale Orientului: primul din Chaldeea, al doilea din Arabia și al treilea din Etiopia. Prin înțelepciunea, puterea, bogăția și înfățișarea lor frumoasă erau egali cu ceilalți împărați ai acelei perioade. Numele lor le-a descoperit teologul englez Beda, într-un manuscris vechi, pentru că nu sunt amintite în Evanghelia Sfântului Matei. Aceștia erau: Gașpar, Melchior și Baltazar. Așadar, cei trei magi, după multe călătorii, peripeții și ocoliri, au ajuns la Ierusalim. Deoarece steaua care îi îndrumase până atunci dispăruse, au început să întrebe: Unde este împăratul iudeilor, Cel care S-a născut? (Matei 2, 1-2)

Firește că trebuiau să-l viziteze pe marele împărat Irod (tetrarhul Iudeii) ca să primească înștiințare despre împăratul așteptat. S-au gândit că un împărat va ști ceva despre Nașterea unui asemenea Prunc. Dar de vreme ce Împărăția lui Hristos nu avea nicio legătură cu împărăția lui Irod și, în general, cu împărățiile lumii acesteia, Irod nu știa despre eveniment. De aceea, i-a rugat pe magi ca, atunci când Îl vor găsi, mergând spre Betleem, să se întoarcă și să-l înștiințeze, ca să se închine și el, chipurile, noului născut (Matei 2, 7). Planul lui, așa cum s-a arătat, era plin de viclenie. Vroia să-L ucidă pe Hristos, ca să nu-și piardă împărăția. De aceea el s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el (Matei 2, 3). Cei trei magi, plecând de la Irod, au văzut din nou steaua strălucitoare. Tradiția veche ne spune că, atunci când au străbătut valea Er Nababi, li s-a arătat din nou steaua pierdută deasupra capetelor și a mers înaintea lor, până la locul în care era Pruncul născut.

Cele trei caravane s-au adunat la o fântână, la mică distanță de Ierusalim, care până astăzi se numește „Fântâna magilor”. Pe calea aceea, Gașpar, Melchior și Baltazar L-au găsit și S-au închinat lui Hristos. Dar nu în ieslea din Betleem, pentru că plecase de acolo, deoarece trecuse ceva vreme de la Nașterea Lui, și I-au oferit daruri bogate, prețioase: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Darurile acestea, în vremea de atunci se ofereau împăraților. Diferiți aghiografi ne spun că tămâia i-a fost oferită ca unui Dumnezeu, aurul ca unui împărat și smirna ca unui om. Darurile magilor, într-adevăr simbolizează adorarea de veacuri a credincioșilor față de Pruncul Dumnezeiesc, Care este Dumnezeu-Omul, Împăratul creației.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 34-35)