Cum simțiți viața de aici, din mănăstire, comparând-o cu viața de dinainte?

Când ies de pe poarta mănăstirii, zic: Doamne, ajută-mă să ajung înapoi cât mai repede. Mi-e drag aici. Am livadă, am biserică, am casă, flori și tot ce vrei. Știți, cea mai frumoasă viață este viața de mănăstire, dar când ești tânăr, vrei să-ți faci familie. Dar familia e mai greu de dus. Acolo sunt mai multe. Aici, la mănăstire, îți porți de grijă ție, ești în obște, îți pui nădejde puternică în Dumnezeu. Dacă în familie nu se creează de la început o ambianță bună, un climat sănătos, și-apoi încep să apară copiii, și dacă unul bea, vai...! Familia este o cruce mult mai grea. Eu le știu pe-amândouă. Dacă găsești un soț credincios și tu, de asemenea, și țineți drumul lui Dumnezeu, e bine în familie. Vin copiii, muncești, dar Dumnezeu nu te lasă. Într-o familie sunt foarte multe responsabilități. Dar totul este Dumnezeu: El face, El trimite, El aduce. Trebuie numai să ne rugăm.

Ce profesie ați avut?

Am fost asistentă medicală. M-am ocupat de copiii abandonați de la leagănul din Tătărași, cel de lângă Spitalul „Sfânta Maria”. Acum nu mai este acest leagăn. Copilașii aveau până în trei ani. O parte dintre ei se întorceau în familiile lor. Erau și copii din familii bune sau ai unor studente. Unele s-au căsătorit și i-au cerut în familiile lor. Mulți au fost luați în America. Imediat după Revoluție circula o vorbă: cu mama-i bine și-n canal.

Dumneavoastră aveți copii?

Da, doi băieți. Unul lucrează la Mitropolie, celălalt e în Spania.

Când vi s-a născut în inimă gândul pentru mănăstire?

În 1993, când m-am convertit. În acel an am întors calea mea către Dumnezeu. Până atunci eram așa, căldicică. Mă spovedeam și mă împărtășeam la Paști și la Crăciun. Înainte de Revoluție mă duceam la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Icoana Maicii Domnului din Mitropolie este cu adevărat făcătoare de minuni. De două ori, la un interval de zece ani, Maica Domnului și-a întors ochii, uitându-se după mine. Prima dată m-a impresionat, dar am uitat. Dar când s-a uitat a doua oară, după zece ani, n-am mai uitat. Și-a adus aminte și a mai făcut o încercare cu mine. Și a reușit atunci. 

Și ce s-a întâmplat mai apoi?

Dumnezeu a făcut o întoarcere totală. Eu tot căutam, și El, dacă vede că ești doritor, îți face intrarea. M-am spovedit la Părintele Macarie. Sfinția sa m-a cercetat mai atent. Când am intrat la părintele, era întuneric în suflet, iar când am ieșit, era Săptămâna Luminată. Atunci s-a produs schimbarea.

Viața monahală este o viață superioară, dar și cealaltă este binecuvântată de Dumnezeu – să te căsătorești, să ai copii. În general, dacă vrei să faci căsnicie, te jertfești pentru ea, faci tot posibilul, te ții de biserică, de Dumnezeu, îți ții soțul și copiii aproape. Femeia este motorul. Până a mă întoarce către Biserică, mă machiam și eu. Într-o zi apar la serviciu fără nimic, nici pe ici, nici pe dincolo. Și toate colegele au sărit: „Te lasă bărbatul, o să se ducă după alta, ce faci, te-ai prostit?”. Și bineînțeles că nu m-a lăsat bărbatul. Asta îl ținea pe el lângă tine? Nu-i adevărat. Față de soț trebuie să fii frumos îmbrăcată și să ai un comportament astfel încât el să nu-și poată permite să-ți reproșeze nimic.

Ce sfaturi le-ați da tinerelor care nu sunt hotărâte dacă să facă sau nu pasul acesta, spre monahism?

Să-L roage pe Dumnezeu să le-arate calea cea adevărată. Dar cu nădejde: Doamne, eu vreau să rămân. E bine, Doamne? Nu așa: Doamne, oare ce să fac? Oare să mă mărit, ori să mă duc la mănăstire? Te lasă Dumnezeu în situația aceasta, ca să te hotărăști singură, te lasă în libertate. Tu, dacă vezi că nu te poți hotărî, mergi pe calea lui Dumnezeu și spune: Doamne, eu nu pot hotărî, dar mă voi ruga Ție și-ai să hotărăști pentru mine. Și-atunci, dacă ești bun de-nsurătoare sau de măritiș, și ești bun și de mănăstire, Dumnezeu te va duce la mănăstire.

Așa se întâmplă?

Da. Dacă nu ești bun de căsătorie, nici de mănăstire nu ești bun. Trebuie să ai caracter.

La câți ani v-ați căsătorit?

Aveam 21 de ani.

Dacă ați fi acum de 21 de ani, ce-ați face?

Aș veni la mănăstire. Nu m-aș mai mărita în veci și-n pururi, niciodată. Dacă ar fi să am copii, copiii nu m-au supărat, dar să mă mărit, nu! (spune categoric). Nu-i ușor să crești un copil, dar Dumnezeu, când îl naști, îți dă și dragostea de care ai nevoie ca să-l îngrijești. Copilul este o povară dacă nu-l iubești. Și dacă-l iubești, ai și răsplată.

Aveți un sfânt sau o sfântă la care aveți o evlavie deosebită?

Prima e Maica Domnului. Pe mine m-a chemat Maria. Apoi Sfântul Ioan Botezătorul, care mi-e drag, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfântul Ștefan cel Mare, Sfântul Paisie Velicikovski, Sfânta Ecaterina, Sfânta Muceniță Tecla – prima dintre mucenițe, Sfânta Maria Egipteanca. Sunt niște femei de vârf, care au avut o trăire excepţională. 47 de ani să stai în pustie! Am văzut cum arată pustia Iudeii: piatră și gata. Nu știu ce-o fi mâncat... Mai am evlavie la anumiți sfinți, ale căror icoane le am și la mine în chilie. De exemplu, Sfântul Mina, care tare mă mai ajută, că tare mai uit. Sfinte Mina, vezi ce faci, că iară am uitat, iară am pierdut...

Îi cinstesc și pe sfinții ardeleni, că multe au mai tras pentru credința noastră – Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea. Ștefan cel Mare a fost un necontenit mucenic, și-a pus viața în fiecare război. A fost un titan!

Ceaiul s-a terminat de mult. La fel şi turtele gustoase. O las pe maica Ecaterina la masa din bucătărie, să pregătească mâncare de fasole. Dar nu rămâne singură; mulţime de păsărele s-au adunat lângă geam să-i cânte şi să-i înlesnească treburile.