L-am întâlnit pe Părintele Cleopa în ’75 și în ’76, înainte să merg la Muntele Athos. Această vizită a mea în România a fost foarte marcantă, mai ales aici în Moldova. Am văzut evlavia poporului și am fost foarte atins, emoționat, de acest lucru. Am văzut, în sfârșit, un popor creștin – pentru că în Franța acest lucru nu mai există.

Când am ajuns la Sihăstria, auzisem de Sihăstria de multă vreme de la un actor francez de cinema, foarte cunoscut în anii ’50 – era un pic nebun. Într-o zi ne-am întâlnit la Paris și mi-a zis: „Am fost într-o mănăstire în România – înfricoșător! Cu călugări austeri, cu Părintele Cleopa…”.

Mi-am imaginat o grămadă de lucruri despre Părintele Cleopa, dar întâlnirea cu Părintele Cleopa a fost surprinzătoare! Ne-a vorbit timp de opt ore despre rugăciunea inimii. Părintele Ioanichie ne traducea. După atâtea ore petrecute în chilia sa, mergeam împreună către pădure și în momentul acela Părintele Paisie cobora de la Sihla. Cei doi bătrâni s-au întâlnit și și-au făcut o metanie mare unul celuilalt. Am avut așa o imagine a Sfântului Serafim de Sarov! Cunoștințele sale despre Sfinții Părinți ne-au atins, energia sa, de asemenea.

Nu ne-a vorbit deloc despre faptul că eram catolici. În timp ce în Sfântul Munte, în afară de Părintele Emilianos, toți părinții duhovnicești puneau ca preludiu la orice discurs duhovnicesc faptul că suntem eretici și că nu avem nici un punct de discuție, nu se poate discuta.

(Părintele Macarie Simonopetritul – Fragment din conferința „Timpul liturgic, timpul convertirii”, susținută la Colegiul „Sfântul Nicolae” pe 15 octombrie 2015. Traducere: Pr. Roger Coresciuc)