Nu pot trece peste ziua asta fără voi, prietenii mei. Am stat pe gânduri dacă este să vă scriu rândurile acestea sau nu. Mai ales că am scris deja pe seama telefonului necesar la vreme de sărbători pentru a ne încuraja părinții că sunt în viață și iubiți, că mai au fii și fiice. De data asta aș vrea să vedem altfel dimensiunea aceasta a iubirii fără sfârșit ce ne cheamă la Înviere. Sfântul Paisie, cerul Farasei, povestește ucenicilor de o femeie care venise la el sătulă să-și îngrijească mama. Și Părintele îi propune să se roage el pentru ea și să ia locul mamei ei care era paralizată. Și să sufere în locul ei și să ceară apă și să fie schimbată în locul ei. Femeia refuză. Înțelege. Schimbă gândul. 

Aud foarte des oameni cărora le este greu să-și ierte părinții, unii morți demult, din te miri ce „traume” poartă închipuit ori ba în sufletele lor. Unii ne învață să iertăm femeile din geneza noastră cu subțirimi de psihologie ori cu firave încredințări din lumile paralele științei. Și m-am întrebat mereu cât de dificil ne este să înțelegem că mama, mama este inalienabilă? Că oricât de tare ni s-ar frânge viața și sufletul din pricina acțiunii ei ea rămâne deplin mama. Ba chiar știe că poate fi lângă tine când îți vine să te ascunzi ori să mori ca să nu te zărească. E acolo. Firul de aur ce te ține legat de cer. Și de casă. 

E ziua feminității în soarele primăverii. Când nu e ziua femeii, mă întreb uneori disperat de prea multele etichete lipite pe bucuriile noastre? Când nu trebuie protejată și apărată de răutatea lumii? Cum poți să îți închipui că ai viitor fără prezența femeii în creșterea unei țări ori a Bisericii? Ce suntem altceva decât darul mamelor noastre pentru ceilalți? Cum poți crede că mama nu-ți poartă de grijă dincolo e aparențele distanței ori realitatea crudă a morții? Pentru fiecare dintre noi în ce privește mama mereu pe ecranul tainic al inimii scrie simplu: Mama – active call! Și nu, nu e doar o părere...

Se vor porni iarăși unii și alții să critice pe cei care fac din 8 Martie zi de prăznuire a femeii. Cu argumente și lipsă de discreție. Oricum facem prea puțin pentru femeile din viețile noastre și pentru femeia româncă, în general. Oare n-ar fi bine ca măcar atunci când sunt bucuroase să tăcem unde nu acceptăm bucuria? Într-o lume de farisei nu trebuie să-i concurăm prin cârteală. Putem striga liniștiți: Mamă, la mulți ani. Fie aici, fie în cer, oriunde te-ai afla! Și o să vedeți. Se aprinde ecranul. Priviți: Mama – active call...