Mănăstirea Durău, în secolul XX: încercări și dureri
În timpul Războiului de Reîntregire, casele Mănăstirii Durău au găzduit refugiații români din Austro-Ungaria. Mulți călugări de aici au activat în spitalele de pe front, organizate de Crucea Roșie română. Tot acum, mai ales în perioada armistițiului (7 mai - 9 noiembrie 1918), Durăul este vizitat de mai multe ori de familia regală.
Și în timpul Primului Război Mondial, Mănăstirea Durău a odihnit sufletele numeroşilor refugiaţi. După război, așezarea mănăstirească este împroprietărită pe moșia Hangu, cu 29 de hectare de teren. În plus, i se restituie și dania pe care i-o făcuse Mitropolitul Veniamin Costachi. Prin activitatea rodnică de aici, așezarea mănăstirească va deveni una dintre cele mai importante lavre ale Moldovei, în luna iunie a anului 1936 punându-i-se sub autoritate și Schitul Rarău.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la Durău își găsesc adăpost și mângâiere mulți refugiați din teritoriile românești ocupate de armata horthystă. Unii au fost adăpostiți chiar în biserică, care este o construcție foarte solidă. Se văd și astăzi pe pereți urme de schijă de atunci, căci au fost bombardamente foarte puternice, prin Durău trecând linia frontului.
După încheierea războiului, drepturile mănăstirii, câștigate cu atâta trudă, sunt treptat uzurpate. În 1959, toate terenurile acesteia vor intra în proprietatea statului, iar mănăstirea va fi transformată în biserică de parohie. Aici rămăseseră doar doi călugări care se îngrijeau de serviciile religioase pentru populația din zonă, care începuse să crească. Cu prilejul construirii barajului de la Izvorul Muntelui, oamenii au fost strămutați în Durău și Ceahlău, repartizându-li-se pământ din terenurile mănăstirii, pentru a-și construi case și a-și întemeia familii.
Dumnezeu n-a lăsat să fie închisă biserica de la Durău
În anul 1965, biserica s-a transformat iarăși în schit, datorită influenței mitropolitului din vremea aceea. Erau doar trei călugări, pentru că erau și vremurile foarte grele. Totuși, Dumnezeu n-a îngăduit să fie închisă această biserică și să nu se slujească în ea nici măcar o perioadă scurtă de timp.
După anul 1972, zona din imediata vecinătate a așezării monahale este destinată realizării unui program edilitar care nesocotește tradiția monahală a locului. Pentru ridicarea stațiunii Durău, chiar și cimitirul mănăstirii este nivelat. După reînființare, deși restrânsă la perimetrul incintei, mănăstirea găsește resurse pentru a se dezvolta și moderniza. Cu purtarea de grijă a Mitropolitului Iustin Moisescu se amenajează stăreția, se fac reparații la turnul-clopotniță, se înlocuiește acoperișul bisericii și se realizează spălarea (n.r. ‒ curățarea) picturii, se face racordarea la rețeaua electrică, precum și toate lucrările de întreținere necesare.
