Mănăstirea Sărindar – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

De departe mănăstirea se confundă cu „Muntele Ispitirii” numit și „Carantania”, al cărui vârf de piatră cenușie se înalță ca o săgeată spre cerul albastru. Într-o oră suntem lângă mănăstire.

Însoțiți de fratele Dumitru Salomia, pornim spre Mănăstirea Sărindar, situată în partea de vest a Ierihonului, la distanță de 5 km, pe muntele unde a postit Domnul nostru Iisus Hristos 40 de zile și 40 de nopți. În limba greacă i se spune „Sărindar”, adică „40”, iar în limba latină „Carantania”, care înseamnă același lucru.

De departe mănăstirea se confundă cu „Muntele Ispitirii” numit și „Carantania”, al cărui vârf de piatră cenușie se înalță ca o săgeată spre cerul albastru. Într-o oră suntem lângă mănăstire. Urcăm în zig-zag până la jumătatea muntelui, unde se află sfântul lăcaș agățat pe o prispă îngustă de stâncă. În dreapta se înalță peretele uriaș care amenință să strivească mănăstirea; iar în stânga, la numai un pas, se deschide prăpastia muntelui, adâncă de două sute de metri.

Între aceste două dimensiuni, între peretele amenințător și prăpastia înfiorătoare, se înalță de peste un mileniu Mănăstirea Sărindar. Aici, pe acest munte, a postit și a fost ispitit Domnul. Că nici nu se putea un loc mai potrivit. Ispita îl pune pe om la cumpănă, la mijloc, între cer și adânc, între rai și iad, între Dumnezeu și diavol, între înălțime și prăpastie. Într-o clipă omul trebuie să aleagă, să hotărască. Dacă respinge ispita, urcă muntele cu Hristos, spre viață. Iar dacă acceptă păcatul, este aruncat în prăpastia pierzării, de unde nu-mai Dumnezeu îl mai poate scoate.

Facem un mic popas și privim spre Ierihon. O grădină binecuvântată în pustiul Iordanului. Cele două pâraie, Pârâul lui Elisei, pe care l-a dres proorocul cu sare, și Pârâul Horat – din care s-a adăpat Ilie Tesviteanul –, amândouă dau viață Ierihonului, înfrățesc pe oameni, potolesc setea celor zece mii de suflete și udă grădinile de banani, portocali, lămâi, curmali și viță-de-vie ale locuitorilor lui.

Batem în poarta mănăstirii. Un arab ne deschide. Urcăm pe trepte înguste, apoi mergem pe un coridor acoperit. În stânga se află chiliile agățate deasupra prăpastiei, iar în dreapta muntele de piatră. Părintele stareț, Arhimandritul Pavel, cu metania din Sfântul Munte, ne întâmpină bucuros. Ne conduce în biserică, ne închinăm și medităm. Ne spune că prima biserică s-a zidit în locul acesta de către Sfânta Elena. Apoi, cu vremea, s-a tot înnoit până astăzi. Se mai păstrează câteva mozaicuri din secolul al VI-lea. Ultima refacere se datorește starețului Avramie, în anul 1892. Hramul mănăstirii este Buna-Vestire. De aici ne conduce mai sus, la un mic paraclis care este legat de biserică. Aici se mai păstrează o bucată de stâncă originală, pe care a stat Domnul cu sfintele Lui picioare când a fost ispitit de satana. Peste această piatră se află acum Sfânta Masă unde se săvârșește Sfânta Liturghie la praznice mari. Facem trei metanii, stăm în genunchi și ne rugăm. Apoi citim Evanghelia ispitirii Domnului.

Aici a fost ispitit Iisus Hristos, Domnul Vieții, de către satana, domnul morții și al întunericului. Aici s-au întâmpinat față în față Lumina cu întunericul, Viața cu moartea, bucuria de a trăi cu ucigașul vieții, nădejdea veșniciei cu deznădejdea cea omorâtoare de suflet. Aici, pe munte – între înălțime și prăpastie –, S-a întâlnit Cel blând și smerit cu inima, cu cel rău și viclean; Stăpânul cerului și al pământului, cu stăpânul morții și al poftelor. Aici a vorbit Dumnezeu cu diavolul! Aici a ispitit satana pe Domnul cu cele trei ispite capitale: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, cu care ne ispitește și ne biruiește pe noi oamenii. Mai ales acum, când știe că mai are puțină vreme!

De ești Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini... De ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te pe Sine-Ți jos de pe aripa templului... Toate bogățiile lumii Ți le voi da Ție, dacă vei cădea să te închini mie (Matei 4, 3-9).

Doamne, Dumnezeul nostru, este plin pământul de tot felul de ispite. De sus și de jos, din față și din spate, dintr-o parte și din alta, dinăuntru și din afară, de peste tot suntem loviți cu săgețile ispitelor. Oare cine dintre noi va rezista până la sfârșit și va birui? Ajută-ne, Mântuitorule! Nu ne lăsa să fim înșelați și biruiți de lăcomia de bani sau de mâncare, de avere, de trufia cea mincinoasă a vieții acesteia, de laudele și plăcerile lumii celei trecătoare. Nu ne lăsa să ne ucidă păcatul cel greu al mândriei, al egoismului, care duce la lepădarea de Dumnezeu! Întărește-ne în credință și smerenie, în post și rugăciune, ca să ne închinăm Ție și să ardem pe diavoli; să iubim pe oameni și să fim blânzi și smeriți cu inima, pentru a putea fi de folos tuturor, pentru a ne sprijini unii pe alții ca să nu cădem în prăpastia iadului, care stă alături de noi, alături de inimile și sufletele noastre.

Sărutăm din nou piatra ispitirii, aprindem trei lumânări și ieșim. Alături de paraclis se află peștera unde, după tradiție, a postit Domnul 40 de zile și 40 de nopți. La trapeza mănăstirii părintele egumen ne invită la o mică gustare. De pe cerdacul trapezei privim spre răsărit. De aici se vede minunat de frumos Ierihonul plin de verdeață, valea largă și pustie a Iordanului, unde a propovăduit Sfântul Ioan Botezătorul, iar dincolo de Iordan, Marea Moartă, munții Moabului și Galaadului. Sub noi se deschide prăpastia adâncă de peste 200 metri, până la poala muntelui Carantania. Undeva, în peretele acestei stânci, se află o peșteră numită „Peștera Sfântului Ilie”. Se crede că aici a petrecut un timp marele prooroc. În prezent acolo este un mic paraclis, în care se slujește o dată pe an, la 20 iulie.

Arhimandritul Pavel, un călugăr foarte cuvios, în vârstă de 75 de ani, ne destăinuie că în Mănăstirea Să-rindar satana aduce multe ispite călugărilor. Este întristat că are puțini călugări și nu poate face zilnic Sfânta Liturghie.

Coborâm de pe Muntele Ispitirii. După o jumătate de oră ajungem în marginea orașului, unde vizităm „Izvorul lui Elisei”. De aici se alimentează cu apă tot orașul Ierihon. De departe se văd zeci de peșteri în peretele Muntelui Carantania. Acolo trăiau odinioară mulți pustnici cuvioși. Se urcau cu scara și primeau mâncare cu funia. Acolo a trăit până acum câțiva ani un mare sihastru. Apoi s-a mutat la Domnul. Părinții l-au îngro-pat în peșteră.

În continuare vizităm ruinele vechiului Ierihon, scoase la lumină prin săpături arheologice. Sunt ruinele Ierihonului dărâmat de trâmbițele evreilor din timpul lui Iosua, fiul lui Navi. După ce vizităm ruinele unui uriaș palat arab din secolul VIII, al califului de Damasc, cu splendide mozaicuri, ne întoarcem spre Ierihon. Este seară. Soarele a apus după Muntele Carantania! Găzduim la metocul românesc al maicii Galinia. Trăim clipe duhovnicești de neuitat.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 290-294)

De la același autor

Ultimele din categorie