La poalele Carpaților Moldovei, în bazinul inferior al râului Tazlău, se întinde depresiunea Tazlău -Cașin, spațiu a numeroase mănăstiri și schituri, o adevărată patrie a ortodoxiei. Nu vorbim despre mănăstiri mari, istorice sau foarte bogate. Ele poartă, însă, o notă caracteristică. Sunt păstrătoare ale unei tradiții de câteva sute de ani a unor pustnici ce au căutat liniștea rugăciunii în pădurile nesfârșite ale depresiunii Tazlău. Într-o zonă încercată de vecinătatea maghiarilor catolici și de opresiunea exercitată de stăpânitorii străini, sihaștrii ale căror chilii au rezistat până astăzi, au fost stâlpii ortodoxiei pentru localnici.

Așa s-a întâmplat și în cazul actualei Mănăstiri Sihăstria Crucii, din comuna Solonț, județul Bacău. Ea a fost înființată pe o istorică vatră sihăstrească. Un loc în care, de secole, gospodarii mergeau și luau sfat de la părinții „din deal”. Sihăstria nu a avut niciodată biserică, ci doar câteva bordeie în care locuiau doi-trei părinți, consemnați de cronici încă din secolul al XVIII-lea. Vitregiile istoriei au distrus așezarea, dar gospodarii nu au uitat niciodată că acolo a fost un loc al lui Dumnezeu.

După încetarea urgiei comuniste, un bătrânel mic la stat, dar cu mare dragoste, ieromonahul Natanail Amuciliței, cel care reactivase și mănăstirea Stirigoi din vecinătate, a pus temelia unei noi mănăstiri. De pe iarbă verde, din nimic, părintele Natanail a ridicat o frumoasă biserică ștefaniană, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Oamenii s-au strâns în jurul lui, cu multă dragoste. Așa au apărut toate cele trebuincioase: chilii, trapeză, camere pentru pelerini și o gospodărie anexă – într-un cuvânt, o adevărată mănăstire. În anul 2007, Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului a hotărât înființarea Mănăstirii Sihăstria Crucii, aducând aici o obște de monahi, care să continue osteneala părintelui Natanail.