Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Egipt
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Egipt
Mănăstirea închinată Sfântului Mare Mucenic Mina se află la 45 km depărtare de orașul Alexandria din Egipt. Complexul monahal adăpostește moaștele Sfântului Mina.
În Egipt Sfântul Mucenic este reprezentat în icoană ca tânăr ostaș, cu ambele brațe ridicate pentru închinare și cu două cămile aflate de o parte și de alta a sa. În viața Sfântului este amintită secvența în care cămilele au refuzat să ducă trupul mucenicului la un moment dat, arătând astfel voia Domnului și a Sfântului Mina unde să rămână sfintele moaște. Ele au rămas în mijlocul deșertului.
După acest episod, timp de câteva secole nu s-a mai știut nimic de Sfântul Mina, până când, undeva în deșert oile bolnave ale unui păstor au început să se vindece în chip miraculos, tămăduindu-se chiar și păstorul....
Contact
📍Adresă: 9 Mar-Mina Rd, Qetaa Maryout, Borg El Arab, Alexandria Governorate 21934, Egipt
📞Telefon: +2034593401
🌐Site: stmina.info
Calendar ortodox6 Iunie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Buneivestiri
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh
- Acatistul Sfântului Cuvios Visarion
- Vino Lumină adevărată - Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog
- Rugăciune către Duhul Sfânt a Părintelui Sofronie
- Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (1)
- Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (2)
- Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)
- Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt
- Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului „Pimenovskaia”
- Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor
- Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor
- Tropar la Praznicul Cincizecimii
- Troparul Sfântului Cuvios Visarion
- Condacul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor
- Condac la Praznicul Cincizecimii
- (Audio) Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor (în limba greacă)
- (Video) Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaților
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
Locuri de pelerinaj
Altarul Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Puţin mai sus de peştera Cuvioasei Pelaghia, ajungem pe platoul Muntelui Măslinilor. Iată-ne pe(Foto) Pași de pelerin la Metocul „Sfântul Gheorghe” al Mănăstirii „Ioan Bigorski”
Metocul Mănăstirii „Sfântul Ioan Bigorski”, Mecedonia de Nord este închinat Sfântului Mare MucenicKatholikonul Mănăstirii „Sfânta Treime” – Meteora
Biserica centrală a Mănăstirii „Sfânta Treime” a fost ridicată în anul 1476. Tradiţia spune că au
